În stradă

Poate că Brăila este o cauză pierdută. Aproape că aici a murit și speranța, călcată în picioare de impostură, de hoție și de sărăcie. Cele mai sclipitoare minți ale orașului au plecat de mult, iar cei câțiva oameni frumoși care s-au încăpățânat să rămâna ori care nu au putut pleca sunt, în mare parte, resemnați sau închiși în bulele lor de semiconfort. Blazați. E un oraș în care mediocritatea pare că a câștigat lupta pe toate fronturile. În politică, în afaceri, în cultură. Un oraș corupt în care mârlănia este deseori aplaudată și în care nici șoaptele nu mai vorbesc despre dreptate.

Am ieșit însă în stradă la Brăila, aseară. Am ieșit mai mult pentru mine. Fiindcă știu că vorba aia a lui Edmund Burke e adevărată, vorba aia care zice că ”pentru ca răul să triumfe este suficient ca cei buni să nu facă nimic”. Și parcă nu pot să nu fac nimic. Nu pot să accept că, pe șest, un grup infracțional organizat pune la cale marea evadare pentru o gașcă de complici închiși în pușcării sau aflați în drumul către ele. Și adevărul e că pare că multe lucruri nu poți să faci. Dar poți arăta că nu ești de acord cu asta. Poți ieși și poți vorbi cu cei care gândesc ca tine. Poți să te desfaci din strânsoarea resemnării. Și să înțelegi că, în final, solidaritatea poate muta munții.

Probabil că erau – 10 grade, însă m-a încălzit gândul că nu sunt singur. Nu mai mult de treizeci de oameni au venit în fața primăriei din Brăila. Puțini, evident, dar sentimentul ăla că există încă o licărire de bine în orașul ăsta înghețat e mare lucru. Că aici mai sunt încă oameni care înțeleg pericolul pe care-l reprezintă asaltul asupra justiției. Oameni care înțeleg că dacă răul ăsta va fi făcut, atunci chiar nu va mai exista nicio speranță. Întreaga țară va fi o Brăilă înghețată. Fără suflu, fără strălucire, supusă unui clan pentru care legea nu se aplică.

PS – O să ies la plimbare și în seara asta, pe la 18.00. Și mâine seară, și în alte seri. Până când totul va fi definitiv pierdut ori până când, din contră, atacul asupra justiției va înceta.

HAC!#29 Miron vs Vangala

 

Despre Vangala am scris prima oară în numărul 13 al HAC! De atunci au trecut deja niște ani, însă am uneltit în taină revenirea ei fiindcă este întunecată, dar grațioasă, iar Andrei Moldovan a știut exact cum să o deseneze. Miron a întâlnit-o luna trecută în arena de la Kaga Krata, iar în numărul 29, confruntarea lor își află deznodământul.

Din 15 ianuarie, numărul 29 al HAC! va ajunge în chioșcuri, librării și benzinării din toată țara. Revista poate fi comandată deja pe Supererou și se află în drum către abonați. Pe lângă serialul ”Harap Alb continuă”, numărul ăsta aduce noi episoade din TFB – Ordinul Efemeridelor (scenariu Mihai Ionașcu, desene Bogdan Chelaru, culoare Daniel Rosa Dura), Fergonautul (Viorel Pîrligras), Fluviul Șoaptelor (Benjamin Vasile) și un nou capitol din romanul meu ”Haiganu. Furia Oarbă”. Este vorba despre capitolul din care am citit la întâlnirile cu cititorii de la București și Iași. Textul conține și un fel de poezie, prima pe care îmi fac curaj să o public. Nădăjduiesc să vă fie pe plac. Pagini din revistă și alte informații găsiți AICI.