Tristețea zeilor

HAC 12Așa se numește noul episod din ”Fluviul șoaptelor”, foiletonul publicat în fiecare număr al revistei HAC. Poftă bună!

 

Haiganu. Fluviul șoaptelor

Episodul XII. Tristețea zeilor

Haiganu

Încercă să urci măcar unde coboară zeii
Au căzut bucăți de stele
Nu mânca oameni! Au oase!

Se gândise la Gebeleizis, tatăl său. La faptul că n-avea să-l mai vadă niciodată și că, probabil, zăcea întemnițat, asemeni lui, într-o lume întunecată. Gândul nu-l ajută însă cu nimic. Ochiul său rămase uscat și doar furia din el prinse a se înfierbânta. Haiganu privi apoi în ”până-la-capăt”, dincolo de toate zilele ce vor veni, acolo unde domnește neantul, acolo unde nici oameni și nici zei nu mai sunt. Timpul e gata acolo, pământul și lumea și toate se-opresc, iar Haiganu scrută nimicul acela sperând ca asta să-l întristeze așa cum se întâmplase întâia oară. Și, ca atunci,să-i scape o lacrimă pe care să o lase acum să cadă în ochii băiatului. Citește mai departe…

Comments

comments

Lasă un răspuns