Crama lautarilor si Omul perna

Scurt. Foarte scurt:

* Crama lautarilor – Asa se numeste ultima mea povesire. Am terminat textul ieri seara. Va dau de veste cind o sa stiu exact daca si unde apare. Sper sa va placa.

* In seara asta am fost la „Omul perna”, piesa lui Radu Afrim. Inca nu gindesc cu gindurile mele si, prin urmare, nu sint in stare sa va spun doua vorbe despre ea. Dar un lucru mi-e clar: daca aveti ocazia, nu stati pe ginduri. Mergeti sa o vedeti.

Teatrul denatureaza realitatile socialiste, tovarasi!

„Trezeste-te Braila!” striga Mihaela Trofimov in debutul piesei „Omul Perna”. Striga el, Actorul, dar striga de pomana. Un cor de sforaituri se aud in timp ce scriu acest text, iar nebunii ce joaca rol de doctori ne injecteaza tuturor somnifere in vene.
Pe cai mari cred ca se simt liderii PSD-ului local care pozeaza, mai nou, in critici de teatru plini de candoare. Socati, vezi Doamne, de limbajul violent din ultima piesa montata de Radu Afrim pe scena Teatrului Maria Filotti. Mihai Tudose, pudicul. Gheorghe Bunea Stancu, pudicul. Aurel Simionescu, pudicul. Tudose cere demisia directorului teatrului. Lui Stancu i se injecteaza ochii si crede ca piesele sint montate special pentru a-l scoate pe el din sarite. „Am inceput sa cred ca o fac premeditat!” sughita liderul CJ. Iar primarul… Primarul da verdictul: „Vom face o analiza!”
In 1983, „Faleze de nisip”, filmul lui Dan Pita, era interzis la 2 zile dupa premiera. La celebra conferinta pe probleme de cultura si arta de la Mangalia, Ceausescu insusi avea sa-l infiereze pentru „denaturarea realitatii socialiste”. Ieri, in conferinta de presa a social-democratilor braileni, Simionescu, care credeam (speram?) ca a scapat de reflexele comuniste, vorbea despre „actul de cultura educativ pe care trebuie sa-l faca teatrul”. Ridicolul in care se plaseaza liderii PSD este absolut si socheaza prin absurdul situatiei: trei nulitati culturale, una dintre ele cu grave probleme de gramatica, critica piesa de teatru scrisa de Martin McDonagh, unul dintre laureatii premiului Oscar, si regizata de Radu Afrim, cel mai apreciat si mai premiat tinar regizor de teatru roman – atentie! – fara sa o fi vazut inainte. 
Fireste, intr-un oras in care elevilor celui mai bun liceu li se interzice sa vorbeasca cu presa si unde cei care au curajul sa scrie despre faptul ca li s-a luat libertatea sint amenintati cu scaderea notei la purtare, intr-un oras in care presedintele CJ se zbate sa mute biblioteca la mama dracu’ pentru a amenaja in locul ei o popicarie, intr-un oras in care politicienii erau pe cale sa lase teatrul fara o bucata din sediu, intr-un asemenea oras, declaratiile si intentiile liderilor PSD par a fi normale. Astazi, maharilor din PSD trebuie sa li se inchine actorii si regizorii, miine ziaristii si scriitorii, poimiine vor face sluj in fata lor pictorii si dansatorii, iar peste vreo luna-doua, il vor ataca intr-o conferinta de presa pe Dumnezeu fiindca si-a permis sa ne nasca-n curu gol, vai, Doamne.

 

LATER EDIT:

* Reactii la declaratiile PSD-istilor braileni, pe blogul actritei Lorena Lupu.

Democratia in pericol la Braila

Sint mihnit. In Braila, libertatea de opinie si de expresie, libertatea si diversitatea artelor sint in pericol. Nu numai Cazul Murgoci este un exemplu. Azi, intr-o conferinta de presa a PSD, liderii social-democratilor braileni au facut-o pe criticii de arta si au condamnat ultima piesa pusa in scena de Radu Afrim pe scena Teatrului Maria Filotti. Nu a fost doar o conferinta de presa, daca tinem cont de faptul ca cei trei critici de teatru au fost deputatul Mihai Tudose, presedintele CJ Gheorghe Bunea Stancu si primarul Aurel Simionescu, primaria fiind si cea care finanteaza teatrul. Am scris un editorial despre asta pe care il puteti citi in ziarul de miine.

Pina una alta, pentru liderii PSD am o dedicatie: