Mamă, am cântat la Woodstock! Sau cum a fost la FILIT

LATER EDIT: Unii dintre scriitorii pe care i-am întâlnit zilele trecute la Iași au fost întrebați dacă și-ar dori să viziteze un alt timp. Să trăiască și să scrie în trecut ori în viitor. Am auzit răspunsurile lui Mircea Pricăjan, Andrei Crăciun, Dănuț Ungureanu și pe cel al scriitoarei norvegiene Lari Fredrikke Brænne, la această întrebare.

Pe mine nu m-a întrebat nimeni, dar, iată, mă bag ușurel în seamă și zic că dacă ar fi făcut-o, i-aș fi răspuns cu mare drag că mi-ar plăcea tare mult să vizitez anul 1969 și să mă număr printre cei jumătate de milion de oameni care au asistat la Festivalul de la Woodstock. La cele ”Trei zile de pace și muzică” de pe pășunea lui Max Yasgur din America. Ba aș plusa cu dorințele (la urma urmei, dacă cineva mă poate muta în timp și spațiu, ar putea, frumușel, să-și facă de pomană și să mă înzestreze și cu o brumă de ureche muzicală) și aș cere să-mi fie permis să urc pe scenă măcar pentru un discret și anonim serviciu de backing vocals sau de cable guy. Nu ca să mă vadă lumea, ci să îi văd pe toți de acolo, înșirați cât vezi cu ochii, cu inimile interconectate.

LATER EDIT: Bang! Privind fotografia de mai sus, se pare că într-un fel cu totul și cu totul miraculos, dorința deja mi s-a îndeplinit. Nu-mi amintesc dacă am urcat pe scenă, dar iată-ne în această imagine document, pe 18 august 1969, după teribila furtună care a întrerupt recitalul nebunului de Joe Cocker. Cânta, probabil, ”I Shall Be Released” sau ”With a Little Help from My Friends”, cine mai știe cu exactitate? Mi-a rămas însă în nări mirosul ăla de ploaie, de ciuperci microscopice care, din cauza umezelii, își aruncă sporii pretutindeni cuprinse de o activitate sexuală efervescentă. Știți… mirosul ăla despre care zicem ”Mmm, ce frumos miroase a ploaie”. De fapt, miroase a ciuperci care și-o trag.

Tot așa, au mai trecut niște ani de-acum încolo și mi-am dorit tare mult să particip la ediția din 2017 a FILIT. A fost anul ăla în care la Iași, în România, au venit Gao Xingjian și Jeff Lindsay, Robert Șerban și Mircea Cărtărescu, Marius Chivu și Ioan T. Morar, Ioana Nicolaie și Ana Nicolau, Michael Hăulică, Ungureanu… ce mai tura-vura, a fost ediția aia cu zeci și zeci de invitați, cu mii de participanți, cu o armată de voluntari, toți unul și unul. A fost atunci când a cântat The Mono Jacks în cortul FILIT din Piața Unirii și când s-au citit poezii până spre dimineață. Anul ăla în care a venit și Rabi Lunatecul să stea la povești cu Florin Chirculescu, de ziceai că ies personajele din cărți, nu alta. No… și mi-am dorit atât de mult să ajung acolo, că m-am apucat să scriu aici, la fel cum am făcut atunci când am ajuns la Woodstock.

Această prezentare necesită JavaScript.

LATER EDIT: Am tot șters și adăugat la textul ăsta fiindcă nu mai știu când l-am început și când l-am terminat. Sau nu mai știu când l-am început fiindcă am tot șters și adăugat la el. Treaba e că am fost la FILIT și am urcat pe scenă așa cum am impresia că am făcut la Woodstock și am înțeles cine-s oamenii care fac lucrurile astea posibile. Și m-am bucurat de săli pline miercuri și joi. Și de întrebări minunate de la adolescenți, copii și tineri. Am vorbit despre Haiganu și despre HAC!, am întâlnit oameni faini și a plouat ca atunci, la Woodstock, de mirosea a ciuperci care și-o trag și a tei plouați ca-n cărțile lui Mike, chiar dacă teii nu mai au de-o vreme flori în Copou. Semn că atunci când te bucuri tare mult pentru ceva, vine primăvara peste tine și-n octombrie.

Așa că mulțumesc frumos Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici, Georgiana Leșu, Dan Doboș. Mulțumesc întregii echipe FILIT, văzută sau nevăzută, celor cu care am avut ocazia să vorbesc și celor cu care nu am vorbit. Mulțumesc că ați făcut povestea asta posibilă și că ne-ați adunat pe toți în cortul din Piața Unirii și în alte părți, așa, ca pe pășunea lui Max Yasgur din America, să ne interconectăm mințile și inimile.

LATER EDIT: Acum, ce să zic? O să zic că îmi doresc tare mult să ajung și în 2018 la FILIT și am zis să scriu aici, poate se întâmplă ca atunci când am ajuns la Woodstock, în 1969, sau la Iași, în 2017. Ba aș plusa și cu dorințele și aș cere să am și-o brumă de talent să scriu o carte, două, trei în anii ăștia care vor fi trecut în urmă, așa încât, când ne-om găsi, să vă citesc o poveste din ele.

LATER EDIT: Iar dacă nu mă credeți că am fost la Iași, dar vreți să prindeți ceva din cum a fost la FILIT, aveți mai jos filmarea cu întâlnirea de la Casa Fantasy. Și niște poze ceva mai sus.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns