Miercuri, Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European si-a

dat acordul pentru aderarea României si Bulgariei la UE. Tot miercuri,

Romania a invins, cu 2-1, reprezentativa Macedoniei. Iar de astazi,

pretul carburantilor, gazelor naturale, tigarilor, bauturilor alcoolice si

produselor electronice vor exploda. Trei stiri care, in mod normal, ar

tine primele pagini ale ziarelor din Romania si ar incinge

dezbaterile publice. Nimic insa nu ne mai dezlipeste de “febra

ostatecilor”.

Toata tara pare ca a dat in clocot ori ca fierbe sub presiune tiuind,

pe ici, pe colo, cu accente isterice, ca o “oala minune” uitata pe

aragaz, demonstrind ca, mai nou, in afara de politica si fotbal,

romanii sint experti si in luari de ostateci. Parca printr-o miraculoasa

bataie din palme, ecranele televizoarelor s-au umplut cu tot soiul

de analisti militari, unii care, poate, nici nu au facut armata, de

experti in problema irakiana, ba chiar si-au facut apari]ia nu stiu ce

super-negociatori despre care ma intreb ce au negociat pina acum,

in condi]iile in care “rapirea din Bagdad” (era sa spun Serai) este o

premiera pentru Romania.

Armata de analisti nu scapa nimic, identificind, cu placerea unor

dezlegatori de enigme rebusistice, fiecare amanunt si interpretindu-

l in fel si chip: jurnalistii erau descaltati, imaginea era prea buna,

Marie-Jeanne avea broboada arabeasca pe cap si urme de

machiaj pe fatza. Scenarii care mai de care mai fanteziste, ce

implica tot soiul de personaje, de la Abu Musab al-Zarqawi pina la

Jenica Boierica, bombardeaza creierii nauciti ai romanilor care

infuleca tot acest spectacol macabru cu o pofta aproape

patologica. Da, scenarita cronica este boala de care suferim cu

totii, fabricindu-ne sistematizat si cu mare placere delirul,

transformind orice necunoscuta intr-o poveste in care teoria

conspiratiei este madularul cel mai de pret si cel mai vinjos. Si,

peste toate astea, cel mai mult ne supara tacerea. “Da’ aia de ce

nu zic nimic, ‘tu-le mama lor? Autoritatile de ce tac? Sa pastreze

discretia, da’ sa ne spuna si noua”. Uite asa, daca nu avem ce

clefeti, ne luam de ei si, taca-taca, taca-taca, tocam marunt. De ce?

Pentru simplul motiv ca nu vor sa faca parte din show-ul nostru cu

valente panicarde si schizoide. Caci – da – preocupati cum sint sa

gaseasca si sa interpreteze toate chitibusurile acestui mister,

“detectivii”, “interpretii” si “analistii” nostri aparuti peste noapte pe

micile ecrane scapa din vedere lucrul cel mai important: cei trei jurnalisti

 romani rapiti in Irak, trebuie sa se intoarca, mai intii, teferi acasa.