De toamna
De citeva zile nu prea stiu ce e cu mine. N-am chef de scris, n-am chef de munca si nici de petreceri, mi-e dor de tata, de mama si de prietenii mei morti. Cred ca sint un partener de discutii fitzos si moracanos. Freak. Nu-mi mai vine sa zimbesc, iar in stomac parca am fluturi. De parca miine as avea un examen.
Ma uit de-o ora la Amnezia mov – ma simt verde deja, ca o planta – si nu pot sa scriu un rind. Adica scriu. Si sterg. Cred ca o sa sterg si rindurile astea, nu stiu de ce mama naibii ma tingui pe-aici.
A, si ca sa fiu si mai nervos, o sa-mi amintesc ca mi-a aparut un text intr-o revista si ca baietii nu s-au invrednicit sa-mi trimita revista. Ba au mai publicat si o porcarie de editorial, de mi-e rusine ca mi-a aparut povestirea in publicatia lor.
In rest, de toamna. Struguri, Evora si amintiri.
scrii aici pentru ca de asta e un blog… sa scrii si sa te simti mai bine dupa aia.
Multumesc, Jen.
Daca asta te face sa te simti mai bine (desi nu prea are cum) ma bucur de aceeasi fabuloasa dispozitie. Dar nu de cateva zile. De cateva saptamani.