Dincolo de orizont

dincolo-de-orizont-vol-1 La Millennium Books stă să apară o nouă antologie realizată de Michael Haulică. Se numește ”Dincolo de orizont” și sunt onorat că în cuprins se află și un text de-al meu. Este primul volum dintr-o serie de trei antologii ce adună cele mai bune povestiri science-fiction din ultimii 25 de ani, adică din perioada 1990 – 2014. În primul volum sunt publicate textele a 15 autori: Lucian Dragoș Bogdan, Roxana Brînceanu, Marian Coman, Oliviu Crâznic, Ștefana Cristina Czeller, Dan Doboș, Ona Frantz, Radu Pavel Gheo, Ciprian Mitoceanu, Ana-Maria Negrilă, Florin Pîtea, Doru Stoica, Narcisa Stoica, Liviu Surugiu, Ioana Vișan.

Cartea va apărea la jumătatea lunii octombrie și va fi lansată la Gaudeamus.

”Fluviul șoaptelor” e gata

Haiganu. Povestea continuă

”Haiganu. Povestea continuă”

(fragment din scrisoarea către cititori plublicată în numărul 18 al revistei HAC!)

Episodul 18 din ”Fluviul șoaptelor” este ultimul care apare în revistă. (…) Vestea bună este că, în curând, într-un format special, cu hărți, desene și alte surprize, cititorii îl vor putea reîntâlni pe Ochilă în romanul ”Fluviul șoaptelor”, o ediție completă și revizuită. O carte adevărată. Așa cum merită Haiganu, singurul dintre Cei Mari care pășește prin lume.

Când am început ”Fluviul șoaptelor”, mi-am propus să scriu o povestire, cel mult o nuvelă. Nu știu ce m-a împins de la spate să sap din ce în ce mai adânc în jurul planului pe care mi-l schițasem în minte pentru ”povestea pentru HAC”. La început au fost telefoanele lui Mihai Ionașcu, principalul ”vinovat” pentru existența acestui text, apoi semnalele venite din partea unor cititori. S-a întâmplat apoi ca ”Fluviul șoaptelor”, textul început mai mult în joacă în urma unui schimb de mesaje cu ”băieții de la revista de benzi desenate pe care i-am cunoscut pe Facebook”, să devină principala mea activitate. Haiganu zis și Ochilă, zeul ciclop din Lumea lui Harap Alb, mi-a pretins să mă supun cu totul Lui. Am renunțat la jobul de la ziar și, în cea mai mare parte a timpului, îi construiesc lumea scriind pentru ori despre el. (…)

Vreau să profit de ocazie și să mulțumesc cititorilor HAC! pentru bucuria și ospitalitatea cu care au permis infiltrarea, număr de număr, a câtorva pagini de proză într-o publicație dedicată prin excelență celei de-a noua arte. Și, alături de Haiganu, să mă înclin în fața voastră, adevărații zei ai Lumii lui Harap Alb.

Cu drag,
Marian Coman

HAC 16

HAC 16
HAC 16

Abonații au primit deja numărul 16 al revistei HAC! (Harap Alb continuă), singura revistă profesionistă de benzi desenate românești. Pe lângă aventurile lui Ștefan zis și Harap Alb (desen Andrei Moldovan, culoare Daniel Rosa Duran), în numărul acesta am continuat povestea Regelui Cioară (desen Cristian Dârstar, culoare Daniel Rosa Duran), precum și foiletonul Fluviul Șoaptelor. Revista mai conține un articol despre tot ceea ce a apărut în ultima vreme în ”mica lume a benzilor desenate din România” precum și primul episod din ”Harap Alb se întoarce”, o haioasă bandă desenată realizată de Octav Ungureanu.

De mâine, revista poate fi găsită la chioșcuri, în mall-uri și benzinării. Sau poate fi comandată de azi în noul shop Supererou.

Ne vedem la Final Frontier

Final Frontier 4
Final Frontier 4

Mâine și poimâine (sâmbătă 28 – duminică 29 martie), dau o raită în București, la cea de a IV-a ediție a Târgului de carte SF&F FINAL FRONTIER, care are loc la Nexus Gamers Club (B-dul. Elisabeta nr. 37, vizavi de Hotel Cișmigiu). Eu o să am o intervenție duminică, de la ora 16.30, când va fi prezentat Atelierul de Scriere Creativă SF&F, însă intenționez să nu ratez câteva dezbateri, lansări și, mai ales, întâlnirile cu vechi prieteni. Iată și programul complet:

SÂMBĂTĂ 28 martie

10.00 – 11.00 Societatea Tolkien
preview Reading Day
demonstrație de origami „tematice” Lord Of The Rings

12.00 – 12.30 Editura Nemira prezintă colecţia Anticipaţia şi Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice CPSF.
Invitați: Alexandru Mironov, Marian Truţă, Sorin Repanovici

12.30-13.00 Editura Nemira. Colecţia Nautilus se reinventează – discuţie cu Ana Nicolau, coord. colecţiei, Marian Truţă, Cristi Mărculescu

13.00 – 14.00 – Atelier de desen digital cu Vlady
Susținut de Alin Ivan/ Revista Comics
Desen pe tabletă grafică Wacom

13.00-14.00 SF-ul românesc în 2014, realizări și nerealizări. I (cărți, reviste)
Invitați: Cătălin Badea-Gheracostea (Observator cultural, premiile Colin, Tracus Arte), Michael Haulică (Galileo, Argos), Alexandru Lamba (Gazeta SF), Eugen Lenghel (Ficțiuni, Tritonic, Festivalul SF Rîșnov), Ana Nicolau (Nemira), Cristian Tamaș (SRSFF, Europa sf, premiile Ion Hobana), Marian Truță (Nautilus, CPSF), Horia Nicola Ursu (Galileo, Millennium Books)
Moderator: Oliviu Crâznic

14.00-14.45. LANSARE DE CARTE. Millenium. Sharia, de Roxana Brînceanu, Galileo nr.6
Invitați: Roxana Brînceanu, Michael Haulică, Mihai Alexandru Dincă
Prezită: Horia Nicola Ursu.

14.45-15.45 INVITAT. Oliviu Crâznic.
Moderator : Michael Haulică

15.00 Concurs Trivia, organizat de Fan Clubul Star Wars
Prezintă: Lucian Mândruță, ambasador oficial Star Wars

15.45 – 16.30 LANSARE DE CARTE Crux Publishing. Ceasul Fantasmelor, de Oliviu Crâznic – prezintă Florin Corneliu Pîtea; Anotimpul Pumnalelor, de Șerban Andrei Mazilu – prezintă Oliviu Crâznic; Povestiri de la marginea realității, de Dan Rădoiu – prezintă Eugen Cadaru.
Invitați: Oliviu Crâznic, Dan Rădoiu

16.30-17.00 Editura Herg Benet. Ediția a 3-a a romanului „nymphette_dark99″ de Cristina Nemerovschi.
Invitată: Cristina Nemerovschi
Prezintă: Alexandru Voicescu.

17.00-19.00 Cenaclu Wolf’s Pack
Invitați: Alexandra Medaru, Florin Pîtea
Moderator: Lucian Cristian Oancea.

 

DUMINICĂ 29 martie

11.00-12.00 Romcon 2015.
Invitați: Florentin Haidamac, Mircea Nanu-Muntean, George Sauciuc.
Moderator: Michael Haulică

12.00-13.00 SRSFF – de 6 ani împreună.
Invitați: Cristian M. Teodorescu, Dănuț Ungureanu, Marian Truță, Florin Stanciu.
Moderator: Cristian Tamaș.

13.00-14.00 SF-ul românesc în 2014, realizări și nerealizări. II (premii, evenimente)
Invitați: Cătălin Badea-Gheracostea (Observator cultural, premiile Colin, Tracus Arte), Michael Haulică (Galileo, Argos), Alexandru Lamba (Gazeta SF), Eugen Lenghel (Ficțiuni, Tritonic, Festivalul SF Rîșnov), Ana Nicolau (Nemira), Cristian Tamaș (SRSFF, Europa sf, premiile Ion Hobana), Marian Truță (Nautilus, CPSF), Horia Nicola Ursu (Galileo, Millennium Books)
Moderator: Oliviu Crâznic

14.00-14.30 LANSARE DE CARTE Tritonic. Atavic, de Liviu Surugiu, Iubire și moarte pentru totdeauna, de Liviu Surugiu, Vraciul de pe norul interior, de Lucian Dragoș Bogdan, 9 Istorii Reutilizate și Numărătoare Inversă, de Eugen Lenghel, Nașterea literaturii Science Fiction, de Mircea Naidin
Prezintă: Bogdan Hrib – editor, Eugen Lenghel – redactor Fictiuni.ro, Alex Lamba – redactor Gazeta SF; în prezența autorilor

14.30-15.00 Scriitorii români de SF de la Editura Nemira.
Invitaţi: Marian Truţă, Dănuţ Ungureanu, Cătălin Badea Gheracostea

15.00-16.00 INVITAT. Sebastian A. Corn
Moderator: Cătălin Badea-Gheracostea

16.00-16.30 LANSARE DE CARTE. Paladin. Orașul ambasadei, de China Miéville, Neuromantul, Contele Zeroși Conexiunea Mona Lisa, de William Gibson.
Invitați: Oliviu Crâznic și Florin Pîtea
Prezintă: Michael Haulică.

16.30-17.30 Atelier SF&F, ediția a 2-a
Invitați: Michael Haulică, Oliviu Crâznic, Sebastian A. Corn și Marian Coman, Mihai Alexandru Dincă, Andrei Panțu și Alexandra Medaru
Moderatori: Simina Diaconu, Andreea Chebac

17.30-18.30 Festival Science & Fiction, Rîșnov 2015, ediția a III-a
Invitați: Cristina Ghidoveanu – traducător, Mihaela Murariu-Mândrea, Nicu Cozma – realizator TVR
Moderator: Eugen Lenghel.

18.30-19.00 Premiere concurs fan-fiction. Desemnarea căștigătorilor pentru tombola Final Frontier
Încheiere.
Prezintă: Andreea Chebac

Fluviul șoaptelor #15

HAC 15

 

 

 

La mijlocul lui februarie a apărut numărul 15 al revistei de benzi desenate Harap Alb continuă (HAC!) pentru care realizez o parte dintre scenarii și în care apare foiletonul ”Fluviul șoaptelor”. Găsiți revista AICI.

 

 

 

Fluviul șoaptelor
Ep. XV Dorințe

Haiganu

Ce-or căuta în lume toți zeii fără nume?
Când Cei Mari se joacă, oamenii pier
Hei! Lumea se stinge!

Când grifonul a picat din cer, Haiganu apucase să-i spună lui Zourazi cam tot ce știa despre puii de vrăjitor crescuți în Imperiu special pentru a fi trimiși la Kaga-Krata. Zourazi nu a plâns. S-a oprit un pic și s-a bătut cu palma peste piept de parcă s-ar fi înecat cu un dumicat de mâncare, apoi a continuat să meargă tăcut. Nici cerbul din spatele său nu mai fornăia și nici micuța Păi nu mai spunea nimic.

Vântul alerga printre copaci stârnind șoapte de neînțeles ce se amestecau într-un fel anume cu miile de voci din mintea lui Haiganu. Citește mai departe…

Renunț la presă

IMG533Renunț la presă pentru o vreme.

Mă retrag din aventura pe care am început-o în 1999 la Opinia Studențească și pe care am continuat-o la Libertatea, Brăileanul, Monitorul de Brăila, Monitorul de Galați și, în cele din urmă, Obiectiv – Vocea Brăilei.

14 noiembrie va fi ultima mea zi în funcția de redactor șef, ultima mea zi de ziarist.

Plec fiindcă am nevoie de timp pentru scris. Pentru scris literatură. Și fiindcă vremea trece, iar poveștile din mine se cer afară. Fiindcă sunt în primul rând scriitor și abia apoi jurnalist.

Sunt profund atașat de Obiectiv, de echipa și de valorile pentru care am muncit împreună. Sunt mândru de tot ceea ce noi am realizat în cei 13 ani de când lucrez în această echipă, de faptul că am reușit să facem presă de opoziție într-un oraș sărăcit în care și politicienii de opoziție sunt cumva la putere. Le sunt recunoscător tuturor colegilor mei, foști și actuali, alături de care am învățat să o luăm în fiecare dimineață mereu de la capăt și să ne bucurăm mereu de noi începuturi. O să rămân un cititor și un colaborator al ziarului unde, din când în când, o să mai scriu câte un editorial.

Le mulțumesc din suflet colegilor, colaboratorilor și cititorilor care ne-au fost alături și îi asigur de întreaga mea prețuire.

Renunț la presă. Pentru o vreme.

„Fluviul șoaptelor”. În ”Harap alb continuă” nr. 7

 

 

hac 7
Toamna se numără revistele și textele mele prinse în ele…

Mâine seară, joi 17 octombrie, de la ora 19.00, se lansează în București, la Music Club, în strada Barației nr. 31 (în apropierea magazinului Cocor), numărul 7 al revistei ”Harap Alb continuă”, singura publicație profesionistă de benzi desenate din România. Evenimentul este unul cu totul și cu totul special fiindcă ”HAC” împlinește un an, așa că surprizele se vor ține lanț. Momentul va prilejui și un concert susținut de punk-menestreii de la Ad Hoc ce-și lansează astfel albumul de debut care însoțește gratuit revista. Tot gratis e și intrarea la eveniment, precum și posibilitatea de a citi un nou episod din nuvela ”Fluviul șoaptelor”. Ne vedem mâine seară. 😉

 

Fluviul șoaptelor

Ep. VII. Căutări

Zourazi

Parcă ar fi avut pleoapele date cu clei. Le ridică greu și tot ce văzu prin crăpătura lor fu o amestecătură de umbre și lumini.

-Mi-e foame, făcu de-ndată ce simți arsura din pântece și sări apoi în picioare orbecăind prin pâcla în care siluete mici și întunecate se foiau de colo colo.

-Mi-e foame, făcu din nou și-și auzi glasul răgușit și stins.

O umbră fugi din calea lui și o alta îi sări alături.

-Mi-e foame, făcu umbra de lângă el și lui Zourazi îi păru că recunoaște vocea, apoi băiatul apucă să o deslușească lângă el pe Dida.

Dar, mai mult decât să o vadă, Zourazi îi simți mirosul. Apoi adulmecă mai departe, iar miresmele îi desenară în minte casa în care se afla și făpturile vii din apropiere. Foamea îi umplea gura de apă și, lingându-și buzele, îi păru că are dinții mai mari, mai ascuțiți și mai puternici. Se pomeni urlând, apoi o luă la goană, cu Dida alături, urmându-și instinctele, urmându-și foamea. Citește mai departe…

 

2 ani de Fingers

fingersPe 9 august 2011, adică în urmă cu 2 ani, ”Fingers and other fantastic stories”, colecţia mea formată din patru povestiri traduse în limba engleză de Carmen Dumitru si Raluca Chirvase, se afla la vânzare pe Amazon. Experimentul Fingers a însemnat aproximativ 900 de descărcări de pe Amazon, o corespondenţă entuziasmantă cu scriitori din mai multe colţuri ale lumii, dar mai ales reîncălzirea unor vise şi a poftei de scris . Despre Fingers s-a scris pe câteva site-uri străine:

¤ SF Book Review

¤ SF Signal

¤ Locusmag.com

¤ Wag the Fox

¤ Grasping for the Wind

¤ Ecstatic Days (site-ul scriitorului Jeff VanderMeer)

¤ Staffer’s Book Review

¤ SciFi Portal

În plus, volumul a fost nominalizat la Science Fiction & Fantasy Translation Awards şi a beneficiat de un trailer realizat de Paul Petre, filmuleţ care a adunat pe Youtube peste 1200 de vizualizări.

 

Vreau să le mulțumesc pe această cale tuturor celor care au scris și în România, în reviste, pe site-uri ori pe propriile bloguri despre Fingers. Sprijinul tuturor a contat și fiecare rând a fost important pentru mine. Îi mulțumesc în mod special lui Mihai pentru articolele de pe Dark Wolf’s Fantasy Review și pentru faptul că mi-a fost alături în acești doi ani. Prietenilor de la Bookblog, Fan SF și Cititor SF, lui Michael Haulică (cred că primul care a scris în România despre Fingers, inclusiv în Observator Cultural), Horia Nicola Ursu, Ciprian Mitoceanu, Ioan Alexandru Despina, Cătălina Fometici, Oliviu Crâznic, Narcisa Stoica, tuturor le sunt recunoscător pentru faptul că mi-au oferit sprijinul lor.

Mai trebuie să adaug faptul că Fingers are și o ediție în limba română disponibilă pe Barnes & Noble, iar utilizatorii de device-uri Apple îl pot găsi AICI.

Dacă nu ați știut ori nu ați apucat să descărcați micul meu volum electronic în limba engleză, apăsați AICI pentru a da de el pe Amazon.com. Dacă o să vă placă, nu uitați să lăsați un semn pe Goodreads ori pe Amazon, în secțiunea dedicată comentariilor. Apoi… puteți trece la nivelul următor. Vă recomand cu căldură așadar cea de a doua ediție print a volumului ”Testamentul de ciocolată”. În curând, sper, o să vă supun atenției noile mele povestiri.

București, ultima frontieră

FF-250 Adică ne vedem mâine, în București, la Târgul de carte Final Frontier. Uite mai jos programul. Detalii găsiți AICI.

 

Program evenimente

SÂMBĂTĂ, 23 martie 2013
11:00 Lansare de carte Editura Tritonic – Viata dublă la Venetia, de Monica Ramirez
11:30 Lansare de carte Editura Nemira – Fata Modificată, de Paolo Bacigalupi.
12:00 Lansare carte Editura Paladin – Fahrenheit 451, de Ray Bradbury.
Prezintă: Evelina Bidea și Michael Haulică.
Invitați: Mircea Naidin, Liviu Radu, Horia Nicola Ursu.
12:30 Decernarea premiilor FanSF. Prezintă: Nicolae Voicu
13:00 Lansare de carte Editura Millennium Books. Prezintă: Horia
Nicola Ursu. Invitați: Mircea Naidin, Mircea Pricăjan, Ioana Vișan
13:30 Cum convingem cititorii? o discuție despre apropierea între scriitori, editori și cititori. Moderator: Eugen Lenghel. Invitați: Ana Nicolau, Evelina Bidea, Mihai Dan Pavelescu, Cătălin Badea Gheracostea
14:30 Experiența de a scrie scenarii pentru bandă desenată. Invitat: Marian Coman
15:00 Traducatorii-coautori. Moderator: Michael Haulică.
Invitați: Ștefan Ghidoveanu, Mircea Pricăjan, Liviu Radu, Horia Nicola Ursu
16:30 Invitat special: Csilla Kleinheincz, director Editura Ad Astra
(Ungaria). Moderator: Horia Nicola Ursu.

DUMINICĂ, 24 martie 2013
11:30 Lansare de carte “Dispensarul SF”, de Florentin Haidamac. Invitați: George Sauciuc, Oliviu Craznic
12:00 Sesiune de autografe cu autorii români de SF de la Editura Nemira
12:30 Lansarea Monografiei Sandu Florea
13:00 Creative writing în SF&F, metode de succes. Moderator Eugen Lenghel. Invitați: Florin Pîtea, Cătălin Badea-Gheracostea, Emanuel Grigoraș
14:00 Lansare de carte Editura Trei – Pasărea domnului, de Mary Doria Russell. Invitați: Liviu Radu, Bogdan Perdivară – traducator, Ionuţ Bănuţă – ilustraţie copertă, Mihai-Dan Pavelescu – coordonator colecţia Epsilon Science Fiction
14:30 Lansare Șerban Andrei Mazilu – Crux. Prezintă Andreea Sterea
15:00 Revistele de Fantasy & Science Fiction. Moderator: Horia Nicola Ursu. Invitati:
Marian Truta (redactor-sef Nautilus), George Sauciuc (Editor
Gazeta SF), Michael Haulica (redactor-sef Argos)