Când pleci în turneu este ca atunci când te îndrăgostești


Când pleci în turneu este ca atunci când pleci la război. Te lupți cu indiferența, cu plictisul, cu letargia, comoditatea, lenea și uitarea. Ăștia sunt inamicii. Pe ei trebuie să-i înfrângi. Fiecare persoană pe care o întâlnești este o victorie. Fiecare zâmbet, fiecare punte între oameni, fiecare întrebare care se naște, apoi fiecare carte citită, fiecare mesaj primit, fiecare gând care se întoarce la tine, fiecare personaj care a plecat din paginile tale pentru a renaște în mintea celuilaltului.

Când pleci în turneu este ca atunci când te îndrăgostești. Zilele nu seamănă una cu alta, fiecare întâlnire ți se imprimă ca un tatuaj în minte, fiecare vorbă rostită în public îți bântuie nopțile, fiecare greșeală te urmărește, te face să te temi de următorul moment, ascuțind aripile marelui fluture din stomac. Iar el, marele fluture, continuă să se zbată, crestându-ți inima. Inima din care soarbe însetat. Și, într-un fel, am sângerat la fiecare întâlnire, potolind foamea marelui fluture. Am sângerat, fiindcă am fost eu, ăla care scrie, mai mult decât în celelalte două turnee de până acum. Poate și pentru că în cartea asta este mai mult vorba despre mine decât în romanele Haiganu și, vorbind despre poveștile și personajele mele, am vorbit despre mine și despre temerile mele și despre obsesiile mele, condensate, timp de 20 de ani, în povestirile din ”Omulețul din perete”.

Insomnii la Timișoara

Când ne-am urcat în avionul de Timișoara, în urmă cu aproape o lună, și eu, și Horea Sibișteanu avuseserăm deja câte un eveniment de lansare pentru cele două cărți ale noastre. Atmosfera din Cărturești Verona, lumea faină și muzica lui Corbu îmi dăduseră un boost de energie. Dacă vreți să vedeți cum a fost lansarea din Cărturești Verona, vă las mai jos înregistrarea. Alături de mine au fost Eli Bădică și Tudor Ganea.

Îmi amintesc faptul că Eli m-a avertizat că turneul ăsta va fi obositor. Aproape că i-am râs în nas. În 2015, cu Fluviul Șoaptelor, am avut un turneu prin 21 de orașe. În 2017, cu Furia Oarbă, am fost în 13 orașe. De fiecare dată singur. Cu mașina. Mii de kilometri. Turneul ăsta, prin doar opt orașe plus București, avea să fie floare la ureche, mi-am zis.

La Timișoara îmi amintesc că ne-a plouat. Ne-a plouat de ne-a topit, însă cu atât mai mult ne-a bucurat prezența oamenilor sosiți în librăria La Două Bufnițe. Fiindcă, pentru noi, ei au învins vremea rea și tentația de a rămâne într-un loc călduros. M-am bucurat tare mult să-i revăd pe Melania Cincea, Victor Drujiniu, Daniel Timariu, Silviu Genescu, Ciprian Ionuț Baciu și Mirel Drăgan, dar și să-i cunosc pe Dorin Davideanu, Goran Mrakić, Sebastian Capotescu și Bogdan Munteanu. Mulțumiri fetelor de la librăria La Două Bufnițe – superbă treabă ați făcut acolo! – și Mihaelei Ioncelescu care m-a descusut în emisiunea ei de la Radio Timișoara.

Apoi, brusc, în noaptea ce a urmat nu am închis un ochi. Când îi povesteam lui Eli despre turneele mele precedente, uitasem că, între timp, în viața mea au apărut insomniile. De parcă cineva îmi fură somnul tocmai atunci când am cea mai mare nevoie de el. Mi-l șterge pur și simplu de pe gene, în mijlocul nopții, lăsându-mă să număr umbrele, răsuflările, pașii pierduți.

A doua zi, se înțelege, am fost un zombie, alunecând prin piețele Timișoarei, adulmecând pașii lui Eli și-ai lui Horea pentru a nu mă pierde.  Nu trecuse decât o zi, iar Eli avusese dreptate. Turneul ăsta urma să fie obositor. Chiar și așa, mi-am găsit un strop de energie pentru o extraordinară întâlnire cu studenții Facultății de Litere.

Nu-mi amintesc zborul înapoi către București, dar știu că a doua zi dimineață eram la volan, conducând spre Constanța.

Constanța

Lansare Nemira ConstanțaMi-am dorit să scriu aici după fiecare eveniment. Să nu uit ceva esențial. Dar, cumva, nu am reușit să scriu nici măcar un rând. În plus, cele mai faine lucruri din turneu nu se pot cuprinde în cuvinte. Așa cum sunt, de pildă, legăturile invizibile dintre noi. Dintre noi trei – Eli, Horea și eu – și dintre noi și oamenii pe care i-am întâlnit. Ițele țesute continuu, între noi și ceilalți, între orașe, între cărțile noastre și cărțile despre care am vorbit, între minți, amintiri și cuvinte, între noi și alți autori.

La Constanța, prezentarea a avut loc într-o sală a Bibliotecii Județene. Foarte mulți elevi de liceu, dar nu numai. M-am bucurat, spre exemplu, să reîntâlnesc cititori vechi, pe care îi văzusem la lecturi publice și lansări ”HAC!” și ”Haiganu”, în București și Iași.

După eveniment, am coborât pe plajă și am salutat marea pentru prima oară anul acesta. Pentru o fracțiune de secundă mi s-a părut că-i înghețată și am fost tentat să pășesc pe ea ca într-un text scris cândva. Apoi mi-am alungat din minte amintirile personajelor mele.

Iași

La Iași am ajuns chiar de ziua mea. Și au fost, cred, cele mai încărcate două zile ale turneului nostru. Cu sprijinul lui Mihai Pricopoaia de la Librarium, ne-am întâlnit cu elevi din trei licee. Acum se cuvine să spun că întâlnirile cu liceenii sunt, de departe, preferatele mele. Poate că m-ați auzit spunând asta: eu cred că adolescenții sunt singurii oameni complet sănătoși la cap. Viața nu i-a alterat, nu i-a sufocat cu prejudecăți și stereotipuri, nu i-a speriat și nici nu le-a hrănit orgolii nemăsurate. Nu i-a mânjit. Ei împletesc într-un fel unic candoarea cu maturitatea, curajul cu reținerea. Și au mintea antrenată și proaspătă. Și coeficiente ridicate de inteligență emoțională. Au fost așa la Constanța, la Iași, Brașov, Galați, Brăila, pretutindeni pe unde am avut ocazia unor astfel de întâlniri. Sclipitori, magnetici, seducători.

În afară de prezentările din licee, la Iași am avut o lansare la Meru, un pub din clădirea ce conturează Tunelul repetenților. A fost lume multă și faină, iar Eli s-a jucat cu noi și cu publicul. O scurtă relatare a evenimentuli găsiți în ”Opinia studențească”. Cumva mă amuză gândul că primul meu text publicat în ”Opinia studențească”, în urmă cu vreo două decenii, a fost tocmai despre Tunelul repetenților.

Să spun că Iașiul este orașul meu de suflet ar fi de prisos pentru cine mă știe cât de cât. M-am bucurat să-i revăd pe Dan Doboș și Vlad Frânghiu, alături de vechi prieteni și colegi de facultate și m-am lăsat cuprins de nostalgie pentru prietenii care nu mai sunt.

O să închei mulțumind partenerilor noștri de la Librăriile Humanitas.

Despre cum a fost la Sibiu, Brașov, Întorsura Buzăului, Brăila, Galați și Cluj, dar și la Comic Con, la Bookfest, precum și la Facultățile de Litere și Limbi Străine din București o să vă povestesc pe parcursul zilelor următoare.

___________________________________
Da, am publicat de curând o nouă carte. Se numește Omulețul din perete și alte povestiri fantastice și o poți găsi în următoarele locuri:

Ai înțeles. Cam peste tot.

Comentarii

comentarii

Categoria