A apărut al treilea număr al revistei de benzi desenate SF ”Tinerețe fără bătrânețe” (comunicat de presă)

TFB3Aventura lui Făt Frumos continuă în cel de-al treilea număr al revistei de benzi desenate TFB (Tinerețe Fără Bătrânețe). Colindând pritre ruinele unei lumi devastate de boală, Amatheus întâlnește un tehnomag care-i împărtășește resemnarea în fața sfârșitului, dar de la care va învăța valoarea sacrificiului în drumul plin de pericole ce duce către Cei Vechi.

Inspirat de unul dintre cele mai frumoase basme românești, scenariul benzii desenate ”Tinerețe fără bătrânețe” este semnat de scriitorul Marian Coman, care, împreună cu editorul Mihai Ionaşcu, dezvoltă un univers postapocaliptic original. Lumea imaginată de cei doi prinde viaţă prin desenul lui Bogdan Chelaru, în vreme ce culoarea îi aparţine artistului plastic spaniol Daniel Rosa Duran.

TFB este al doilea titlu periodic al Editurii HAC!BD şi, la fel ca revista HarapAlb continuă (HAC!), apare într-un format de 185x264mm, o dată la 2 luni, la preţul de 6,9 lei. Începând din 15 septembrie, numărul 3 al revistei este disponibil la centrele de presă din toată ţara şi poate fi comandat, alături de alte benzi desenate româneşti, de pe www.supererou.ro.

Mai multe detalii, pe pagina de Facebook a Editurii HAC!BD, unde comunitatea iubitorilor de benzi desenate depășește deja 143.000 de fani.

Comments

comments

Lasă un răspuns