Omul Pernă l-a supărat pe Mihai Tudose
Scenă din spectacolul Omul Pernă. Regia: Radu Afrim

Povestea începe ca un banc: un primar, un preşedinte de Consiliu Judeţean şi un deputat fac o conferinţă de presă în care condamnă un spectacol de teatru. Se transformă într-o distopie de Orwell: cei trei cer demisia directorului instituţiei şi cenzurarea spectacolului. Şi se sfârşeşte într-o comedie de groază: după aproape 10 ani, unul dintre cei trei devine prim-ministrul României. Da, poate aţi uitat, în 2008, deputatul Mihai Tudose era cel mai vituperant critic al spectacolului “Omul Pernă” montat de regizorul Radu Afrim pe scena Teatrului Maria Filotti din Brăila, după piesa scrisă de Martin McDonagh. Fără să vadă reprezentaţia teatrală, Tudose nădăjduia ca “tribunalul” pe care-l instituise la sediul PSD alături de Gheorghe Bunea Stancu şi Aurel Simionescu să o elimine pe Veronica Dobrin de la conducerea instituţiei. “Radu Afrim e la fel de deştept şi de talentat ca şmecherii ăia care au vernisat la ICR New York”, tuna Tudose la vremea aceea. Planul era ca mesajele să fie preluate de jurnaliştii controlaţi de ei, spectacolul să fie tocat în presa locală pe motivul unui aşa-zis limbaj “vulgar” şi al jocului “la bustul gol”, iar “teatrul care denatura realităţile socialiste, tovarăşi” să fie grabnic scos din scenă. Fireşte, atunci, lucrurile nu au ieşit aşa cum şi-au dorit Stancu, Tudose şi Simionescu. Îmi amintesc cu satisfacţie cum jurnaliştii controlaţi şi-au pierdut controlul asupra articolelor dictate în sediul PSD, iar presa locală, alături de actorii brăileni, apoi de presa naţională şi de o întreagă comunitate de actori, regizori şi critici de teatru au sărit în apărarea spectacolului, tunând împotriva cenzurii şi a apucăturilor tiranice ale pesediştilor brăileni. (Apucături. Reţineţi cuvântul ăsta fiindcă diavolul stă în detalii. Iar acest detaliu spune multe despre Tudose, premierul de azi). A fost, atunci, pentru o scurtă vreme, o victorie a libertăţii cuvântului asupra unor politicieni agramaţi. O victorie de moment. Fiindcă, în final, politicienii s-au răzbunat. Dobrin a fost înlăturată, iar teatrul brăilean a alunecat în cea mai neagră perioadă din istoria lui.

Prin urmare, consider că Mihai Tudose se înscrie, fără urmă de îndoială, în linia politicienilor dezastru pentru care Brăila, de-a lungul vremii, s-a dovedit a fi un adevărat incubator. Îmi vine greu să înţeleg prin ce contramiracol, oraşul ăsta reuşeşte să alăpteze în tenebrele aparatelor de partid, în siajul unor masonerii mutante ori la adăpostul unor afaceri dubioase, personaje care să-i blocheze în asemenea hal dezvoltarea. Primari precum Lungu, Cibu sau Dragomir, preşedinţi de CJ precum Sculschi, Simionescu ori Stancu, cu toţii s-au dovedit în aceste aproape trei decenii o frână teribilă pentru o întreagă comunitate. Lor le-au cântat în strună zeci de parlamentari posedaţi de demonul lăcomiei, oameni politici fără viziune orientaţi mereu şi mereu doar către sine, şi o armată de membri de partid incompetenţi, cu capetele plecate, lingăi care, în schimbul loialităţii lor, au ocupat posturile din aparatul administrativ local, paralizându-l. E suficient să te plimbi un pic prin România ca să înţelegi că Brăila, alături de alte câteva judeţe, au pierdut trei decenii, rătăcind cu fesul pe ochi într-un nesfârşit început de tranziţie. Nu există, de pildă, nicio scuză pentru care Brăila – Galaţi, a doua mare aglomerare urbană din România după Bucureşti, zace în mediocritate, fără o strategie pe termen mediu sau lung care să privească întreaga zonă şi să o transforme într-un pol de dezvoltare economică. Nu există nicio explicaţie credibilă, alta decât corupţia, prostia şi incompetenţa, pentru care, deşi lucrările la bulevardul Dorobanţi au fost finalizate pe bani europeni, tramvaiele nu or să mai circule niciodată pe acolo. Nu există nicio explicaţie credibilă, alta decât corupţia, prostia şi incompetenţa, pentru care de luni şi luni de zile, Calea Galaţi din cartierul brăilean Vidin este o colecţie de gropi, de plombe, trepte şi praguri, o cursă cu obstacole care numai printr-un miracol nu a devenit încă mortală. Nu există alte explicaţii pentru sensurile giratorii brăilene care costă cât vilele din Beverly Hills, pentru transportul în comun dezastruos, pentru hoţiile din port, pentru afacerile găunoase cu sicilienii de la Fin.Co.Ge.Ro, pentru pădurea Stejaru ori pentru ruina din Lacu Sărat.

Mihai Tudose se numără printre parlamentarii români cu cele mai multe mandate în zadar, iar ascensiunea sa la vârful Guvernului mi-e teamă că nu va avea darul să ajute cu ceva la ieşirea Brăilei din această buclă a dezastrului, ci, mai probabil, la exportarea “modelului” brăilean la nivel naţional. Ştim deja, de exemplu, că fiul unuia dintre complicii “incendiului” cu care s-au acoperit o parte din neregulile din dosarul Dorobanţi a fost recompensat cu fel şi fel de sinecuri, până ce a fost numit secretar de stat în guvernul României. Impostura din toată administraţia publică locală devine literă de lege la nivel naţional. Uite, chiar în aceste zile se prinde ultimul tren în angajările la stat în România. Probabil că ştiţi, iar dacă nu ştiţi intuiţi ce se întâmplă: sute şi sute de posturi date cu dedicaţie în instituţii de tot felul, concursuri trucate, subiecte pasate, şpăgi şi atenţii. Clientela de partid trebuie hrănită.

Nu închei prin a mă întreba cum mama naibii se întâmplă ca unor inşi care şi-au demonstrat incompetenţa prin sărăcia în care se zbat judeţele în care au gestionat activitatea politico-administrativă (vezi Teleorman ori Brăila) să le fie dată pe mână o ţară întreagă, ci prin a spune că ştiu să ghicesc în “Omul Pernă”. Ei bine, au trecut 9 ani de când cei trei pesedişti au înfiinţat tribunalul de la sediul PSD în care au condamnat “Omul Pernă”. De atunci, Simionescu, cel mai rezervat dintre criticii de teatru, a dormit o noapte în arest. Stancu, ceva mai acid, a dormit la puşcărie câţiva ani. Tic-tac!

Publicat inițial în Obiectiv – Vocea Brăilei.

Citește și postarea din 2008 ”Teatrul denaturează realitățile socialiste, tovarăși!