Un editorial de acum citeva zile

Gunoi

Pare a fi o caracteristica a noastra, a romanilor, sa murdarim disputele

in care ne implicam, locurile pe care le ocupam, timpul in care traim.

In Romania nu exista polemica fara mizerii, nu exista lupta de idei

care sa nu se termine cu o injuratura, cu un romanesc „ba pe-a ma-ti”.

De la sedintele asociatiilor de proprietari, pina la zgindarerile si

atacurile murdare din campania electorala, spatiul dezbaterilor publice

pare o imensa mahala, un apartament intunecat in care ciudate femei

de serviciu varsa tomberoane pline de gunoi in mijlocul sufrageriei. In

fond, mizeria curge natural din gura liderilor, a formatorilor de opinie,

ca un vin vechi din carafe, direct in urechile-pilnie ale telespectatorilor,

care, la rindul lor, o multiplica exponential. Mizeria se prinde de noi si

o plimbam lipita de suflete, prin tot orasul, prin toata tara, prin toata

lumea, ca pe o eticheta invizibila a unui popor blestemat.

Gunoiul unei campanii electorale mizerabile ne umbreste perspectiva

si ne intuneca orizontul. Cu privirea piezisa, cu ochii incruntati, romanii

vineaza „vrajitoarele” aflate prin preajma: «de ce ai votat cu chiorul

ala, nu vezi ca nu are fata de presedinte, ‘ra-i al dracu de ‘telectual!»

sau, din contra, «ai naibii bosorogi pesedisti, din cauza lor era sa o

patim». Si, la urma urmei, la ce era sa ne asteptam, daca nu la asta,

avind in vedere manevrele politice necurate si discursurile

mistocaresti din recent incheiata campanie electorala? Ba, mai mult,

ce adiere ne asteptam sa culegem dupa ce insusi primul ministru a

semanat vint, impartind Romania in doua?

Ei bine, poate ca a venit timpul curateniei. Dupa 15 ani in care nimeni

nu a dat cu o cirpa de praf, dupa atita amar de vreme in care ni s-a

imputit constiinta colectiva, se cere o baie fierbinte care sa ne inece

paduchii si plosnitele, sa ne curete de libarci, ciuperci si licheni. Apoi

am putea sa ne ridicam, albi si frumosi, sa privim in urma la colbul si

noroiul din care am plecat, sa ne punem cel mai bun costum si sa ne

asezam fara complexe la masa selecta a celor mai mari natiuni.

Nimeni nu spune ca e simplu, dar noul presedinte are sansa sa

inceapa aceasta curatenie generala, caci daca pestele de la cap se

impute, o natiune de la cap se primeneste. Mai ramine sa speram ca

aceasta deratizare nu va esua ori nu va intirzia atit de mult incit sa ne

salbaticim cu totul, caz in care nu ne-ar mai ramine de facut decit sa

ne intoarce, vorba zicalei electorale, in Congo.

Lenea de zi cu zi

Da. Am luat o lunga pauza. In primul rind n-am avut chef sa bloguiesc. Mi-a fost
lene. Cred ca ea, lenea, e cel mai mare dusman al meu. Sau cel mai bun prieten.
In facultate, ca sa-mi justific lenea, inventasem un scenariu al succesului in
care lenea se afla in corelatie cu inteligenta si ambitia. Mi-au trecut astea.
Mi-a fost prea lene sa ma mai gindesc la ele.
Cred ca tot lenea imi da peste mina cind vreau sa ma apuc de scris. Proza. Nu
bloguiala. Am promis ca imi voi pune la punct volumul si imi place sa ma tin de
promisiuni. Asa ca o sa-mi bag picioarele in ea de lene pina n-o sa mai pot sa
merg.
Gata. La treaba. Ca pina la volum, azi trebuie sa terminam un ziar. Mama lui…

Cind ziua de ieri se-ntimpla azi

Am scris pe naiba. Am mincat si am bagat nasul in perna ca muncitorii de pe santier.
In seara asta ma duc la o petrecere si sint tare curios sa vad cum o sa ma descurc.
Toata lumea o sa pufaie pe linga mine, iar eu trebuie sa ma comport ca o virgina
care nu fumeaza si nu se… Yeah! Cred ca o sa incep sa urasc petrecerile. O sa
ma lipesc cu scoci intre doua foi de hirtie, unde sa nu intre nici o urma de fum.
Ca sa nu-mi faca pofta, nu de altceva.
De azi s-a schimbat formatul ziarului. S-a marit. S-a largit. Iar pagina mea
s-a mutat simbata, intr-un supliment. Nu-mi place. Era mai buna ziua de vineri.
Eh, ma alint. Cred ca m-am saturat de facut pagina aia si ii caut nod in papura.
Dar sa muncesc vinerea pentru ea, e chiar aiurea. Texte, corectura, cauta grafica, tehno,
facut caricatura, nervi, calculatoare intepenite, nervi, tastaturi jegoase, draci,
pdf-ul, articole cretine, mii de draci, zeci de articole, sute de mii de draci.
Apoi liniste. Sint buni si dracii astia la ceva. Pina la urma, tot ei ma linistesc.
Dincolo de asta, mi-au placut textele lui Doru, deci am avut o zi misto.
Cindva scriam poezii. Asa, pentru mine. Cred ca le am pe undeva si, ce bine ca
mi-am amintit, o sa le caut zilele astea. Asta pentru ca mi-a venit in minte un
vers: „Am inchis noaptea intr-o sticla si ti-am spart-o in cap”. Da. O sa caut poezelele alea.
 

Ia mai Zi!

In seara asta as vrea sa scriu. Cred ca o sa-mi pun castile pe urechi, o sa ascult
Sting, si o sa incep o povestire noua. Ideea imi vibreaza in cap de multa vreme,
dar am lasat-o la… „dospit”.
Recitesc „Jurnalul de la Paltinis” si-mi stirneste sentimentul ala de „handicapat
cultural”, ma face sa imi dau seama ca am sarit peste o multime de lecturi fundamentale
si ca vremea lor a trecut. Ba mai mult, imi zangane in cap gindul, si aproape
ca ma doare gindul asta, ca in urma cu 9-10 ani stiam mai multa filosofie decit
stiu acum.
In general sint un tip norocos, doar ca uneori, in momente esentiale ale vietii
mele, ma loveste ghinionul. Spre exemplu, in timpul bacalaureatului am fost in
coma. M-am imbolnavit subit si citeva ore n-am stiut de mine. Si m-am dus asa,
varza, la examene, cu gauri in incheieturile miinilor si cu somnifere administrate
de inconstientele de asistente din tura de dimineata. Evident ca am o medie la
bac de ar ride toate personalitatile mele in cazul in care as avea schizofrenie.
S-ar prapadi de ris. In vara aia am slabit 10 kilograme si mi s-au ingropat ochii
in cearcane. Apoi, normal, am picat la Filosofie. Si daca a existat in mine un
organ pentru filosofie, atunci s-a uscat. Si uite asa a murit unul din viitorurile
mele.
Acum, desigur, incerc sa-mi omor trecutul. 
Gata, hai acasa. Poate va mai zic miine.

Zi fara Thalia

As fi vrut sa merg la teatru. Este un festival zilele astea si mi-e ciuda ca
nu pot ajunge la nici o piesa. Oare de ce nu se joaca si dimineata? In fiecare
seara sint cite trei piese, uneori in acelasi timp si eu, workarul, nu pot saliva
in fata nici unei scene. Poate simbata voi reusi sa ma razbun. Stii, mi-ar fi
placut sa fiu actor. Sau cintaret. Dar mi-am dat seama de lucrul asta prea tirziu.
Sau poate ca niciodata nu e prea tirziu. Poate la anul dau la TF. Ca de muzica
nu ma mai apuc eu acum. Si oricum sint aproape afon.
Ascult Bjork. Mi-am configurat un post de radio pe Yahoo si tare ma mai alint
ascultindu-l. Si astia fojgaiesc pe linga mine si ma bucur ca nu-i aud. Imi string
mai tare castile pe urechi, dau muzica mai tare si citesc. M-am saturat sa citesc.
Stiri, articole de aici sau de aiurea. In mod normal trebuia sa fac asta doar
vreo trei saptamini, cit dura concediul unui coleg. Doar ca tipul nu s-a mai intors.
Nici timpul. O alta colega a plecat in State, iar un altul urmeaza sa se care
la Bucuresti. Si uite asa m-am trezit facind tot soiul de chestii.
Dar cea mai proasta veste este ca plecarea mea la Tirgoviste s-a dus dracului.
Si cel mai rau imi pare ca i-am promis omului aluia ca ma duc, sa aiba cu cine
vorbi presa, pe cine poza, pe cine felicita si pe cine conduce la gara cind manifestarea
se va fi terminat. Cit o sa ma injure miine, sarmanul, cind va vedea ca nu mai
ajung…
Partea buna este ca nu ma voi lupta, pe drum, cu tentatia de a pufai o tigara.
Ha! Ce zimbet trist ma inconjoara.
Poate zilele astea o sa va povestesc de Bicu, prietenul meu care nu mai e.

zi fara fum

Am impresia ca, scriind editoriale, ma prostituez.
Uneori imi place. Atunci cind am chef sa le scriu. Dar cind trebuie pentru ca
„ti-a venit rindul” sau pentru ca „te rog io”, parca se sapa o groapa in fata
mea. Uneori stau cite o ora, poate doua, scormonindu-mi creierul dupa vreo idee.
Si am impresia ca vine seara si ca se va intreba cineva unde-i textu’. In final,
o scot la capat. Si asta inseamna ca iese bine. Sau asa spun sefii mei.
De aproape 2 saptamini nu mai fumez! Mi-e frica sa spun ca m-am lasat de fumat.
Asta ca sa nu se sfirseasca visul si sa ma trezesc cu o tigara in gura. Si ma
mir ca am reusit atit de usor… Usor pe dracu! Uneori simt ca-mi plesneste capul
daca nu-mi aprind un Lucki.
Ma gindesc ca daca plec la Tirgoviste, al dracului de lung drumul pina acolo,
o sa-mi vina sa fumez un bax de tigari pina ajung. Mare porcarie.
 

Ziua rea

Sint zile care incep bine, dar se termina prost. Am aflat de dimineata ca am
cistigat un premiu la un concurs literar de la Tirgoviste si tare m-am bucurat.
Insa, uite, m-a prins ora 22 in redactie. Si mi-e foame. Si mi-e sete. Si mi-e
somn. Nici nu am cu ce ajunge acasa, deh! asta se intimpla cind lucrezi intr-un
alt oras decit cel in care locuiesti, asa ca habar n-am cum o sa ma descurc.
Gata! Incerc sa plec.

Ziua Zero

Mi-am spus acum ceva vreme ca nu o sa ma apuce si pe mine „bloguiala”, ca mi-au
ajuns jurnalele mazgalite pe caiete de matematica umplute cu ginduri, versuri
si desene, ca-mi sint suficiente editorialele si povestioarele pe care le scriu
si ca o sa stau linistit la biroul meu negru, corectind articole cretine ori aruncind
cite un ochi pe blogurile altora. Doar ca – vezi bine – lucrurile n-au stat chiar
asa.
Care va sa zica, ne-om mai vedea pe aici.