HAC!#29 Miron vs Vangala

 

Despre Vangala am scris prima oară în numărul 13 al HAC! De atunci au trecut deja niște ani, însă am uneltit în taină revenirea ei fiindcă este întunecată, dar grațioasă, iar Andrei Moldovan a știut exact cum să o deseneze. Miron a întâlnit-o luna trecută în arena de la Kaga Krata, iar în numărul 29, confruntarea lor își află deznodământul.

Din 15 ianuarie, numărul 29 al HAC! va ajunge în chioșcuri, librării și benzinării din toată țara. Revista poate fi comandată deja pe Supererou și se află în drum către abonați. Pe lângă serialul ”Harap Alb continuă”, numărul ăsta aduce noi episoade din TFB – Ordinul Efemeridelor (scenariu Mihai Ionașcu, desene Bogdan Chelaru, culoare Daniel Rosa Dura), Fergonautul (Viorel Pîrligras), Fluviul Șoaptelor (Benjamin Vasile) și un nou capitol din romanul meu ”Haiganu. Furia Oarbă”. Este vorba despre capitolul din care am citit la întâlnirile cu cititorii de la București și Iași. Textul conține și un fel de poezie, prima pe care îmi fac curaj să o public. Nădăjduiesc să vă fie pe plac. Pagini din revistă și alte informații găsiți AICI.