Liniuțe

– În seara asta, de la 20.05, am o întâlnire de gradul 3 cu Gheorghe Bunea Stancu, președintele CJ Brăila. În direct pe Realitatea TV Galați-Brăila. Detalii AICI.

– Ieri a început Gaudeamus. Aș vrea să ajung sâmbătă, dar nu sunt convins că o să reușesc. Pentru cei interesați de textele mele, Nopți albe… și Teoria flegmei se găsesc la standul Tritonic, iar câteva antologii cu o parte dintre povestirile mele, la standul Millennium Press. Tot acolo sunt și cărțile de la Herg Bennet, printre care și antologia lui Igor Ursenco în care am o povestire.

– Tot la Gaudeamus, Diana Corcan își lansează un nou volum de poezii. Detalii AICI.

– Adrian Buzdugan a primit un premiu din partea Asociației Scriitorilor din București. Detalii AICI.

– Luni apare ultimul număr al revistei Obiectiv Cultural, supliment gratuit al cotidianului Obiectiv – Vocea Brăilei.

Joi. Ne întâlnim la bibliotecă

Nu-mi plac întâlnirile scorțoase, discursurile pedante și privitul pe deasupra ochelarilor. Vă aștept la o întâlnire relaxată în care să vorbim despre literatură, scriitori și cititori. Joi, 22 septembrie, de la ora 17.30, la Biblioteca Județeană Panait Istrati.

Alerta de la Iași

Lume multă, ieri după-amiază, în Sala Pod Pogor din Iași. Și atmosferă faină, destinsă. Lansarea antologiei Alertă de gradul zero în proza scurtă românească actuală a fost lipsită de discursuri fără sfârșit și de aspectul prăfuit care de multe ori cuprinde astfel de evenimente. M-am simțit tare bine la Iași. Așa cum știam, timpul trece oleacă mai încet în Moldova. Și chiar dacă am stat doar câteva ceasuri, parcă am avut răgaz pentru tot ceea ce am vrut să fac. Câteva fotografii de la lansare, mai jos. Mai multe găsiți AICI și AICI. Volumul poate fi comandat de AICI.