O alta zi, un alt editorial
Am luat-o razna cu totii
Miercuri, Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European si-a
dat acordul pentru aderarea României si Bulgariei la UE. Tot miercuri,
Romania a invins, cu 2-1, reprezentativa Macedoniei. Iar de astazi,
pretul carburantilor, gazelor naturale, tigarilor, bauturilor alcoolice si
produselor electronice vor exploda. Trei stiri care, in mod normal, ar
tine primele pagini ale ziarelor din Romania si ar incinge
dezbaterile publice. Nimic insa nu ne mai dezlipeste de “febra
ostatecilor”.
Toata tara pare ca a dat in clocot ori ca fierbe sub presiune tiuind,
pe ici, pe colo, cu accente isterice, ca o “oala minune” uitata pe
aragaz, demonstrind ca, mai nou, in afara de politica si fotbal,
romanii sint experti si in luari de ostateci. Parca printr-o miraculoasa
bataie din palme, ecranele televizoarelor s-au umplut cu tot soiul
de analisti militari, unii care, poate, nici nu au facut armata, de
experti in problema irakiana, ba chiar si-au facut apari]ia nu stiu ce
super-negociatori despre care ma intreb ce au negociat pina acum,
in condi]iile in care “rapirea din Bagdad” (era sa spun Serai) este o
premiera pentru Romania.
Armata de analisti nu scapa nimic, identificind, cu placerea unor
dezlegatori de enigme rebusistice, fiecare amanunt si interpretindu-
l in fel si chip: jurnalistii erau descaltati, imaginea era prea buna,
Marie-Jeanne avea broboada arabeasca pe cap si urme de
machiaj pe fatza. Scenarii care mai de care mai fanteziste, ce
implica tot soiul de personaje, de la Abu Musab al-Zarqawi pina la
Jenica Boierica, bombardeaza creierii nauciti ai romanilor care
infuleca tot acest spectacol macabru cu o pofta aproape
patologica. Da, scenarita cronica este boala de care suferim cu
totii, fabricindu-ne sistematizat si cu mare placere delirul,
transformind orice necunoscuta intr-o poveste in care teoria
conspiratiei este madularul cel mai de pret si cel mai vinjos. Si,
peste toate astea, cel mai mult ne supara tacerea. “Da’ aia de ce
nu zic nimic, ‘tu-le mama lor? Autoritatile de ce tac? Sa pastreze
discretia, da’ sa ne spuna si noua”. Uite asa, daca nu avem ce
clefeti, ne luam de ei si, taca-taca, taca-taca, tocam marunt. De ce?
Pentru simplul motiv ca nu vor sa faca parte din show-ul nostru cu
valente panicarde si schizoide. Caci – da – preocupati cum sint sa
gaseasca si sa interpreteze toate chitibusurile acestui mister,
“detectivii”, “interpretii” si “analistii” nostri aparuti peste noapte pe
micile ecrane scapa din vedere lucrul cel mai important: cei trei jurnalisti
dat acordul pentru aderarea României si Bulgariei la UE. Tot miercuri,
Romania a invins, cu 2-1, reprezentativa Macedoniei. Iar de astazi,
pretul carburantilor, gazelor naturale, tigarilor, bauturilor alcoolice si
produselor electronice vor exploda. Trei stiri care, in mod normal, ar
tine primele pagini ale ziarelor din Romania si ar incinge
dezbaterile publice. Nimic insa nu ne mai dezlipeste de “febra
ostatecilor”.
Toata tara pare ca a dat in clocot ori ca fierbe sub presiune tiuind,
pe ici, pe colo, cu accente isterice, ca o “oala minune” uitata pe
aragaz, demonstrind ca, mai nou, in afara de politica si fotbal,
romanii sint experti si in luari de ostateci. Parca printr-o miraculoasa
bataie din palme, ecranele televizoarelor s-au umplut cu tot soiul
de analisti militari, unii care, poate, nici nu au facut armata, de
experti in problema irakiana, ba chiar si-au facut apari]ia nu stiu ce
super-negociatori despre care ma intreb ce au negociat pina acum,
in condi]iile in care “rapirea din Bagdad” (era sa spun Serai) este o
premiera pentru Romania.
Armata de analisti nu scapa nimic, identificind, cu placerea unor
dezlegatori de enigme rebusistice, fiecare amanunt si interpretindu-
l in fel si chip: jurnalistii erau descaltati, imaginea era prea buna,
Marie-Jeanne avea broboada arabeasca pe cap si urme de
machiaj pe fatza. Scenarii care mai de care mai fanteziste, ce
implica tot soiul de personaje, de la Abu Musab al-Zarqawi pina la
Jenica Boierica, bombardeaza creierii nauciti ai romanilor care
infuleca tot acest spectacol macabru cu o pofta aproape
patologica. Da, scenarita cronica este boala de care suferim cu
totii, fabricindu-ne sistematizat si cu mare placere delirul,
transformind orice necunoscuta intr-o poveste in care teoria
conspiratiei este madularul cel mai de pret si cel mai vinjos. Si,
peste toate astea, cel mai mult ne supara tacerea. “Da’ aia de ce
nu zic nimic, ‘tu-le mama lor? Autoritatile de ce tac? Sa pastreze
discretia, da’ sa ne spuna si noua”. Uite asa, daca nu avem ce
clefeti, ne luam de ei si, taca-taca, taca-taca, tocam marunt. De ce?
Pentru simplul motiv ca nu vor sa faca parte din show-ul nostru cu
valente panicarde si schizoide. Caci – da – preocupati cum sint sa
gaseasca si sa interpreteze toate chitibusurile acestui mister,
“detectivii”, “interpretii” si “analistii” nostri aparuti peste noapte pe
micile ecrane scapa din vedere lucrul cel mai important: cei trei jurnalisti
romani rapiti in Irak, trebuie sa se intoarca, mai intii, teferi acasa.
+ There are no comments
Add yours