Serbările Timişoreana. Ziua 1

Am fost plecat în Vama Veche, să văd recitalul brăilenilor de la Addiction la Stufstock. Băieţii au avut o prestaţie excelentă şi au fost apreciaţi de juriu. În final, dacă am înţeles bine, s-au clasat pe locul 6. Adică 6 din 12 trupe ajunse în Vamă. 6 din 24 de trupe rămase în cursă în semifinale. 6 din 63 de trupe intrate iniţial în competiţie. Ei fiind şi cei mai mici din concurs. Un parcurs foarte bun, din punctul meu de vedere.

Am fost în Vamă, spuneam, şi n-am apucat să prind serbările pline de bere şi de rock de la Brăila. Dar corespondentul meu special mi-a trimis asta:

Ieri s-au deschis Serbările Timişoreana la Brăila, iar Platoul Primăriei a fost plin la concertele Zob şi Cargo. Foarte mulţi oameni şi, impresionant, mai toţi ştiau versurile. „Dacă ploaia s-ar opri” a fost cântată de toată piaţa, iar cei de la Cargo au fost chemaţi să o cânte încă o dată.

Dar şi în timpul zilei brăilenii au venit să asculte poveştile celor trei meşteşugari ai Serbărilor: Maestrul Berar, Maestrul Croitor şi Maestrul Brutar. În buna tradiţie a ospitalităţii, au fost întâmpinaţi de către aceştia cu pâine şi sare, dar şi cu bere Timişoreana, o bere cu tradiţie care se bea întotdeauna cumpătat.
„Drumul spre fabrica de bere”, un joc tip „Nu te supăra, frate” a atras privirile tuturor, dar şi Serbările Interactive au avut succes în prima zi. Peste tot prin piaţă sunt puse panouri pe care sunt scrise anumite cuvinte.
Dacă le trimiţi prin SMS poti câştiga de la magneţi de frigider la halbe de bere iar dumunică, prin tragere la sorţi, o cameră foto digitală.

Şi încă un lucru fain pe care l-am văzut, cei de la Timişoreana fac foarte multe poze pe care le postează pe pagina lor de Facebook. Au şi acolo un concurs, dacă te tag-uieşti în poze. 
Ziua de ieri a fost binevenită, concerte ca cele ale Zob şi Cargo nu au mai fost de ceva timp în Brăila. Mai jos aveţi o galerie foto cu ce a fost în prima zi la Serbările Timişoreana.

Astăzi urmează să urce pe scenă, de la 20.30, Zero şi apoi Holograf.
Ne vedem la Serbări să ciocnim împreună o Timişoreana. 

Comments

comments

Lasă un răspuns