Siguranţă şi încredere?

„Vă cer o evaluare om cu om şi rămâne în acest minister un personal competent şi integru, ori dacă nu reorganizarea este doar o poveste”, a declarat preşedintele Băsescu, ieri, în faţa şefilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, la bilanţul pe 2010.

Dincolo de toate comentariile politice ori politicianiste, declaraţiile preşedintelui despre fauna care populează structurile MAI redau o stare de fapt, cunoscută atât de lucrătorii din minister cât şi de omul de pe stradă.

„Luând harta ţării, se vede de la mare distanţă unde Poliţia este tolerantă cu grupurile de crimă organizată locale”, spune preşedintele, iar brăilenii care au văzut proxeneţi arestaţi doar după ce au fost implicate structuri poliţieneşti din Occident ştiu bine că peştii din oraşul-acvariu, una dintre principalele surse de prostituate pentru Europa, nu şi-ar fi perfecţionat reţelele de trafic de carne vie dacă privirile şefilor din Poliţie nu ar fi fost atât de indulgente, din motive mai mult sau mai puţin lesne de înţeles. Iar acesta este numai unul dintre exemplele care se pot da, la Brăila, despre acei „oameni ai MAI care nu-şi fac datoria, care tolerează convieţuirea între ei şi crima organizată”. Citeşte mai departe în Obiectiv – Vocea Brăilei

Comments

comments

Lasă un răspuns