La ce bun lecturile publice. Și câteva cuvinte despre Final Frontier


De fapt, nu vreau decât să vă mulțumesc pentru că ați venit duminică să-mi ascultați povestirea. Fiindcă, dacă mă întrebați, nu știu la ce bun lecturile publice. Cu siguranță ele nu sporesc vânzările, nu au prea mult sens într-o campanie de promovare, trec cumva peste actul intim al lecturii și, din această cauză, capătă, poate, o notă un pic vulgară. Dar mie ideea de a mă afla atât de aproape de cititori și de a mă conecta prin textul literar și prin voce atât de direct cu ei mi se pare că face parte dintr-o formă unică de comunicare. Și mă gândesc că o astfel de pornire vine și din partea cititorilor. Poate că nu degeaba, prin alte țări, audiobook-urile au prins atât de bine. Cum tot bine au prins și lecturile publice.

Mă întreba astăzi un prieten de ce fac asta. Care-i logica pentru care am ales, la Final Frontier, să fiu în program cu o sesiune de lectură publică? Și adevărul e că nu e nicio logică. Ci doar pornirea de a-mi întâlni cititorii, de a le vedea chipurile, de a ști la cine să mă gândesc atunci când scriu o nouă poveste. De a-i vedea pe cei care tac. Și de a le oferi ceva în plus față de carte. Un moment irepetabil, amintirea unei întâlniri efemere.

Îmi place să cred că v-a priit lectura de azi. Mie, cu toate emoțiile și cu toate paginile care refuzau să-mi asculte degetele, mi-a mers la suflet. M-am bucurat să vă văd și să vă revăd. M-a bucurat să vă citesc Albilița, povestea fetiței care pictează cu vise.

despre final frontier

Iar de târgul ăsta parcă m-am bucurat mai mult decât de altele. Poate pentru că a fost primul târg Final Frontier la care au fost expuse cărțile ARMADA, poate pentru că a fost prima ieșire în lume a volumului Omulețul din perete ori poate pentru că m-am văzut cu mulți oameni faini în același loc într-un timp atât de scurt, iar acest lucru s-a întâmplat într-un moment în care aveam nevoie tocmai de asta. M-am bucurat să-l întâlnesc față în față Constantin Piștea de la Citestema.ro, să îl revăd pe Mike, pe Horia, pe Bebe și Liviu și pe toți ceilalți, să stau la povești cu Silviu și cu Eduard, ori de o bere cu Roxana, cu Mihai Ionașcu și cu Ovidiu Eftimie.

Tot la târgul ăsta am avut parte și de o vizită neobișnuită. Vreo două autocare cu membrii brăileni ai Pro România s-au descărcat în târg după nu știu ce congres de la Romexpo. Pe mulți îi știam de pe vremea când lucram în presă. Acum îi înjură și ei pe PSD-iști, așa cum îi înjuram și eu pe vremuri, când scriam la ziar. Ce să zic? Niciodată nu e prea târziu să te trezești. Vorbă valabilă atât pentru unii dintre ei, că au renunțat la PSD, cât și pentru mine, că am renunțat la presă. Ne-am fotografiat, au cumpărat cărți și s-au întors în Brăila, județul distrus de cele trei decenii de administrație PSD. E straniu să vezi politicieni la un târg de carte și e și mai straniu să vezi politicieni brăileni la un târg de carte SF&F din București. Dar am văzut eu și lucruri mai ciudate.

Cam atât despre târg. Vă aștept, știți bine, joi, 18 aprilie, de la ora 19.00, în Cafeneaua Cărturești Verona, la lansarea oficială a volumului Omulețul din perete.

Dacă nu mai aveți răbdare până pe 18 și vreți să citiți volumul Omulețul din perete și alte povestiri fantastice, e bine să știți că se găsește în următoarele locuri:

Ați înțeles. Cam peste tot. Așa că puteți întreba în orice librărie din țara asta.

Comentarii

comentarii

Categoria