Haiganu. Furia Oarbă. Câștigă un exemplar pe Goodreads!

Sunt un vechi gură-cască pe Goodreads (septembrie 2011, zice-se) și, ca fan declarat al serviciilor pe care le oferă pentru cititori dar și pentru autori (statistici, contactul cu cititorii, sfaturi și alte lucruri faine), sunt tare bucuros că putem oferi 50 de exemplare din Haiganu. Furia Oarbă într-o campanie Book Giveaway pe această platformă.

Dacă sunteți utilizatori Goodreads (iar dacă nu, puteți fi), vă puteți înscrie printr-un click în cursa pentru una dintre cele 50 de cărți. Campania a început azi și se derulează până în 13 mai. Tot Goodreads se ocupă de tragerea la sorți, apoi 50 de cititori își vor primi cărțile.

Succes!

Cei Mari vorbesc de dincolo de stâncă!

Goodreads Book Giveaway

Haiganu. Furia Oarbă by Marian Coman

Haiganu. Furia Oarbă

by Marian Coman

Giveaway ends May 13, 2017.

See the giveaway details
at Goodreads.

Enter Giveaway

”Haiganu. Furia Oarbă”, disponibil la precomandă pe Supererou.ro

Sunt bucuros să vă anunț că al doilea volum din seria Haiganu se află acum în tipografie și că lansarea a intrat în linie dreaptă. Sper să ne vedem cât mai mulți la Comic Con, la prezentarea oficială a romanului. Pentru cei care nu pot ajunge, dar care își doresc foarte mult să aibă cât mai repede cartea, prietenii de la Supererou au o propunere de nerefuzat. Și un preț special. Pe durata campaniei de precomandă, cartea are un preț cu 30% mai ieftin. Aruncați o privire AICI sau dați un click pe poză. O să revin curând cu detalii legate de lansare.

Un premiu UNITER pentru Mihaela Trofimov

Sursa foto: uniter.ro

Am pomenit pe la sfârşitul anului trecut, aici, despre “Molly Sweeney”, un spectacol răscolitor regizat de Sânziana Stoican la Unteatru, în Bucureşti, spectacol care are în distribuţie doi actori ce au încântat în repetate rânduri publicul brăilean: Mihaela Trofimov şi Liviu Pintileasa. Alături de ei, Constantin Cojocaru, actor pe care l-aţi putut aplauda pentru rolul din “Leonce şi Lena”.

Obişnuit mai mult ca, în ziar, să critic politicieni, cred că îmi lipsesc, din păcate, resursele pentru a scrie un laudatio aşa cum ar trebui pentru actorii brăileni, deşi trupa de la “Maria Filotti” a făcut oraşului ăsta un bine ce nu poate fi măsurat, picurând grăunţe de lumină în bezna culturală de aici. Ştiu sigur că pentru mulţi brăileni au fost ani întregi în care performanţa actorilor a reprezentat singurul izvor de speranţă şi că, tot aşa, pentru mulţi dintre cei plecaţi, nostalgiile ce-i cheamă uneori acasă se leagă şi de spectacolele pe care le-au văzut în vremea adolescenţei pe scena teatrului din oraşul lor natal.

Pentru rolul ei din “Molly Sweeney”, Mihaela Trofimov a fost nominalizată de juriul UNITER pentru titlul de Cea mai bună actriţă în rol principal. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe 8 mai la Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara, în cadrul celei de-a XXV-a Gală Uniter, iar celelalte artiste nominalizate sunt Alina Petrică pentru rolul titular din spectacolul “Aglaja” la Centrul European Cultural şi de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti şi Ana Ularu, pentru rolul A din spectacolul “O intervenţie” la Teatrul ACT Bucureşti.

Acum, dincolo de a-i ţine pumnii pentru a câştiga una dintre cele mai importante distincţii culturale din România, mai putem face ceva. Dacă sunteţi unul dintre cele câteva mii de persoane care aşteaptă cu emoţie începutul unui spectacol de teatru la “Maria Filotti” şi se bucură de prestaţia actorilor brăileni, dacă aţi aplaudat-o pe Mihaela Trofimov pentru rolurile ei din “Cum am învăţat să conduc”, “Omul pernă”, “Sufletul. Puncte de veghere”, din “Scandal în culise” ori din “Molly Sweeney”, intraţi pe site-ul UNITER şi acordaţi-i un vot pentru o şansă în plus la Premiul publicului. Este şi acesta un fel de a răsplăti efortul depus, seară de seară, pe scândura scenei, de una dintre cele mai talentate actriţe din România.

Text publicat inițial în cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei”
Pentru comentarii: http://obiectivbr.ro/content/un-premiu-uniter-pentru-mihaela-trofimov

Sub lovituri de ciocan

Peste 70.000 de oameni au ieșit pe străzile Budapestei în sprijinul Universității Central Europene
Foto: http://hungarytoday.hu/

În Ungaria lui Viktor Orban, democraţia înregistrează lovitură după lovitură. Intrând rapid în U.E., în NATO şi în spaţiul Schengen, Ungaria a fost un exemplu de dezvoltare, luminând traseul unor state precum România ori Bulgaria care nu reuşeau să găsească o cale pentru a ieşi din lunga perioadă de tranziţie de la comunism către democraţie. Odată cu revenirea la putere a lui Orban în 2010 şi cu ascensiunea partidului său, Ungaria a început să se distanţeze de valorile europene. La mai puţin de un an de la preluarea puterii de către Fidesz, la 1 ianuarie 2011, Legea Presei promovată de Orban sufoca libertatea cuvântului scris în ţara vecină, în ciuda criticilor venite de la Washington ori Bruxelles. Apoi au urmat noi şi noi lovituri (doar una dintre ele, care avea în vedere limitarea accesului la internet, a eşuat în 2014, în urma unor proteste masive) care au culminat, săptămâna trecută, cu adoptarea unei legi ce modifică statutul universităţilor, lege menită de fapt să închidă Universitatea Central Europeană înfiinţată din ’91 la Budapesta de către miliardarul George Soros. Da, acelaşi Soros folosit ca inamic naţional şi de propaganda PSD, pe aceeaşi voce cu propaganda rusă din România, în fond, unul dintre oamenii care prin oportunitatea acordată tinerilor de a studia în străinătate, ca să dau un singur exemplu, a contribuit masiv la implementarea valorilor democraţiei în ţările din estul Europei. Revenind la situaţia din Ungaria, luni, preşedintele Janos Ader a promulgat legea care ar putea închide universitatea fondată de Soros, în ciuda protestelor de duminică ce au scos în stradă peste 70.000 de oameni, iar dacă prevederile ei intră în vigoare, putem spune că după libertatea cuvântului scris, Budapesta reprimă şi libertatea gândirii.

Zahra Dogan, condamnată la aproape 3 ani de pușcărie pentru o pictură Foto: http://voiceproject.org

Cazul Ungariei nu este singular. În Turcia lui Erdogan, situaţia este similară, ba chiar mult mai dramatică. Turcia, altă ţară care până nu de mult era un exemplu de dezvoltare economică şi un model de democraţie, a devenit un stat eşuat. Sunt ani deja de când, pe modelul Orban, Erdogan lovea încet dar sigur în libertatea presei şi în drepturile omului, dar tirul s-a accelerat în ultima vreme. Proiectând în mentalul colectiv un “inamic naţional” similar lui Soros, Fethullah Gülen pe numele său, şi profitând de o tentativă de lovitură de stat al cărei context rămâne neelucidat, Erdogan a trecut la represalii masive, iar loviturile regimului său au băgat în mormânt libertatea de expresie. O mulţime de jurnalişti şi profesori au rămas pe drumuri ori au înfundat puşcăria. Ba chiar, de parcă nu ar fi fost deja absurd, Zehra Dogan, o tânără artistă de origine kurdă, a fost condamnată la aproape 3 ani de puşcărie pentru vina de a fi pictat un tablou cu ruinele rezultate în urma intervenţiei forţelor de securitate turce împotriva kurzilor din provincia Mardin.

O imagine simbol pentru intervenția autorităților în timpul protestelor din Rusia Foto: http://www.bbc.com

Ungaria şi Turcia mai au un numitor comun şi acesta este atenţia de care se bucură în faţa lui Vladimir Putin. În fond, atât Viktor Orban cât şi Recep Tayyip Erdogan par să împartă cu preşedintele Federaţiei Ruse aceeaşi viziune legată de valoarea drepturilor omului. Asasinarea oponenţilor lui Putin, brutalitatea cu care au fost înăbuşite recentele proteste anticorupţie din Moscova, Sankt Petersburg şi din alte oraşe ale Federaţiei Ruse, invadarea Crimeei, sunt gesturi care îl descriu mai bine decât ar face-o cuvintele pe liderul care i-a inspirat pe premierul Ungariei şi pe preşedintele Turciei, iar relaţiile dintre Moscova şi Ankara, respectiv Budapesta sunt pe cale să basculeze cu totul sistemul geopolitic, ameninţând construcţia europeană şi actualul sistem de alianţe, cu atât mai mult cu cât lumea pare a se-ncinge cu totul de la un capăt la altul.

Ei bine, mi-e destul de limpede că acest model de lider devine din ce în ce mai atrăgător pentru mulţi dintre politicienii români care se visează ba Putin, ba Erdogan ori Viktor Orban şi că pericolul ca el să fie preluat în România şi în alte ţări din Estul Europei este real. De luni de zile, instituţiile care au lucrat în favoarea consolidării statului de drept în România se află sub tirul loviturilor de baros ale mafiei, presă liberă nu mai există din timpul crizei economice decât pe ici, pe colo, în rest doar un pospai ce acoperă chipul hâd al unui jurnalism dependent de partea cea mai infectă a mediului politic, propaganda puterii cântă pe-acelaşi ton cu cea rusească, loviturile aplicate economiei de piaţă prin naţionalizări mascate şi intervenţionism sunt din ce în ce mai dese, instituţiile culturale performante au fost scuturate de profesionişti devenind forme fără conţinut cu rol de sinecuri pentru prietenii regimului, iar mediul academic a devenit din nou raiul imposturii şi al doctoratelor plagiate. Ca Turcia şi Ungaria anilor din urmă, România pierde puţin câte puţin câte ceva din tot ce a obţinut aderând la valorile europene, în timp ce, mituiţi cu promisiuni şi salarii plătite din împrumuturi din ce în ce mai scumpe, românii nu înţeleg spre ce se îndreaptă. Există vreo cale să evităm dezastrul?

Pentru comentarii: http://obiectivbr.ro/content/sub-lovituri-de-ciocan

După o vreme

Vestea bună este că am lucrat foarte mult în ultima perioadă, acesta fiind principalul motiv pentru care nu am mai dat un semn de viață aici de foarte multă vreme. De acum, lansarea noului volum din seria Haiganu a intrat în linie dreaptă. Zilele următoare sper să fiu în măsură să vă arăt coperta realizată de Andrei Moldovan pentru ”Furia Oarbă”.

Cartea va fi lansată la East European Comic Con, în București, în perioada 5 – 7 mai. O să revin curând cu detalii legate de ziua și ora exacte, precum și cu informații legate de prezentări în alte orașe fiindcă, oricât de obositor a fost cu primul volum, ne dorim tare mult să repetăm experiența turneului de lansare. Sper să ne întâlnim atunci când o să ajung pe la voi prin oraș, aducând cu mine a doua carte a Zeului Osândit.

Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, primul volum se mai găsește încă pe SUPEREROU, Cărturești și în alte librării. 🙂

Lecturi plăcute!

În stradă

Poate că Brăila este o cauză pierdută. Aproape că aici a murit și speranța, călcată în picioare de impostură, de hoție și de sărăcie. Cele mai sclipitoare minți ale orașului au plecat de mult, iar cei câțiva oameni frumoși care s-au încăpățânat să rămâna ori care nu au putut pleca sunt, în mare parte, resemnați sau închiși în bulele lor de semiconfort. Blazați. E un oraș în care mediocritatea pare că a câștigat lupta pe toate fronturile. În politică, în afaceri, în cultură. Un oraș corupt în care mârlănia este deseori aplaudată și în care nici șoaptele nu mai vorbesc despre dreptate.

Am ieșit însă în stradă la Brăila, aseară. Am ieșit mai mult pentru mine. Fiindcă știu că vorba aia a lui Edmund Burke e adevărată, vorba aia care zice că ”pentru ca răul să triumfe este suficient ca cei buni să nu facă nimic”. Și parcă nu pot să nu fac nimic. Nu pot să accept că, pe șest, un grup infracțional organizat pune la cale marea evadare pentru o gașcă de complici închiși în pușcării sau aflați în drumul către ele. Și adevărul e că pare că multe lucruri nu poți să faci. Dar poți arăta că nu ești de acord cu asta. Poți ieși și poți vorbi cu cei care gândesc ca tine. Poți să te desfaci din strânsoarea resemnării. Și să înțelegi că, în final, solidaritatea poate muta munții.

Probabil că erau – 10 grade, însă m-a încălzit gândul că nu sunt singur. Nu mai mult de treizeci de oameni au venit în fața primăriei din Brăila. Puțini, evident, dar sentimentul ăla că există încă o licărire de bine în orașul ăsta înghețat e mare lucru. Că aici mai sunt încă oameni care înțeleg pericolul pe care-l reprezintă asaltul asupra justiției. Oameni care înțeleg că dacă răul ăsta va fi făcut, atunci chiar nu va mai exista nicio speranță. Întreaga țară va fi o Brăilă înghețată. Fără suflu, fără strălucire, supusă unui clan pentru care legea nu se aplică.

PS – O să ies la plimbare și în seara asta, pe la 18.00. Și mâine seară, și în alte seri. Până când totul va fi definitiv pierdut ori până când, din contră, atacul asupra justiției va înceta.

HAC!#29 Miron vs Vangala

 

Despre Vangala am scris prima oară în numărul 13 al HAC! De atunci au trecut deja niște ani, însă am uneltit în taină revenirea ei fiindcă este întunecată, dar grațioasă, iar Andrei Moldovan a știut exact cum să o deseneze. Miron a întâlnit-o luna trecută în arena de la Kaga Krata, iar în numărul 29, confruntarea lor își află deznodământul.

Din 15 ianuarie, numărul 29 al HAC! va ajunge în chioșcuri, librării și benzinării din toată țara. Revista poate fi comandată deja pe Supererou și se află în drum către abonați. Pe lângă serialul ”Harap Alb continuă”, numărul ăsta aduce noi episoade din TFB – Ordinul Efemeridelor (scenariu Mihai Ionașcu, desene Bogdan Chelaru, culoare Daniel Rosa Dura), Fergonautul (Viorel Pîrligras), Fluviul Șoaptelor (Benjamin Vasile) și un nou capitol din romanul meu ”Haiganu. Furia Oarbă”. Este vorba despre capitolul din care am citit la întâlnirile cu cititorii de la București și Iași. Textul conține și un fel de poezie, prima pe care îmi fac curaj să o public. Nădăjduiesc să vă fie pe plac. Pagini din revistă și alte informații găsiți AICI.

M-au făcut pachet

Primul lucru pe care l-am publicat vreodată a fost un desen în Jurnalul SF, acum vreo 20 de ani (nr. 46, noiembrie 1996, dacă îmi amintesc bine). De-atunci am mai desenat caricaturi și alte chestii pentru tot soiul de ziare și reviste, însă am renunțat de o lungă perioadă la tuș și la creioane. Mă mai apucă, așa, din când în când… Dar fiindcă am mai avut o tentativă la ComicCon, Ionela de la HAC! m-a convins să desenez o nouă copertă pentru revistă. Și a adunat, așa, de un pachet miraculos cu chestiile pe care le-am făcut eu pentru HAC! și nu numai. Un pachet cu reduceri numai bun de făcut cadou pentru cineva care apreciază cum ne zbatem noi pe-aici. E unul singur, are autografe, dedicații și desenul ăsta de care zic, unic, cu Haiganu pe post de Grinch. În fine, aruncați o privire pe SuperErou.

Fluviul șoaptelor. De la BD la proză și înapoi

HAC18Nu a fost nimic planificat. Nu a fost un demers al meu sau al editurii, ci exclusiv inițiativa lui Beniamin Vasile, un tânăr de 19 ani care s-a hotărât să deseneze aventurile lui Haiganu și ale lui Zourazi. El a adaptat ”Fluviul șoaptelor”, primul roman din seria Haiganu, într-o bandă desenată realizată în stilul manga, apoi a trimis câteva pagini pe adresa editurii, iar Mihai a decis publicarea în HAC!. M-a surprins viziunea lui Beniamin și m-a onorat demersul său.

Treaba e că dacă v-a plăcut romanul meu, vă propun să-l citiți și din perspectiva unui desenator. Primul episod a apărut în numărul 25 al revistei ”HAC!”.

 

Despre scris (II) Copilării, violențe și benzi desenate

Revista Orion 3Știu, a devenit un clișeu ce o să spun la început: în anii 80 n-aveam internet, televiziune, jocuri pe calculator. La Brăila, mulți dintre congenerii mei se jucau și se băteau în fața blocului. Aterizat aici din Mangalia, un oraș mic și liniștit de pe litoralul Mării Negre, unde să îți cumperi un Pepsi chiar și de la o alimentară ceaușistă nu era așa un miracol, violența și sărăcia Brăilei m-au șocat. Copiii ăia se băteau serios, cu bâte și bolovani, cu pumni și picioare, se amenințau ori se jefuiau la poarta școlii și în fața cinematografului. Unii dintre ei au performat și au ajuns, la maturitate, capi ai lumii interlope ori au înfundat pușcăria. Mai târziu, am citit și am scris despre ei prin ziare. Povestea e că, nu neapărat conștient, m-am autoexilat din lumea aia, așa că atunci când nu pedalam pe o bicicletă galbenă Pegas Modern cu coarne lungi, ca de Harley Davidson, obișnuiam să-mi petrec zilele în casă jucându-mă, desenând ori citind.

În perioada aia am descoperit Almanahul Anticipația și tot atunci am dat peste revistele Orion, unde am întâlnit primele benzi desenate românești. Îmi amintesc perfect cum discutam cu frate-miu despre desenele tipului ăluia care semna Viorel, legându-și cea de-a treia literă din nume, de anul desenului: Viorel 88, Viorel 89… Pe Viorel Pîrligras l-am cunoscut mai târziu, și am continuat să-i citesc benzile desenate, inclusiv în timpul studenției, la Iași, unde, într-un cotidian local îl publica pe ”Oscar”. Același cotidian care găzduia ”Supernova”, suplimentul în care mi-am publicat prima povestire.

hac24Odată cu numărul 24 al HAC! mă încearcă un sentiment nou. Faptul că îmi apare numele pe aceeași copertă cu al celui care m-a ajutat fără să știe să visez, atunci, în Brăila cenușie a anilor 80, este mai mult decât o mare bucurie. Este bucurie amestecată cu nostalgie, cu un pic de copilărie și de dor de oameni care nu mai sunt. Mulțumesc frumos, Viorel Pîrligras pentru ceea ce nici nu știi că ai făcut pentru mine și, cred, pentru alți copii și adolescenți din anii 80.