Concediu în Braigal

Să zicem că ţi-ai luat o săptămână de concediu ca să scrii. E ger năpraznic afară, dar nu poţi sta numai în casă, cu ochii în monitor ori în cărţi şi cu mintea la textele tale. Seara vrei să ieşi pe undeva, să bei o bere, să te vezi cu prietenii, să asculţi ori să asişti la ceva care să te surprindă. So… dacă nu ştii ce să faci zilele astea, am eu câteva sugestii:

1. În seara asta (joi, 27 ianuarie), piesă de teatru la Galaţi, la „Fani Tardini”. Caragiale! Premieră! „O noapte furtunoasă”, în viziunea unui regizor tânăr, Andrei Grosu, produsă de studenţii Facultăţii de Teatru – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi. În distribuţie sunt şi doi brăileni – Narcisa Novac şi Alexandru Iordache. Alex a fost colaborator, în timpul liceului, la „Obiectiv Junior”, iar ăsta este primul rol din viaţa lui. În seara asta, care va să zică, dă pentru prima oară nasul cu publicul. Spectacolul începe la ora 19.00.

2. Pe Narcisa Novac o puteţi revedea sâmbătă (29 ianuarie), de la 20.30,  în „Sexual perversity in Chicago”, după David Mamet, piesa produsă la Understage. Regizor este Radu Nichifor, iar din distribuţie fac parte Mihaela Trofimov, Emilian Oprea şi Liviu Pintileasa, adică trei dintre cei mai valoroşi actori din Brăila. Am văzut spectacolul în decembrie, dar cred că o să ajung şi sâmbătă. Dacă mai găsesc locuri.

3. Duminică, de la 20.30 o să mă întorc în Understage la un recital al unor adolescenţi de 15 ani. Alex şi Silviu de la Addiction, într-un proiect nou, au programat o seară de coveruri sub titulatura „Love songs”. Intrarea e liberă. Un demo, un pic mai jos. Între timp, nu uita să citeşti „Obiectiv Cultural”

Comments

comments

5 de pareri despre “Concediu în Braigal

Lasă un răspuns