Teatrul denatureaza realitatile socialiste, tovarasi!

„Trezeste-te Braila!” striga Mihaela Trofimov in debutul piesei „Omul Perna”. Striga el, Actorul, dar striga de pomana. Un cor de sforaituri se aud in timp ce scriu acest text, iar nebunii ce joaca rol de doctori ne injecteaza tuturor somnifere in vene.
Pe cai mari cred ca se simt liderii PSD-ului local care pozeaza, mai nou, in critici de teatru plini de candoare. Socati, vezi Doamne, de limbajul violent din ultima piesa montata de Radu Afrim pe scena Teatrului Maria Filotti. Mihai Tudose, pudicul. Gheorghe Bunea Stancu, pudicul. Aurel Simionescu, pudicul. Tudose cere demisia directorului teatrului. Lui Stancu i se injecteaza ochii si crede ca piesele sint montate special pentru a-l scoate pe el din sarite. „Am inceput sa cred ca o fac premeditat!” sughita liderul CJ. Iar primarul… Primarul da verdictul: „Vom face o analiza!”
In 1983, „Faleze de nisip”, filmul lui Dan Pita, era interzis la 2 zile dupa premiera. La celebra conferinta pe probleme de cultura si arta de la Mangalia, Ceausescu insusi avea sa-l infiereze pentru „denaturarea realitatii socialiste”. Ieri, in conferinta de presa a social-democratilor braileni, Simionescu, care credeam (speram?) ca a scapat de reflexele comuniste, vorbea despre „actul de cultura educativ pe care trebuie sa-l faca teatrul”. Ridicolul in care se plaseaza liderii PSD este absolut si socheaza prin absurdul situatiei: trei nulitati culturale, una dintre ele cu grave probleme de gramatica, critica piesa de teatru scrisa de Martin McDonagh, unul dintre laureatii premiului Oscar, si regizata de Radu Afrim, cel mai apreciat si mai premiat tinar regizor de teatru roman – atentie! – fara sa o fi vazut inainte. 
Fireste, intr-un oras in care elevilor celui mai bun liceu li se interzice sa vorbeasca cu presa si unde cei care au curajul sa scrie despre faptul ca li s-a luat libertatea sint amenintati cu scaderea notei la purtare, intr-un oras in care presedintele CJ se zbate sa mute biblioteca la mama dracu’ pentru a amenaja in locul ei o popicarie, intr-un oras in care politicienii erau pe cale sa lase teatrul fara o bucata din sediu, intr-un asemenea oras, declaratiile si intentiile liderilor PSD par a fi normale. Astazi, maharilor din PSD trebuie sa li se inchine actorii si regizorii, miine ziaristii si scriitorii, poimiine vor face sluj in fata lor pictorii si dansatorii, iar peste vreo luna-doua, il vor ataca intr-o conferinta de presa pe Dumnezeu fiindca si-a permis sa ne nasca-n curu gol, vai, Doamne.

 

LATER EDIT:

* Reactii la declaratiile PSD-istilor braileni, pe blogul actritei Lorena Lupu.

Un nou numar din „Obiectiv Junior”

Andrei Stavila, doctorand in bioetica filosofie politica la Central European University in Budapesta, si Monica Paraschiv, directorul general al cotidianului „Obiectiv – Vocea Brailei”, vin in sprijinul elevilor de la „Obiectiv Junior”, apostrofati fiindca au avut curajul sa scrie despre masura controversata a conducerii Colegiului National „G. M. Murgoci” de a inchide portile institutiei. 

In timp ce portile unor licee ramin inchise, pagina „Obiectiv Junior” si-a deschis usile pentru elevii tuturor scolilor din Braila. Primul musafir, un elev de la Economic care isi pune o intrebare pe cit de simpla, pe atit de suparatoare: unde se duc banii din fondul scolii, atunci cind se duc? 

Din pagina nu lipseste nici rubrica de carte, asa ca va doresc lectura placuta.

Textele pot fi citite si comentate aici:  http://www.obiectivbr.ro/index.php?pagina=junior

Din nou despre educatie

From Marian_Coman

„Cum sa demisioneze un DIRECTOR din cauza unor elevi? Cum au ajuns niste mucosi cu tupeu si spate sa dea jos un director si sa jigneasca o cancelarie intreaga? E INADMISIBIL, ca profesor sa cedezi presiunii unor elevi nesimtiti… NU SE POATE ASA CEVA, STIMATI COLEGI!” tuna si fulgera cineva, ieri, pe www.obiectivbr.ro comentind articolul de prima pagina, cel legat de demisia directorului general al Colegiului National „Gh. M. Murgoci”.
Cind am citit comentariul asta mi s-au desfasurat in fata ochilor figurile tuturor cadrelor didactice cu care am avut de-a face pe parcursul vietii. Cele doua invatatoare pe care le-am avut in clasele I-IV, ambele de o noblete extraordinara, instructorul de practica din gimnaziu, care-mi lovea colegii peste palme cu electrozii de la aparatele de sudura, profesoara de geografie, care reusea sa ne faca sa invatam cu placere denumirile tuturor muntilor desenati pe harta, directorul scolii generale, care mi-a ars o palma peste fata doar pentru ca ma aflam in afara clasei dupa ce se sunase, fara sa intrebe daca nu cumva mi-e rau si daca nu cumva ma duc la toaleta sa vomit, profesoara de limba si literatura romana din V-VIII, careia o sa-i multumesc toata viata pentru felul in care a stiut sa-mi stirneasca interesul pentru literatura, o domnisoara batrina din liceu, care ne certa la fiecare ora pentru motive dintre cele mai stupide, profesorul de fizica, cel care organiza, in afara programei, cursuri de informatica intuind la inceputul anilor ’90 cit de important va fi calculatorul peste un deceniu, profesori din scoala generala, din liceu si facultate, barbati si femei, buni si rai, somitati sau ilustri necunoscuti, toti oamenii astia, fiecare cu cite o lume intreaga in spate, cu cite un destin, cu cite un suflet. Ii apreciez si acum pe cei pe care ii apreciam atunci, pentru viziunea complexa, pentru felul in care imi stirneau curiozitatea si imaginatia, pentru verticalitate si credinta in valorile fundamentale, la fel cum ii detest in continuare pe cei pe care ii detestam atunci, pentru lipsa de tact ori de metoda, pentru dezinteres, pentru severitatea exagerata, pentru abuzurile fizice sau emotionale la care isi supuneau elevii, vazind in ei doar niste… mucosi. Fiindca, pina la urma, cred ca de la asta porneste totul, de la felul in care profesorii isi privesc elevii. Vad in ei oamenii care vor fi sau doar niste mucosi care n-au voie sa cirteasca?
Nu dau lectii de pedagogie, insa cred ca unii dintre profesori continua sa traiasca doar in amintirile pe care elevii lor le mai au despre ei. Tu esti un profesor care citeste ziarul. Cum vrei sa-si aminteasca elevii tai despre tine?

 

 

 

Bani pentru invatamint!

Mi-e din ce in ce mai clar ca in structurile bugetare se conserva cel mai bine mentalitatile prafuite, ca in cancelariile cu pretentii exista serparii de neimaginat si ca drepturile omului, ale copilului, valorile democratiei, psihologia virstelor, pedagogia si alte lucruri de genul asta sint doar niste cuvinte mestecate de unii profesori, cuvinte care se ofilesc in fata unor interese politice ridicole, arcuite pe mentalitati paranoice in care teoria conspiratiei naste furtuni efervescente in pahare cu apa. Incompetenta, pupincurismul, intrigile meschine sint valori la mare cautare in invatamintul romanesc, aici unde evaziunea fiscala face casa buna cu educatia civica, aici unde santajul se impaca de minune cu etica si morala.
Sincer sa fiu, eu mi-as dori ca salariile profesorilor sa creasca nu cu 50%, ci cu 70%-80%, in unele cazuri cu 100%. Vorbesc serios, nu e pic de gluma aici. Am prieteni care au iesit din invatamint din cauza banilor, oameni capabili care s-au intilnit cu salarii de neacceptat pentru pregatirea lor. Dar ceea ce a contat cel mai mult cind au abandonat cariera pedagogica a fost atmosfera greu de descris din cancelariile scolilor romanesti. O atmosfera care nu are nimic de-a face cu excelenta ori cu scopul pentru care functioneaza institutiile de invatamint. O atmosfera in care birfa, bisericutele, sapaturile colegiale, interesele si rivalitatile politice, discriminarea pe criterii de virsta si de sex, salariile de merit oferite ca recompensa pentru pupincuristi, solidaritatea si complicitatea in jurul unor interese marunte, sforile trase pe cotloane intunecate direct din birourile unor presedinti de partide, orele deschise si inspectiile in care „protocolul” este un criteriu pentru obtinerea calificativelor, aceasta atmosfera, spuneam, i-a indepartat pe multi de o cariera in Educatie. Unii dintre ei ocupa acum pozitii de middle ori top level in companii multinationale, altii in presa ori cine stie unde, peste hotare, in locuri unde oamenii sint remunerati in functie de competenta. COMPETENTA. Acesta este cuvintul care nu se ia in calcul atunci cind se vorbeste de salariile din Invatamint, locul in care sistemul de plata a ramas aproape neschimbat de 20 de ani. Ca esti un profesor de 2 lei sau unul de milioane, sistemul o sa te recompenseze cu acelasi salariu. Ba, in functie de vechime si de gradele obtinute in urma unor examene care nu au nici o legatura cu ceea ce se face intr-adevar la clasa, un profesor „de 2 lei” poate fi platit mult mai bine decit cel „de milioane”.
Prin urmare, da, sint de acord ca in unele cazuri salariile profesorilor sa creasca si cu 100%. Dar as vrea ca inainte de asta, toate, absolut toate posturile din Invatamint sa fie scoase la concurs, asa incit cei competenti sa aiba posibilitatea sa predea la licee de top din oras, nu sa astepte pensionarea unor cadre didactice incapabile, care inca mai considera, de pilda, ca libertatea de gindire si exprimare sint un drept exclusiv al celor mari si puternici.