Anul care vine

În 2012 s-a vorbit atât de des despre sfârşitul lumii încât, mai mult sau mai puţin amuzaţi, unii au ajuns să regrete că nu a avut loc şi că au pierdut astfel cel mai mare foc de artificii din istorie. Dincolo de glumă, cred că cei mai mulţi dintre noi îşi încep o lume în fiecare dimineaţă şi o sfârşesc odată cu apusul soarelui. Apoi, cu primii zori, o nouă lume o ia de la capăt.

Acesta este, cred, unul dintre blestemele poporului român, incapabil să dezvolte proiecte pe termen lung şi silit astfel să scrie istorie de conjunctură. Neîmpăcat cu propriul trecut odios, însă dator mereu să refacă ceva din el, nepregătit pentru viitor, fără ţinte şi fără perspective, poporul român trăieşte un prezent continuu, mixând amintiri pe care apoi le uită repede ori le schimbă sensul şi semnificaţia. Îmi pare că pentru români istoria-i o chestiune de noroc, de baftă, o treabă pe care o începi cu „Doamne-ajută!” ori cu „Ce-o fi, o fi!”, un lucru pentru care aştepţi să ţi se spună „Baftă!” ori „Îţi ţin pumnii!”. Citește mai departe…

Comments

comments

Lasă un răspuns