Momentul ăla în care recunosc că povestirile mele sunt ca vacile


Ce faceți aici? mi-am întrebat personajele, într-o seară.

Uite, o carte! mi-au spus ele în cor. Te bagi?

Și m-am băgat. Eu sunt în cartea asta cu vârf și îndesat. Pentru Omulețul din perete am selectat alături de Eli Bădică cele mai bune povestiri pe care le-am scris în viața asta a mea, le-am scuturat, periat și aranjat. Însă le-am lăsat miasma, putoarea, parfumul. Unele texte sunt vechi de 20 de ani, altele sunt ceva mai tinere și-și leagănă cuvintele tot așa cum vacile mai june, mândre și proaste, își leagănă ugerele, crezând că doar vițeii lor își vor stinge setea și foamea din laptele dulce și cald.

Da, povestirile mele sunt ca vacile. Pline de lapte și de carne, dar fără să aibă vreo idee despre cine le va sorbi, le va sfâșia, le va înfuleca. Poveștile sunt devorate pretutindeni în lume și par ucise odată cu ultimul cuvânt citit, însă știm bine că ele își încep îndată o nouă viață, posedându-și consumatorii, sădindu-și semințele în sufletele lor, germinând, crescând, rodind. Literatura, poftim, este agricultură cu idei și cuvinte. Numai că dacă fără agricultură ne-am usca și am muri de foame, fără literatură am putea, firește, să trăim. Doar că am fi semințe seci și animale sterpe. Poate am ajunge, he he, premieri, dar s-ar simți că literatura nu a trecut prin noi. Iar în lipsa literaturii, altceva ne-ar poseda sufletele, altceva ne-ar mânca inima.

Bun. Ce voiam să zic este că Omulețul din perete și alte povestiri fantastice stă să apară la Editura Nemira, în colecția n’autor. Ilustrația copertei este realizată de Sebastian Luca, iar cartea este acum la precomandă pe site-ul editurii. La precomandă, cartea are un preț special și am auzit că ar putea fi însoțită și de câteva cuvinte din partea autorului.

Facem o carte, îți spun personajele mele și ție. Te bagi?

Comentarii

comentarii

Categoria