Cam cât de tari sunt oamenii ăștia?

HAC 18

Când scrii scenarii pentru benzi desenate, ceea ce te împinge cel mai tare de la spate este nerăbdarea de a vedea felul în care desenatorul redă ceea ce tu ți-ai imaginat și ai pus, în câteva cuvinte, pe hârtie. Iar sentimentul pe care îl ai văzând personajele prinzând contur este acela că te afli în apropierea unui miracol. Exagerând un pic, dar nu foarte mult, ca scenarist de benzi desenate joci mai degrabă rolul muzei pentru creator și nu tocmai pe cel al creatorului însuși. Firește, este importantă povestea, ai putere de viață și de moarte asupra personajelor, multe lucruri din procesul creației sunt în mâna ta. Însă nimic nu se compară cu talentul unui desenator bun și cu felul în care reușește să transforme cuvintele ieșite din alambicul tău creator, filtrându-l prin propriul alambic, în desene. Banda desenată e rezultatul fascinant al unor creiere legate în serie. Ceea ce scenaristul își imaginează suferă apoi mutații extraordinare în imaginația graficianului și, mai apoi, o altă serie de mutații, în imaginația coloristului. Asta fără a mai pune la socoteală rolul important al editorului și al altor oameni implicați în procesul creației.

Am avut și am privilegiul să lucrez cu artiști excepționali pentru HAC și TFB, iar felul în care ei transformă în imagini cuvintele continuă să mă fascineze. Vă recomand cu multă căldură noul număr al revistei HAC! (Harap Alb continuă) ca să vă bucurați de talentul graficianului Andrei Moldovan și de cel al coloristului Daniel Rosa Duran. Oamenii ăștia sunt excepționali și ar fi păcat să pierdeți așa o treabă.

Comments

comments

Lasă un răspuns