HAC!#29 Miron vs Vangala

 

Despre Vangala am scris prima oară în numărul 13 al HAC! De atunci au trecut deja niște ani, însă am uneltit în taină revenirea ei fiindcă este întunecată, dar grațioasă, iar Andrei Moldovan a știut exact cum să o deseneze. Miron a întâlnit-o luna trecută în arena de la Kaga Krata, iar în numărul 29, confruntarea lor își află deznodământul.

Din 15 ianuarie, numărul 29 al HAC! va ajunge în chioșcuri, librării și benzinării din toată țara. Revista poate fi comandată deja pe Supererou și se află în drum către abonați. Pe lângă serialul ”Harap Alb continuă”, numărul ăsta aduce noi episoade din TFB – Ordinul Efemeridelor (scenariu Mihai Ionașcu, desene Bogdan Chelaru, culoare Daniel Rosa Dura), Fergonautul (Viorel Pîrligras), Fluviul Șoaptelor (Benjamin Vasile) și un nou capitol din romanul meu ”Haiganu. Furia Oarbă”. Este vorba despre capitolul din care am citit la întâlnirile cu cititorii de la București și Iași. Textul conține și un fel de poezie, prima pe care îmi fac curaj să o public. Nădăjduiesc să vă fie pe plac. Pagini din revistă și alte informații găsiți AICI.

Fluviul șoaptelor. De la BD la proză și înapoi

HAC18Nu a fost nimic planificat. Nu a fost un demers al meu sau al editurii, ci exclusiv inițiativa lui Beniamin Vasile, un tânăr de 19 ani care s-a hotărât să deseneze aventurile lui Haiganu și ale lui Zourazi. El a adaptat ”Fluviul șoaptelor”, primul roman din seria Haiganu, într-o bandă desenată realizată în stilul manga, apoi a trimis câteva pagini pe adresa editurii, iar Mihai a decis publicarea în HAC!. M-a surprins viziunea lui Beniamin și m-a onorat demersul său.

Treaba e că dacă v-a plăcut romanul meu, vă propun să-l citiți și din perspectiva unui desenator. Primul episod a apărut în numărul 25 al revistei ”HAC!”.

 

Despre scris (II) Copilării, violențe și benzi desenate

Revista Orion 3Știu, a devenit un clișeu ce o să spun la început: în anii 80 n-aveam internet, televiziune, jocuri pe calculator. La Brăila, mulți dintre congenerii mei se jucau și se băteau în fața blocului. Aterizat aici din Mangalia, un oraș mic și liniștit de pe litoralul Mării Negre, unde să îți cumperi un Pepsi chiar și de la o alimentară ceaușistă nu era așa un miracol, violența și sărăcia Brăilei m-au șocat. Copiii ăia se băteau serios, cu bâte și bolovani, cu pumni și picioare, se amenințau ori se jefuiau la poarta școlii și în fața cinematografului. Unii dintre ei au performat și au ajuns, la maturitate, capi ai lumii interlope ori au înfundat pușcăria. Mai târziu, am citit și am scris despre ei prin ziare. Povestea e că, nu neapărat conștient, m-am autoexilat din lumea aia, așa că atunci când nu pedalam pe o bicicletă galbenă Pegas Modern cu coarne lungi, ca de Harley Davidson, obișnuiam să-mi petrec zilele în casă jucându-mă, desenând ori citind.

În perioada aia am descoperit Almanahul Anticipația și tot atunci am dat peste revistele Orion, unde am întâlnit primele benzi desenate românești. Îmi amintesc perfect cum discutam cu frate-miu despre desenele tipului ăluia care semna Viorel, legându-și cea de-a treia literă din nume, de anul desenului: Viorel 88, Viorel 89… Pe Viorel Pîrligras l-am cunoscut mai târziu, și am continuat să-i citesc benzile desenate, inclusiv în timpul studenției, la Iași, unde, într-un cotidian local îl publica pe ”Oscar”. Același cotidian care găzduia ”Supernova”, suplimentul în care mi-am publicat prima povestire.

hac24Odată cu numărul 24 al HAC! mă încearcă un sentiment nou. Faptul că îmi apare numele pe aceeași copertă cu al celui care m-a ajutat fără să știe să visez, atunci, în Brăila cenușie a anilor 80, este mai mult decât o mare bucurie. Este bucurie amestecată cu nostalgie, cu un pic de copilărie și de dor de oameni care nu mai sunt. Mulțumesc frumos, Viorel Pîrligras pentru ceea ce nici nu știi că ai făcut pentru mine și, cred, pentru alți copii și adolescenți din anii 80.

HAC! Generația 2.0

6x4Iau o scurtă pauză de la ”Furia Oarbă” să mai dau un semn de viață pe blog.

O să vă spun că, probabil, numărul 24 al HAC! a ieșit deja din tipografie și se pregătește să pornească spre abonați și spre chioșcurile din toată țara. El punctează patru ani de apariție neîntreruptă a publicației. Pentru mine, înseamnă și patru ani de când am început colaborarea cu HAC! precum și 4 ani de când am început să scriu la ”Haiganu”. Ca un făcut, în numărul ăsta apare și cel de-al patrulea episod din ”Furia Oarbă”.

Aș zice că după numărul 24, HAC! va intra în ”perioada 2.0”, însă mai multe detalii o să găsiți în editorialul lui Mihai din paginile revistei. Din 15 august, în benzinării, în chioșcuri, la Cărturești, pe Supererou și în multe alte părți.

Mai jos, o fotografie cu noul episod din ”Haiganu. Furia Oarbă”, în tipografie. Să aveți poftă!

IMG_7565

Semn de viață

Am fost apostrofat, pe bună dreptate, că am lăsat site-ul în paragină.

Mi-am asumat criticile așa că promit să revin cu noi postări și să actualizez paginile cu informații la zi – interviuri, recenzii, antologii etc.

Altfel, să știți că scriu de zor la ”Furia oarbă”, al doilea roman din seria Haiganu, și la scenariile pentru HAC! Vă mulțumesc mult că nu ați încetat să dați pe aici și că sunteți alături de mine. Promit să revin zilele următoare cu chestii.

Have fun!

Cam cât de tari sunt oamenii ăștia?

HAC 18

Când scrii scenarii pentru benzi desenate, ceea ce te împinge cel mai tare de la spate este nerăbdarea de a vedea felul în care desenatorul redă ceea ce tu ți-ai imaginat și ai pus, în câteva cuvinte, pe hârtie. Iar sentimentul pe care îl ai văzând personajele prinzând contur este acela că te afli în apropierea unui miracol. Exagerând un pic, dar nu foarte mult, ca scenarist de benzi desenate joci mai degrabă rolul muzei pentru creator și nu tocmai pe cel al creatorului însuși. Firește, este importantă povestea, ai putere de viață și de moarte asupra personajelor, multe lucruri din procesul creației sunt în mâna ta. Însă nimic nu se compară cu talentul unui desenator bun și cu felul în care reușește să transforme cuvintele ieșite din alambicul tău creator, filtrându-l prin propriul alambic, în desene. Banda desenată e rezultatul fascinant al unor creiere legate în serie. Ceea ce scenaristul își imaginează suferă apoi mutații extraordinare în imaginația graficianului și, mai apoi, o altă serie de mutații, în imaginația coloristului. Asta fără a mai pune la socoteală rolul important al editorului și al altor oameni implicați în procesul creației.

Am avut și am privilegiul să lucrez cu artiști excepționali pentru HAC și TFB, iar felul în care ei transformă în imagini cuvintele continuă să mă fascineze. Vă recomand cu multă căldură noul număr al revistei HAC! (Harap Alb continuă) ca să vă bucurați de talentul graficianului Andrei Moldovan și de cel al coloristului Daniel Rosa Duran. Oamenii ăștia sunt excepționali și ar fi păcat să pierdeți așa o treabă.

Semne bune. Benzi desenate în limba română

Comics Romania
În septembrie 2012, atunci când am răspuns invitației lui Mihai Ionașcu de a mă alătura echipei HAC! BD, pe rafturile chioșcurilor de difuzare a presei din România nu exista nicio revistă de bandă desenată. Am fost ieri într-unul din cele două magazine Inmedio din Brăila (îl prefer pe cel din Promenada) și iată cum stau lucrurile. Pe lângă HAC! și TFB, proiecte în care sunt direct implicat, piața românească de comics s-a îmbogățit cu trei titluri Marvel – ”Iron Man”, ”DeadPool” și ”Thor”. Ele se alătură revistei ”The Walking Dead” ajunsă deja la numărul 15, ”Abația” (numărul 2 e aproape) și ”TDB”. E mult? E puțin? E, fără îndoială, din ce în ce mai bine.

Succes editorilor, felicitări echipelor din spatele tuturor acestor proiecte și mulțumiri cititorilor. 2015 pare anul celei de-a noua arte.

TFB se lansează în mai

TFB. Marian Coman, Mihai Ionașcu, Bogdan Kelaru
Marian Coman, Mihai Ionașcu, Bogdan Kelaru

Primul număr al TFB, revista de benzi desenate inspirate de basmul ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, va fi lansat la Comic Con, în luna mai. Publicația apare la HAC! BD, editura care publică și revista HAC! (Harap Alb continuă).

Universul – unul postapocaliptic – este conceput de mine și de Mihai Ionașcu, scenariul îmi aparține, storyboard-ul e realizat de Octav Ungureanu, grafica de Bogdan Kelaru, iar de culoare se ocupă Daniel Rosa Duran. Mai multe o să aflați la momentul potrivit de pe site-ul publicației și de pe pagina de Facebook a editurii pe care au început să curgă deja cadre din primul număr al revistei.

TFB Benzi desenate

Fluviul șoaptelor #15

HAC 15

 

 

 

La mijlocul lui februarie a apărut numărul 15 al revistei de benzi desenate Harap Alb continuă (HAC!) pentru care realizez o parte dintre scenarii și în care apare foiletonul ”Fluviul șoaptelor”. Găsiți revista AICI.

 

 

 

Fluviul șoaptelor
Ep. XV Dorințe

Haiganu

Ce-or căuta în lume toți zeii fără nume?
Când Cei Mari se joacă, oamenii pier
Hei! Lumea se stinge!

Când grifonul a picat din cer, Haiganu apucase să-i spună lui Zourazi cam tot ce știa despre puii de vrăjitor crescuți în Imperiu special pentru a fi trimiși la Kaga-Krata. Zourazi nu a plâns. S-a oprit un pic și s-a bătut cu palma peste piept de parcă s-ar fi înecat cu un dumicat de mâncare, apoi a continuat să meargă tăcut. Nici cerbul din spatele său nu mai fornăia și nici micuța Păi nu mai spunea nimic.

Vântul alerga printre copaci stârnind șoapte de neînțeles ce se amestecau într-un fel anume cu miile de voci din mintea lui Haiganu. Citește mai departe…

Tristețea zeilor

HAC 12Așa se numește noul episod din ”Fluviul șoaptelor”, foiletonul publicat în fiecare număr al revistei HAC. Poftă bună!

 

Haiganu. Fluviul șoaptelor

Episodul XII. Tristețea zeilor

Haiganu

Încercă să urci măcar unde coboară zeii
Au căzut bucăți de stele
Nu mânca oameni! Au oase!

Se gândise la Gebeleizis, tatăl său. La faptul că n-avea să-l mai vadă niciodată și că, probabil, zăcea întemnițat, asemeni lui, într-o lume întunecată. Gândul nu-l ajută însă cu nimic. Ochiul său rămase uscat și doar furia din el prinse a se înfierbânta. Haiganu privi apoi în ”până-la-capăt”, dincolo de toate zilele ce vor veni, acolo unde domnește neantul, acolo unde nici oameni și nici zei nu mai sunt. Timpul e gata acolo, pământul și lumea și toate se-opresc, iar Haiganu scrută nimicul acela sperând ca asta să-l întristeze așa cum se întâmplase întâia oară. Și, ca atunci,să-i scape o lacrimă pe care să o lase acum să cadă în ochii băiatului. Citește mai departe…