Sub lovituri de ciocan

Peste 70.000 de oameni au ieșit pe străzile Budapestei în sprijinul Universității Central Europene
Foto: http://hungarytoday.hu/

În Ungaria lui Viktor Orban, democraţia înregistrează lovitură după lovitură. Intrând rapid în U.E., în NATO şi în spaţiul Schengen, Ungaria a fost un exemplu de dezvoltare, luminând traseul unor state precum România ori Bulgaria care nu reuşeau să găsească o cale pentru a ieşi din lunga perioadă de tranziţie de la comunism către democraţie. Odată cu revenirea la putere a lui Orban în 2010 şi cu ascensiunea partidului său, Ungaria a început să se distanţeze de valorile europene. La mai puţin de un an de la preluarea puterii de către Fidesz, la 1 ianuarie 2011, Legea Presei promovată de Orban sufoca libertatea cuvântului scris în ţara vecină, în ciuda criticilor venite de la Washington ori Bruxelles. Apoi au urmat noi şi noi lovituri (doar una dintre ele, care avea în vedere limitarea accesului la internet, a eşuat în 2014, în urma unor proteste masive) care au culminat, săptămâna trecută, cu adoptarea unei legi ce modifică statutul universităţilor, lege menită de fapt să închidă Universitatea Central Europeană înfiinţată din ’91 la Budapesta de către miliardarul George Soros. Da, acelaşi Soros folosit ca inamic naţional şi de propaganda PSD, pe aceeaşi voce cu propaganda rusă din România, în fond, unul dintre oamenii care prin oportunitatea acordată tinerilor de a studia în străinătate, ca să dau un singur exemplu, a contribuit masiv la implementarea valorilor democraţiei în ţările din estul Europei. Revenind la situaţia din Ungaria, luni, preşedintele Janos Ader a promulgat legea care ar putea închide universitatea fondată de Soros, în ciuda protestelor de duminică ce au scos în stradă peste 70.000 de oameni, iar dacă prevederile ei intră în vigoare, putem spune că după libertatea cuvântului scris, Budapesta reprimă şi libertatea gândirii.

Zahra Dogan, condamnată la aproape 3 ani de pușcărie pentru o pictură Foto: http://voiceproject.org

Cazul Ungariei nu este singular. În Turcia lui Erdogan, situaţia este similară, ba chiar mult mai dramatică. Turcia, altă ţară care până nu de mult era un exemplu de dezvoltare economică şi un model de democraţie, a devenit un stat eşuat. Sunt ani deja de când, pe modelul Orban, Erdogan lovea încet dar sigur în libertatea presei şi în drepturile omului, dar tirul s-a accelerat în ultima vreme. Proiectând în mentalul colectiv un “inamic naţional” similar lui Soros, Fethullah Gülen pe numele său, şi profitând de o tentativă de lovitură de stat al cărei context rămâne neelucidat, Erdogan a trecut la represalii masive, iar loviturile regimului său au băgat în mormânt libertatea de expresie. O mulţime de jurnalişti şi profesori au rămas pe drumuri ori au înfundat puşcăria. Ba chiar, de parcă nu ar fi fost deja absurd, Zehra Dogan, o tânără artistă de origine kurdă, a fost condamnată la aproape 3 ani de puşcărie pentru vina de a fi pictat un tablou cu ruinele rezultate în urma intervenţiei forţelor de securitate turce împotriva kurzilor din provincia Mardin.

O imagine simbol pentru intervenția autorităților în timpul protestelor din Rusia Foto: http://www.bbc.com

Ungaria şi Turcia mai au un numitor comun şi acesta este atenţia de care se bucură în faţa lui Vladimir Putin. În fond, atât Viktor Orban cât şi Recep Tayyip Erdogan par să împartă cu preşedintele Federaţiei Ruse aceeaşi viziune legată de valoarea drepturilor omului. Asasinarea oponenţilor lui Putin, brutalitatea cu care au fost înăbuşite recentele proteste anticorupţie din Moscova, Sankt Petersburg şi din alte oraşe ale Federaţiei Ruse, invadarea Crimeei, sunt gesturi care îl descriu mai bine decât ar face-o cuvintele pe liderul care i-a inspirat pe premierul Ungariei şi pe preşedintele Turciei, iar relaţiile dintre Moscova şi Ankara, respectiv Budapesta sunt pe cale să basculeze cu totul sistemul geopolitic, ameninţând construcţia europeană şi actualul sistem de alianţe, cu atât mai mult cu cât lumea pare a se-ncinge cu totul de la un capăt la altul.

Ei bine, mi-e destul de limpede că acest model de lider devine din ce în ce mai atrăgător pentru mulţi dintre politicienii români care se visează ba Putin, ba Erdogan ori Viktor Orban şi că pericolul ca el să fie preluat în România şi în alte ţări din Estul Europei este real. De luni de zile, instituţiile care au lucrat în favoarea consolidării statului de drept în România se află sub tirul loviturilor de baros ale mafiei, presă liberă nu mai există din timpul crizei economice decât pe ici, pe colo, în rest doar un pospai ce acoperă chipul hâd al unui jurnalism dependent de partea cea mai infectă a mediului politic, propaganda puterii cântă pe-acelaşi ton cu cea rusească, loviturile aplicate economiei de piaţă prin naţionalizări mascate şi intervenţionism sunt din ce în ce mai dese, instituţiile culturale performante au fost scuturate de profesionişti devenind forme fără conţinut cu rol de sinecuri pentru prietenii regimului, iar mediul academic a devenit din nou raiul imposturii şi al doctoratelor plagiate. Ca Turcia şi Ungaria anilor din urmă, România pierde puţin câte puţin câte ceva din tot ce a obţinut aderând la valorile europene, în timp ce, mituiţi cu promisiuni şi salarii plătite din împrumuturi din ce în ce mai scumpe, românii nu înţeleg spre ce se îndreaptă. Există vreo cale să evităm dezastrul?

Pentru comentarii: http://obiectivbr.ro/content/sub-lovituri-de-ciocan

După o vreme

Vestea bună este că am lucrat foarte mult în ultima perioadă, acesta fiind principalul motiv pentru care nu am mai dat un semn de viață aici de foarte multă vreme. De acum, lansarea noului volum din seria Haiganu a intrat în linie dreaptă. Zilele următoare sper să fiu în măsură să vă arăt coperta realizată de Andrei Moldovan pentru ”Furia Oarbă”.

Cartea va fi lansată la East European Comic Con, în București, în perioada 5 – 7 mai. O să revin curând cu detalii legate de ziua și ora exacte, precum și cu informații legate de prezentări în alte orașe fiindcă, oricât de obositor a fost cu primul volum, ne dorim tare mult să repetăm experiența turneului de lansare. Sper să ne întâlnim atunci când o să ajung pe la voi prin oraș, aducând cu mine a doua carte a Zeului Osândit.

Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, primul volum se mai găsește încă pe SUPEREROU, Cărturești și în alte librării. 🙂

Lecturi plăcute!

În stradă

Poate că Brăila este o cauză pierdută. Aproape că aici a murit și speranța, călcată în picioare de impostură, de hoție și de sărăcie. Cele mai sclipitoare minți ale orașului au plecat de mult, iar cei câțiva oameni frumoși care s-au încăpățânat să rămâna ori care nu au putut pleca sunt, în mare parte, resemnați sau închiși în bulele lor de semiconfort. Blazați. E un oraș în care mediocritatea pare că a câștigat lupta pe toate fronturile. În politică, în afaceri, în cultură. Un oraș corupt în care mârlănia este deseori aplaudată și în care nici șoaptele nu mai vorbesc despre dreptate.

Am ieșit însă în stradă la Brăila, aseară. Am ieșit mai mult pentru mine. Fiindcă știu că vorba aia a lui Edmund Burke e adevărată, vorba aia care zice că ”pentru ca răul să triumfe este suficient ca cei buni să nu facă nimic”. Și parcă nu pot să nu fac nimic. Nu pot să accept că, pe șest, un grup infracțional organizat pune la cale marea evadare pentru o gașcă de complici închiși în pușcării sau aflați în drumul către ele. Și adevărul e că pare că multe lucruri nu poți să faci. Dar poți arăta că nu ești de acord cu asta. Poți ieși și poți vorbi cu cei care gândesc ca tine. Poți să te desfaci din strânsoarea resemnării. Și să înțelegi că, în final, solidaritatea poate muta munții.

Probabil că erau – 10 grade, însă m-a încălzit gândul că nu sunt singur. Nu mai mult de treizeci de oameni au venit în fața primăriei din Brăila. Puțini, evident, dar sentimentul ăla că există încă o licărire de bine în orașul ăsta înghețat e mare lucru. Că aici mai sunt încă oameni care înțeleg pericolul pe care-l reprezintă asaltul asupra justiției. Oameni care înțeleg că dacă răul ăsta va fi făcut, atunci chiar nu va mai exista nicio speranță. Întreaga țară va fi o Brăilă înghețată. Fără suflu, fără strălucire, supusă unui clan pentru care legea nu se aplică.

PS – O să ies la plimbare și în seara asta, pe la 18.00. Și mâine seară, și în alte seri. Până când totul va fi definitiv pierdut ori până când, din contră, atacul asupra justiției va înceta.

HAC!#29 Miron vs Vangala

 

Despre Vangala am scris prima oară în numărul 13 al HAC! De atunci au trecut deja niște ani, însă am uneltit în taină revenirea ei fiindcă este întunecată, dar grațioasă, iar Andrei Moldovan a știut exact cum să o deseneze. Miron a întâlnit-o luna trecută în arena de la Kaga Krata, iar în numărul 29, confruntarea lor își află deznodământul.

Din 15 ianuarie, numărul 29 al HAC! va ajunge în chioșcuri, librării și benzinării din toată țara. Revista poate fi comandată deja pe Supererou și se află în drum către abonați. Pe lângă serialul ”Harap Alb continuă”, numărul ăsta aduce noi episoade din TFB – Ordinul Efemeridelor (scenariu Mihai Ionașcu, desene Bogdan Chelaru, culoare Daniel Rosa Dura), Fergonautul (Viorel Pîrligras), Fluviul Șoaptelor (Benjamin Vasile) și un nou capitol din romanul meu ”Haiganu. Furia Oarbă”. Este vorba despre capitolul din care am citit la întâlnirile cu cititorii de la București și Iași. Textul conține și un fel de poezie, prima pe care îmi fac curaj să o public. Nădăjduiesc să vă fie pe plac. Pagini din revistă și alte informații găsiți AICI.

M-au făcut pachet

Primul lucru pe care l-am publicat vreodată a fost un desen în Jurnalul SF, acum vreo 20 de ani (nr. 46, noiembrie 1996, dacă îmi amintesc bine). De-atunci am mai desenat caricaturi și alte chestii pentru tot soiul de ziare și reviste, însă am renunțat de o lungă perioadă la tuș și la creioane. Mă mai apucă, așa, din când în când… Dar fiindcă am mai avut o tentativă la ComicCon, Ionela de la HAC! m-a convins să desenez o nouă copertă pentru revistă. Și a adunat, așa, de un pachet miraculos cu chestiile pe care le-am făcut eu pentru HAC! și nu numai. Un pachet cu reduceri numai bun de făcut cadou pentru cineva care apreciază cum ne zbatem noi pe-aici. E unul singur, are autografe, dedicații și desenul ăsta de care zic, unic, cu Haiganu pe post de Grinch. În fine, aruncați o privire pe SuperErou.

Fluviul șoaptelor. De la BD la proză și înapoi

HAC18Nu a fost nimic planificat. Nu a fost un demers al meu sau al editurii, ci exclusiv inițiativa lui Beniamin Vasile, un tânăr de 19 ani care s-a hotărât să deseneze aventurile lui Haiganu și ale lui Zourazi. El a adaptat ”Fluviul șoaptelor”, primul roman din seria Haiganu, într-o bandă desenată realizată în stilul manga, apoi a trimis câteva pagini pe adresa editurii, iar Mihai a decis publicarea în HAC!. M-a surprins viziunea lui Beniamin și m-a onorat demersul său.

Treaba e că dacă v-a plăcut romanul meu, vă propun să-l citiți și din perspectiva unui desenator. Primul episod a apărut în numărul 25 al revistei ”HAC!”.

 

Despre scris (II) Copilării, violențe și benzi desenate

Revista Orion 3Știu, a devenit un clișeu ce o să spun la început: în anii 80 n-aveam internet, televiziune, jocuri pe calculator. La Brăila, mulți dintre congenerii mei se jucau și se băteau în fața blocului. Aterizat aici din Mangalia, un oraș mic și liniștit de pe litoralul Mării Negre, unde să îți cumperi un Pepsi chiar și de la o alimentară ceaușistă nu era așa un miracol, violența și sărăcia Brăilei m-au șocat. Copiii ăia se băteau serios, cu bâte și bolovani, cu pumni și picioare, se amenințau ori se jefuiau la poarta școlii și în fața cinematografului. Unii dintre ei au performat și au ajuns, la maturitate, capi ai lumii interlope ori au înfundat pușcăria. Mai târziu, am citit și am scris despre ei prin ziare. Povestea e că, nu neapărat conștient, m-am autoexilat din lumea aia, așa că atunci când nu pedalam pe o bicicletă galbenă Pegas Modern cu coarne lungi, ca de Harley Davidson, obișnuiam să-mi petrec zilele în casă jucându-mă, desenând ori citind.

În perioada aia am descoperit Almanahul Anticipația și tot atunci am dat peste revistele Orion, unde am întâlnit primele benzi desenate românești. Îmi amintesc perfect cum discutam cu frate-miu despre desenele tipului ăluia care semna Viorel, legându-și cea de-a treia literă din nume, de anul desenului: Viorel 88, Viorel 89… Pe Viorel Pîrligras l-am cunoscut mai târziu, și am continuat să-i citesc benzile desenate, inclusiv în timpul studenției, la Iași, unde, într-un cotidian local îl publica pe ”Oscar”. Același cotidian care găzduia ”Supernova”, suplimentul în care mi-am publicat prima povestire.

hac24Odată cu numărul 24 al HAC! mă încearcă un sentiment nou. Faptul că îmi apare numele pe aceeași copertă cu al celui care m-a ajutat fără să știe să visez, atunci, în Brăila cenușie a anilor 80, este mai mult decât o mare bucurie. Este bucurie amestecată cu nostalgie, cu un pic de copilărie și de dor de oameni care nu mai sunt. Mulțumesc frumos, Viorel Pîrligras pentru ceea ce nici nu știi că ai făcut pentru mine și, cred, pentru alți copii și adolescenți din anii 80.

HAC! Generația 2.0

6x4Iau o scurtă pauză de la ”Furia Oarbă” să mai dau un semn de viață pe blog.

O să vă spun că, probabil, numărul 24 al HAC! a ieșit deja din tipografie și se pregătește să pornească spre abonați și spre chioșcurile din toată țara. El punctează patru ani de apariție neîntreruptă a publicației. Pentru mine, înseamnă și patru ani de când am început colaborarea cu HAC! precum și 4 ani de când am început să scriu la ”Haiganu”. Ca un făcut, în numărul ăsta apare și cel de-al patrulea episod din ”Furia Oarbă”.

Aș zice că după numărul 24, HAC! va intra în ”perioada 2.0”, însă mai multe detalii o să găsiți în editorialul lui Mihai din paginile revistei. Din 15 august, în benzinării, în chioșcuri, la Cărturești, pe Supererou și în multe alte părți.

Mai jos, o fotografie cu noul episod din ”Haiganu. Furia Oarbă”, în tipografie. Să aveți poftă!

IMG_7565

Primul SF 100% românesc cu copertă 3D

https://i0.wp.com/gallery.mailchimp.com/f3765642c363b0edd00e3c316/images/de153c88-1460-4c60-9906-37f4ab05d4d7.gif?resize=502%2C691&ssl=1

 

Hai să recapitulăm un pic: 200 de pagini de bandă desenată, articole, schițe, pagini de scenariu. Și acum – ta-na-nam! – copertă 3D. Nu știu ce părere aveți voi despre asta, dar eu sunt încântat și onorat că sunt parte în acest proiect, din ce știu, prima publicație românească cu subiect science-fiction cu copertă 3d și, cu siguranță, prima bandă desenată de acest fel. Dacă vreți să vedeți bijuteria asta, musai să ajungeți la Comic Con. Or să fie acolo toți oamenii din spatele benzilor desenate HAC! și TFB. Și editorul Mihai Ionașcu, și desenatorii Bogdan Chelaru și Andrei Moldovan, și – mare antenție! – coloristul Daniel Rosa Duran, bașca toate fetele din redacție, toți oamenii frumoși care fac posibile asemenea minunății.

coperte personalizateStați așa că vă mai zic. Pe lângă minunăția asta de album, Andrei și Bogdan vor desena la Comic Con coperte personalizate. Fix acolo, în fața ta. Cam cât de cool este să ai o revistă de benzi desenate cu o copertă unică, desenată special pentru tine? Or fi Bogdan Chelaru și Andrei Moldovan oamenii cu care lucrez deja de niște ani, dar eu sigur o să-i pun acum la treabă numai și numai pentru mine.

tablouApoi, dacă vă plac personajele HAC!, aveți ocazia să puneți mâna pe niște printuri de mari dimensiuni cu care să vă decorați pereții dormitorului ori ai biroului.

 

Fluviul Șoaptelor și Testamentul de ciocolată
Testamentul de ciocolatăM-ați întrebat despre ”Testamentul de ciocolată” și m-am gândit să onorez câteva promisiuni. Pe lângă ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor”, la Comic Con vor fi disponibile câteva exemplare din ediția a II-a a ”Testamentului de ciocolată”. Vă aștept cu mare drag. Abia aștept să stăm la povești.

Și nu uita de panelul nostru. Sâmbătă. 27 mai. Ora 12.00. Comic Con. Romexpo. București.

TFB – Albumul. La Comic Con

Stai așa că se îngroașă glumă. Mă, deci ne vedem la Comic Con. Sâmbătă, de la 12.00, avem panel. Vorbim, prezentăm, stăm la povești.

Așa… Sunt mai multe chestii grozave pe care echipa HAC! le-a pregătit pentru ceea ce a devenit cea mai importantă sărbătoare a benzilor desenate, iar astăzi o să vă zic despre prima: albumul TFB. Nu mai puțin de 200 de pagini cu benzile desenate SF inspirate de ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, adică tot ce a apărut în cele șase numere TFB, plus articole, sketch-uri, bucăți de scenariu, concept art, pagini cu ink și culoare de bază.

Albumul vine la exact un an de la lansarea primului număr al revistei. Pentru TFB am lucrat alături de Mihai Ionașcu (editor), Bogdan Chelaru (desen) și Daniel Rosa Duran (culoare), iar albumul e un fel de bijuterie a coroanei în proiectul ăsta fiindcă adună toată munca noastră, înfășurată cu multă pasiune pe cea mai frumoasă poveste românească.

Nu uitați: sâmbătă, 28 mai 2016, ora 12.00, East European Comic Con – Centrul expozițional Romexpo București. Revin curând cu vești despre alte lucruri ce se coc pentru Comic Con în laboratoarele HAC! BD.