2018 începe fără HAC!

Harap Alb

De la finalul anului trecut, colaborarea mea cu revista HAC! s-a încheiat, iar astăzi, Mihai a anunțat încetarea apariției publicației. 2018 începe fără HAC! și pune capăt celor 5 ani în care mașina de fabricat vise a funcționat cu acuratețe. M-am bucurat de fiecare zi a acestor ani, de fiecare întâlnire cu cititorii, de fiecare număr al revistei, de fiecare cuvânt transformat în desen și cred că, într-o țară normală, HAC! ar fi continuat să fie mulți ani de acum înainte, cu sau fără mine, una dintre sutele de apariții lunare prezente pe rafturile librăriilor specializate și în marile secțiuni de comics din supermarketuri, așa cum se întâmplă în Belgia, în Franța ori în Statele Unite. Nu îmi rămâne decât să le mulțumesc din toată inima lui Mihai Ionașcu și tuturor celor care au făcut posibilă apariția revistei, desenatorilor Andrei Moldovan și Bogdan Chelaru, lui Daniel Rosa Duran care ”ne-a dat culoare”, tuturor colaboratorilor HAC!, zecilor de oameni ”din spate” și miilor de cititori care ne-au fost alături. Am avut împreună o aventură nemaipomenită și îmi doresc ca cele 38 de numere HAC! alături de cele 6 numere TFB și de romanele Haiganu să vă bucure în continuare.

HAC! a însemnat peste 900 de pagini de scenariu, zeci de ore de discuții, mii de cititori, sute de întâlniri la lansările din țară, la Comic Con ori la evenimentele de la sediul Supererou, zile și nopți întregi în care am expandat universurile din lumea lui Harap Alb ori a lui Amatheus, nenumărate lecturi despre comics ori lungi perioade de documentare și scormonit după imagini și detalii istorice pentru seria 1918. Marea Unire. Apoi, peste toate acestea, neîntrerupta muncă la romanele Haiganu, proiectul care-mi este, de departe, cel mai aproape de suflet.

Și că vorbesc despre asta, se cuvine să fac o mențiune specială cititorilor trilogiei Haiganu. Cel de-al treilea roman al seriei este în lucru, iar apariția lui nu se află sub semnul îndoielii. Prin urmare, abia aștept să ne revedem la lansări.

Pentru mine, se încheie o etapă. Și, dincolo de toată tristețea, cred că în orice sfârșit există sămânța unui nou început. Curând o să anunț detaliile unui nou proiect la care lucrez alături de o echipă extraordinară. Un proiect dedicat cititorilor de literatura fantasy, horror și science-fiction. 2018 începe fără HAC!, dar o altă mașină de fabricat vise își turează motorul. Fiindcă fără povești, lumea s-ar sfârși mai repede.

Comments

comments

Lasă un răspuns