15 este cea mai faină zi a lunii!

hac19Pentru mine așa e. Fiindcă pe 15, în fiecare lună, apare pe piață una dintre cele două reviste de benzi desenate pentru care scriu scenarii (HAC! și TFB). Le găsiți în Carrefour, Kaufland, în magazinele Inmedio, în benzinării, diverse chioșcuri și librării, iar de astăzi și în Mega Image. Astăzi (pe 15, da) a apărut numărul 19 al HAC! ce conține povestea care, din tot ce am scris până acum pentru HAC, îmi este cea mai dragă. Se numește ”Se alege praful” și este desenată de Cristian Dârstar, în vreme ce culoarea îi aparține lui Daniel Rosa Duran. Coperta realizată de Andrei Moldovan surprinde fidel, cred, dramatismul pe care am încercat să-l imprim acestui ”text desenat”. Sper să vă placă. Sper să vă miște un pic, da.

Eroi fara voie
Eroi fara voie

Ziua de 15 octombrie mi-a adus o bucurie în plus. Și chiar dacă nu am reușit să ajung la București, la lansare, mă bucur tare mult de apariția volumului ”Eroi fără voie”. Este antologia scrisă de Secția 14, adică de o parte dintre absolvenții primei ediții a atelierului de science-fiction și fantasy la care, alături de Michael Haulică, Oliviu Crâznic și Florin Pîtea am fost un fel de… nu știu. Probabil că termenul cel mai potrivit este ”coach”, deși, pentru ceea ce am făcut eu este prea mult – e bun pentru Maic, în schimb. În fine… Autorii povestirilor cuprinse în antologie sunt Iulia Albota, Mihai Alexandru Dincă, Andrei Duduman, Georgian Enuță, Mihai Giulvezan, Alexandra Medaru, Alexandru Orbescu, Andrei Panțu, Adrian Poenaru, Adrian Răducan, Valeriu Tudose. O să mai auzim de ei, zic.

Să aveți câte o zi de 15 în fiecare zi, iar dacă e și zi de salariu, cu atât mai bine 🙂

Comments

comments

Lasă un răspuns