Despre scris (II) Copilării, violențe și benzi desenate

Revista Orion 3Știu, a devenit un clișeu ce o să spun la început: în anii 80 n-aveam internet, televiziune, jocuri pe calculator. La Brăila, mulți dintre congenerii mei se jucau și se băteau în fața blocului. Aterizat aici din Mangalia, un oraș mic și liniștit de pe litoralul Mării Negre, unde să îți cumperi un Pepsi chiar și de la o alimentară ceaușistă nu era așa un miracol, violența și sărăcia Brăilei m-au șocat. Copiii ăia se băteau serios, cu bâte și bolovani, cu pumni și picioare, se amenințau ori se jefuiau la poarta școlii și în fața cinematografului. Unii dintre ei au performat și au ajuns, la maturitate, capi ai lumii interlope ori au înfundat pușcăria. Mai târziu, am citit și am scris despre ei prin ziare. Povestea e că, nu neapărat conștient, m-am autoexilat din lumea aia, așa că atunci când nu pedalam pe o bicicletă galbenă Pegas Modern cu coarne lungi, ca de Harley Davidson, obișnuiam să-mi petrec zilele în casă jucându-mă, desenând ori citind.

În perioada aia am descoperit Almanahul Anticipația și tot atunci am dat peste revistele Orion, unde am întâlnit primele benzi desenate românești. Îmi amintesc perfect cum discutam cu frate-miu despre desenele tipului ăluia care semna Viorel, legându-și cea de-a treia literă din nume, de anul desenului: Viorel 88, Viorel 89… Pe Viorel Pîrligras l-am cunoscut mai târziu, și am continuat să-i citesc benzile desenate, inclusiv în timpul studenției, la Iași, unde, într-un cotidian local îl publica pe ”Oscar”. Același cotidian care găzduia ”Supernova”, suplimentul în care mi-am publicat prima povestire.

hac24Odată cu numărul 24 al HAC! mă încearcă un sentiment nou. Faptul că îmi apare numele pe aceeași copertă cu al celui care m-a ajutat fără să știe să visez, atunci, în Brăila cenușie a anilor 80, este mai mult decât o mare bucurie. Este bucurie amestecată cu nostalgie, cu un pic de copilărie și de dor de oameni care nu mai sunt. Mulțumesc frumos, Viorel Pîrligras pentru ceea ce nici nu știi că ai făcut pentru mine și, cred, pentru alți copii și adolescenți din anii 80.

Comments

comments

Lasă un răspuns