Secvenţe inedite din interviul cu Radu Nichifor

Am discutat mai bine de două ore cu regizorul Radu Nichifor. În ediţia de azi a cotidianului Obiectiv – Vocea Brăilei puteţi citi un interviu de două pagini. Pentru cititorii blogului meu am mai păstrat o parte pe care o puteţi lectura acum în exclusivitate:

–  Din ce an ai lucrat în teatru?

– Cred că prima oară am călcat în teatru în ’93. Eram un puşti, eram cu un coleg, prieten foarte bun, cu Ciprian Nicolăeasa. Eram nişte puşti îndrăgostiţi de teatru. Era un actor care a însemnat foarte mult pentru noi, pentru tinerii de atunci: e vorba de domnul Bujor Macrin, care într-o sală mică plină cu douăzeci – treizeci de copii, care am fi cochetat cu meseriile astea dar nu aveam curaj, ne-a deschis o uşă, ne-a ascultat, ne-a dat cărţi de citit… Pe cei care voiau sa facă actorie i-a îndrumat. Mie mi-a dat cărţi de citit, m-a pus în contact cu nişte oameni.

– Apoi ai urmat facultatea? Ai plecat la Bucureşti?

– Nu… Am fost un an student al facultaţii de teatru din Brăila. Era domnul Motoi director atunci, era o situaţie foarte grea pentru teatrul din Brăila, rămăseseră foarte puţini actori după revoluţie. A fost o trupă foarte bună înainte de revoluţie în teatrul din Brăila, cu rezultate foarte faine. A fost perioada domnului Codrescu, extrem de bogată… S-a terminat construcţia clădirii, iţi dai seama că a fost o emulaţie… era un teatru nou. A fost perioada domnului Bălan, apoi a urmat o perioadă foarte grea şi foarte ciudată pentru teatru. Îmi aduc aminte că în ’93 Bujor Macrin juca, regiza, dădea cu mătura pe scenă, se ocupa de noi… Mai erau cinci sau şase actori în teatru, restul plecaseră. Fiind o trupă bună, imediat după revoluţie, după ce s-au deschis trupele, foarte mulţi actori buni ai teatrului au plecat. Brăila rămăsese cu şase actori… N-aveai ce să joci.

– Era şi o perioadă foarte proastă din punct de vedere financiar, nu?

– Era o perioadă ciudată, era o invazie de televiziuni, de cu totul alte lucruri. A fost o perioadă în care publicul nu prea avea chef şi mare drag de teatru, a fost foarte foarte greu. Omul acesta a fost foarte important pentru teatrul din Brăila. Cred că dacă n-ar fi fost Bujor Macrin atunci, probabil acum nu am mai fi vorbit de o instituţie profesionistă de teatru la Brăila şi cei şaizeci de ani pe care i-a sărbătorit teatrul s-ar fi oprit  acum vreo douăzeci. Din punctul meu de vedere, omul acesta a fost extrem de important atunci. Bine, şi acum… El este un actor foarte bun, dar atunci a fost omul providenţial. Pe noi ne-a stîrnit, ne-a provocat, ne-a ajutat, ne-a încurajat. A fost o perioadă foarte romantică… Imaginează-ţi că era director domnul George Motoi, brăilean şi el, chemat şi venit într-un moment greu pentru teatru. După ce am fost director încep să ştiu lucrurile acestea: n-ai trupă, o aduci! Dar dacă nu îi ai din oraşul respectiv, n-ai case, n-ai posturi, e o întreagă structură.

– Şi s-a luat atunci decizia de a se face la Brăila o facultate de teatru? 

– Nu era altă soluţie, nu se puteau aduce actori, n-aveau unde să-i cazeze, unde sa-i ţină, e o întreagă infrastructură pe lîngă fenomenul acesta şi, neavînd ce să facă, au luat soluţia asta. E un mare noroc că e un loc talentat aici. Brăila e un oraş talentat, e un pămînt bun pentru meseriile astea. Ştiu că s-au făcut nişte castinguri atunci şi vreo treizeci de tineri, de copii, au venit către teatru… Mi-aduc aminte că atunci – eram un puşti, trăiam din banii lu’ maicămea – şi mă uitam la Cornel Cimpoae care lucra, avea copil, repeta după ce scăpa de la serviciu, dormea zece minute între repetiţii şi mînca teatru pe pîine. Era pentru noi, ăştia mai tineri care nu aveam niciun fel de probleme, un model, era un om care voia teatru si îl făcea din tot sufletul lui. Din oamenii aceia… a fost o găselniţă de moment foarte inspirată de a face nişte actori.

 – Şi s-au făcut actori care au rămas pîna în ziua de azi, care joacă în teatru…

– S-au făcut actori, oameni cu cariere foarte faine, oameni care acum bat spre patruzeci de ani şi care acum sunt o parte extrem de importantă în nucleul trupei actuale. Trupa din Brăila e cumva structurată din două valuri. A fost aceasta infuzie masivă care a fost spre jumătatea anilor nouăzeci: Mihaela Trofimov, Cornel Cimpoae – Dumnezeu să-l ierte! – Valentin Terente, Emilia Mocanu, Dan Moldoveanu, Costică Burlacu, Vanesa, Monica Zugravu, Zane, Marcel, Ciprian Nicolăiasa şi mulţi oameni care nu mai sunt în acest moment în trupă: Profira Serafim, Violeta Haret, Dan Burghelea, Rădiţa Roşu, sunt foarte mulţi oameni… Cristi Simion, Sorin Militaru… Sorin era ziarist atunci… Noi eram zăpăciţii care voiam sa facem regie… Dragoş Mocanu, care a murit şi el – Dumnezeu să-l ierte! – tot student la regie, Mihai Deceanu… Cătălina Nedelea, Flori Popa… Foarte, foarte mulţi copii. Eram nişte copii!

– Spuneai că aceasta a fost perioada romantică, perioada în care au apărut valori, s-au construit nişte oameni, nişte caractere…

– Au apărut nişte oameni, s-au format nişte actori, ei au învăţat meserie pe scenă. Acum sunt douăzeci de actori în trupă şi cam jumătate din ei provin din perioada asta.

– Al doilea val a fost…?

– Al doilea val a fost undeva, acum aproape zece ani, probabil 2001 – 2002, cînd o clasă întreagă de la Iaşi, absolvenţi de Teatru la Iaşi – Marius Manole, Emilian Oprea, Liviu Pintileasa, Elena, Ramona, Alin Florea – care a venit un pic mai tîrziu – o altă actriţă foarte interesantă care a plecat între timp, Ludmila, o clasă întreagă, spuneam, a venit la Brăila. Sunt normale perioadele astea, din cînd în cînd o trupă are nevoie de sînge proaspăt, de împrospătare.

– Sunt, în fond, trei straturi: actorii vechi, Bujor Macrin, Liliana Ghiţă şi cele două valuri despre care spuneai…

– Da, din actorii vechi, în momentul acesta mai activează în teatru Bujor Macrin, Liliana Ghiţă şi Ana Zucu… E foarte interesant că trupa teatrului din Brăila are un „altoi” din Republica Moldova. Doamna Ana Zucu este de acolo, pictoriţa executantă este tot din Moldova. Ei au venit la un moment dat şi s-au lipit de trupa de aici. Ceilalţi oameni provin din aceste două valuri masive, două valuri succesive mari, foarte puternice, care fiecare a însemnat o etapă extrem de importantă.

– Şi a ajuns Teatrul Maria Filotti, în ultimii ani, să ia premii la nivel naţional, să aibă spectacole foarte bine primite de critică…

– Una din datele trupei de la Brăila şi a teatrului din Brăila era atmosfera extraordinară, deschiderea oamenilor, dragul de tineri… Să ştii că sunt foarte puţine locuri în care tinerii se pot urca pe scenă, în care sunt acceptaţi de actorii maturi. Nici aici, iţi dai seama că n-au fost lucrurile unse, dar a fost în permanenţă o deschidere şi-o atmosferă foarte plăcută. Cu mulţi dintre ei, din păcate, ne-am întîlnit şi ne-am adus aminte de perioada aceasta cînd a murit Cornel. Atunci a fost o revedere a aripii mai „old”, ca să spun aşa, a părţii acesteia mai romantice. Din păcate, pierderea lui Cornel, plecarea lui Cornel….

Citeşte interviul cu Radu Nichifor

Comments

comments

15 de pareri despre “Secvenţe inedite din interviul cu Radu Nichifor

  1. bravo !!! ati reusit sa-mi stoarceti cateva lacrimi …. si eu imi aduc aminte cu placere de vremurile de odinioara cand era pace si ne vedem de treba noastra si eram apreciati pen munca noastra …. acum daca iti faci treba bine sau mai bine zis daca mai reusesti s-o faci esti pus la zisd esti marginalizat tii cu ursul din padure …. foarte ine spus d-mle Nikifor ….. ati facut un lucru mare pentru toti acesti actori excelenti care acum sunt pusi la zid … Felicitari pentru articol Si felicitari pentru un anumit curaj pe care l-ati avut domnule Radu Nikifor !!!!!

  2. @ (A)drian stefan – Multumesc frumos. Tot ce imi doresc este ca teatrul asta sa nu dea inapoi. Este singura institutie culturala din Braila care mergea extraordinar de bine. Eu mai vreau sa vad spectacole de Nichifor si Afrim la Braila, mai vreau sa-i vad pe scena pe Emilian Oprea, pe Mihaela Trofimov, pe Liviu Pintileasa, pe Alin Florea…

  3. si vocea lor conteaza
    Cătălina Nedelea, actriţă

    Nu cred ca situatia din interiorul teatrului nostru e una atit de diferita fata de a altor institutii. Sigur, acum e acutizata, dupa parerea mea, de concursul care are loc zilele acestea pentru postul de director. Momentul ales pentru a iesi in presa cu aceste lucruri nu e unul bun. In acest fel poti inclina balanta in favoarea unuia sau a altuia dintre candidate si, nu e corect. Probleme au fost si vor fi intotdeauna, mai ales in acest domeniu atit de subiectiv, dar nu cred ca rezolvarea lor consta in afisarea lor in presa.

    Cita vreme actorii au posibilitatea sa creeze, ceea ce se intimpla si in momentul acesta in teatru, trupa pregatind spectacolul „Peer Gynt” Ibsen si terminind stagiunea cu spectacolul „Nastasia, poveste de cartier” pus in scena de V.I. Frunza, nu cred ca e vorba de „nereguli” in ceea ce priveste conducerea teatrului. Aceasta disputa „mediatica” e construita mai cu seama pe nemultumirile personale si nu profesionale; suntem actori, sa nu uitam ca orgoliile sunt foarte mari; poate ca aici e o problema. Totusi sa nu uitam ca reprezentam teatrul „Maria Filotti”, un teatru cu un renume construit in timp, si indiferent de cite valuri de actori au venit sau vor mai veni, nu avem dreptul sa-l târâm in acest noroi. Doresc succes candidatilor si sper sa cistige teatrul.

  4. si vocea lor conteaza

    Marcel Ţurcoianu, actor

    Dar eu ma abtin de la vreun comentariu legat de situatia jenanta prin care trece teatrul brailean. Vreau doar sa precizez ca noi „partea netalentata”, „actorii second hand” cum suntem numiti, „lingai si pupincuristi”, doar pentru ca am optat sa renuntam la concediu de odihna si sa lucram, noi, cei care am mentinut activitatea in toate perioadele grele vom avea, ceea ce vom face in continuare. Mai vreau sa cunoasteti doar faptul ca unii colegi au uitat, sau poate nu au cunoscut niciodata DEFINITIA cuvantului ACTOR. Multi dintre ei s-au trezit dupa trei-patru ani de „experienta” – „OAMENI DE TEATRU”, capabili sa emita judecati de valoare despre orice. Sper sa fiu corect inteles. Si asa cred ca am comentat inutil de mult o problema deloc ARTISTICA!

  5. si vocea lor conteaza
    Monica Ivaşcu, actriţă

    Consider ca pe fundalul acestui concurs s-a creat aceasta situatie.Daca totul era atit de grav, lucrurile ar fi trebuit spuse cu mult timp in urma si nu acum in prag de competitie. Competitia e competitie, iar teatrul isi desfasoara mai departe activitatea conform oricarei institutii de profil. Se repeta, suntem in prag de premiera, s-a scos o premiera, ne pregatim de deschiderea stagiunii, iar in ceea ce priveste ‘comisiile de disciplina amintite (in fapt e una singura)ca in orice institutie bugetara functionam dupa un regulament ce trebuie respectat.

    Aceasta comisie a existat din totdeauna si nu isi propune razbunari sau pedepse voite. Nu cred ca exista tabere de interese. Ce sa isi dispute artistii? Din punctul meu de vedere sunt orgolii mai mult sau mai putin alimentate. Din pacate, stim ca orgoliul uneori ne tine din drum. Interesul nostru e sa avem un teatru valoros, competitional, un public interesat – ceea ce si este – si sa oferim, ceea ce se intimpla, spectacole pentru Braila si nu numai. Lucrurile bune constau in faptul ca teatrul Braila e viu, foarte viu, traieste, ca indiferent de directorul care l-a condus am avut parte de regizori valorosi si imi permit sa amintesc…Catalina Buzoianu, Victor Ioan Frunza, Mircea Daneliuc, Alexa Visarion, Grigore Gonţa , Radu Apostol, Radu Nichifor, Dominic Dembinschi, Radu Afrim …..In ceea ce priveste partea rea a lucrurilor nu neg ca nu ar exista.

    Dar e construita pe nemultumiri personale, de moment, a citorva oameni. Nemultumiri care se pot rezolvadaca ai bunavointa si nu te hranesti permanent din aceasta nemultumire. Continuind asa vesnic vei crede ca esti nedreptatit, dusmanit, izolat, persecutat….Lucrurile se lamuresc ochi in ochi si prin dialog direct, cu persoana in masura sa iti explice situatia de nemultumire in care te afli.

    In orice familie exista si perioade in care viata nu e roz, iar ca o gluma daca imi este permis as compara aceasta perioada cu faza de adolescent a unui tinar care se crede neinteles si considera ca adevarul absolut ii apartine.Si teatrul nostru e o familie si are perioade mai bune sau mai rele. Trebuie doar sa vrei sa le rezolvi…… Candidatilor le doresc succes indiferent de nume si renume. Oricine ar fi director nu cred ca vrea nimic pentru acasa si doreste sa reprezinteo institutiecare sa aiba valoare,sa fie mindru de un colectiv si de realizarile lui. Oricare din cei patru candidati poate rezolva multe, caci situatia nu e deloc asa de disperata cum s-a prezentat. Astea sint parerile mele.

    citat din adevarul .ro

  6. Paul Chiribuţă, profesor la Limoges şi colaborator al lui Silviu Purcărete în proiectul „Danaidele”, a fost eliminat în faza preliminară a concursului.

    Motivul invocat a fost că au fost recunoscute elemente de identificare ale lui Paul Chiribuţă în prezentarea pe suport magnetic a proiectului

  7. @ alex – se poate discuta mult despre felul in care am ales sa-mi redactez articolele si sa abordez acest subiect. Eu insa nu am scris un articol in care sa evidentiez „dihonia” din teatru fiindca acest subiect era, din punctul meu de vedere, secundar. Tema pe care am abordat-o eu in articole a fost faptul ca exista suspiciuni in ceea ce priveste aranjarea concursului de manager. Totul a inceput de la interviul cu Radu Nichifor care a vorbit despre acest lucru. Am prezentat apoi punctul de vedere al Rodicai Antonescu la interviul cu Nichifor precum si declaratia primarului pe marginea acestui subiect. Apoi, au venit reactiile celor patru actori. Nu m-a interesat sa fac o radiografie a gastilor din teatru fiindca ar fi insemnat sa seman, la rindul meu, dihonie in singura institutie de stat pe care o pretuiesc la Braila, si, oricum, era, dupa mine, un lucru neimportant. In orice firma, in orice institutie sint oameni de partea sefilor si oameni impotriva sefilor. Dupa mine, important este ca liderul – in ceea ce priveste de institutiile publice, unde vorbim de bani publici, adica si de banii mei – sa reuseasca sa inchege echipa pentru a putea pune in slujba institutiei calitatile fortei umane. Daca insa se plaseaza intr-o gasca si incepe sa-si toace subordonatii rivali, atunci e o problema. Si aici nu vorbesc neaparat numai despre teatru si despre doamna Rodica Antonescu, cu care eu, unul, am avut, de-a lungul timpului, o relatie constructiva.
    Informatiile pe care le aveam, semnalele care mi-au venit mai tirziu si, mai ales, felul in care s-au derulat lucrurile dupa seria de articole pe care le-am publicat, mi-au confirmat faptul ca suspiciunile lui Nichifor si ale actorilor erau intemeiate. Si era de asteptat ca, la Braila, concursurile astea sa fie aranjate. Rezultatul competitiei nu cred ca reflecta nici acum competenta – din punctul meu de vedere, cel mai potrivit pentru acest post era actorul Paul Chiributa, urmat, probabil, de Adrian Simion, care s-a dovedit un excelent manager la Liceul de Arta – insa detensioneaza lucrurile si salveaza trupa. Din pacate, cred ca ramanerea doamnei Rodica Antonescu la conducerea teatrului ar fi dus la plecarea unor actori din teatru. Intimplator sau nu, sint actorii premiati, sint actorii dupa venirea carorara TMF-ul s-a reinventat, sint actorii pe care publicul tinar ii iubeste cu pasiune.
    Nu am si nici nu o sa am procese de constiinta. Doamna Antonescu a avut vreme citeva luni sa aplaneze conflictele, sa detensioneze atmosfera, sa-si linisteasca si sa-si incurajeze subordonatii. Din pacate, ea a ales o solutie conflictuala. A gonit oameni (vezi cazul Miruna Suru), a izolat o parte din trupa, a cenzurat forumul teatrului, a acceptat hartuirea oamenilor in comisii de disciplina pentru niste fapte derulate cu luni de zile inainte, nu a aratat nici cel mai mic semn de pretuire pentru niste actori stralucitori care, e drept, au orgolii foarte mari. Insa intr-un domeniu ca asta, modestia si lipsa orgoliului sint uneori virtutile mediocrilor.
    Nu vreau sa mai insist pe acest subiect, nu vreau sa scormonesc si mai mult viesparul. Imi doresc sa-i vad pe toti acesti 20 de oameni minunati din nou pe scena. Asta este cel mai important lucru.

  8. nu vreau sa intram in polemici ,aici pe blog ai tot dreptul sa fi subiectiv sa-ti sprijini prietenii ,dar in paginile unui cotidian care este preluat on line de toata tara ai obligatia impusa de meseria de jurnalist sa fi inpartial sa verifici din mai multe surse si sa intrebi toate partile implicate in conflict asta inainte sa publici articolul ,in rest este ok realitatea ultimilor 2 zile va contrazice

  9. @ alex – nici eu nu am de gind sa pornesc o polemica aici, insa tu esti cel care mi-a umplut de comentarii blogul, prin urmare iti raspund. E si dreptul tau sa-ti aperi prietenii, insa eu pe actorii pe care i-am intervievat ori ale caror declaratii le-am publicat i-am cunoscut in urma cu doar citeva luni, cind am participat, invitat de doamna Rodica Antonescu, la un Festival din Chisinau. Draga Alex, un interviu este un interviu si e dreptul meu sa-l public ca atare. Cind iau un interviu, nu ma obliga nimeni, si in niciun caz meseria de jurnalist, sa iau alte douazeci de interviuri celor despre care intervievatul meu pomeneste, eventual, pe-acolo. Datoria mea a fost sa public, ceea ce am si facut, dreptul la replica/ punctul de vedere al celeilalte tabere, adica al Rodicai Antonescu si al primarului Aurel Simionescu. Nu sunt un copil, Alex, si am toate motivele sa cred ca acest concurs, ca multe altele la institutiile de stat, era o facatura. Realitatea nu ma contrazice. Doar ca, de data asta, presa si publicul teatrului au reusit sa inece o masinarie abuziva a administratiei publice. Ar trebui sa fiu naiv ca, la informatiile pe care le am, sa nu vad asta. E mult de discutat si, intr-adevar, nu aici este locul prezentarii dedesubturilor murdare ale unei lumi poleite cu aur.

  10. Ziua buna, domnule Coman.

    Intamplator am nimerit in blogul domniei tale, tocmai la randurile extrase din interviul cu Radu Nichifor. Am citit pana la „eram zăpăciţii care voiam sa facem regie… Dragoş Mocanu, care a murit şi el – Dumnezeu să-l ierte! ”

    Mai mult… n-am putut. Dragos Mocanu mi-a fost un prieten apropiat, din perioada in care am locuit in Braila. Apoi… eu am plecat in nord, el la Constanta pentru o vreme… ideea e ca am pierdut firul care ne tinea impreuna. Fara insa a pierde memoria. Din pacate, eu am parasit si tara si continentul, motiv pentru care in timp, am pierdut contactul cu mult mai multi oameni. Printre care si cei care ar fi putut sa-mi mai spuna cate ceva despre Dragos.

    Iata de ce banala si brutala fraza de mai sus m-a lovit in cosul pieptului. Ca fiecare din noi, sunt oarecum imunizat la moartea cuiva. De-a lungul vremii au murit multi oameni pe care-i cunosc: rude batrane sau bolnave, vecini mai mult sau mai putin cunoscuti, oameni pe care nu-i cunosteam dar ale caror carti le citisem etc. Dar… NICIODATA nu a murit un prieten. Sentimentul e cu mult mai macabru, mai plin de scarba si de neputinta. E… pfff… dar n-as vrea sa-ti irosesc spatiul blogului cu asta. Imi cer scuze. Vreau doar sa te rog ceva.

    Ai putea domnia ta sa-mi spui mai multe? (Asta in eventualitatea in care cunosti imprejurarile mortii lui Dragos). Cand? Cum? Unde? Stii… intrebarile „uzuale”. Pe care si le pune omul de fiecare data, intr-o astef de situatie.

    Multumesc mult.

    O zi frumoasa iti doresc.

  11. Draga Angel, imi pare rau pentru faptul ca m-am nimerit a fi mesagerul mortii. Din pacate, acum nu am mai multe date despre imprejurarile disparitiei lui Dragos, insa stiu perfect ce inseamna sa pierzi un prieten, asa ca o sa incerc, in cursul zilei de azi, sa aflu cite ceva. Apoi iti voi trimite un e-mail.

  12. Multumesc mult, Marian. Astept cu nerabdare.

    Humm… ca sa vezi cat de mica e lumea asta rotunda! Intre timp mi-am permis sa ma plimb un pic prin blogul tau si… surpriza! Am lucrat cu – oho, ani buni in urma – in aceeasi redactie. Gazeta se numea altfel pe vremea aia. Monitorul. Hmm…

    O zi frumoasa!

  13. @ Angel – Humm… ca sa vezi cat de mica e lumea asta rotunda! Imi dau seama ca ne-am si cunoscut la un moment dat, iar ca lucrurile sa prinda un contur si mai rotund, o sa-ti amintesc ca ne-am strins miinile chiar in cladirea teatrului, in foaier, cind eu tocmai lansam „Braileanul”.
    Intr-o alta ordine de idei… am vorbit cu Radu Nichifor si astept detalii de la el in legatura cu Dragos. De-ndata ce le primesc, o sa-ti scriu pe mail.

Lasă un răspuns