Reflexul tiraniei şi oamenii-lift

Urcat ca din tun în tot felul de ierarhii bugetare ori pe scara mucegăită a puterii politice, omul-lift este acel mediocru irecuperabil pentru care banii şi numărul cât mai mare de subordonaţi obedienţi dau măsura importanţei lui în societate. Valoarea, morala, frumosul sunt măsurate de omul-lift în funcţie de aceste două elemente fundamentale: banii şi armata de pupincurişti. Ele îi gonflează eu-l, îi satisfac vanitatea şi îi mângâie orgoliul de narcisist. Fie că vorbim de Stancu, de Balcan sau de aparent invizibilul subprefect Stoianovici, fie că vorbim de micii directoraşi incompetenţi plasaţi în funcţii pe criterii de influenţă şi nu de competenţă, fie că vorbim de preşedinţii de CAP din anii ’40, de directorii de puşcării din timpul prigoanei comuniste sau de majoritatea actualilor politicieni brăileni, e clar că vorbim despre oamenii-lift. Căţăraţi cu repeziciune sau instalaţi tam-nisam pe posturi, oamenii-lift trăiesc miracolul îndumnezeirii personale, iar singurul reflex pe care îl au pentru a gestiona puterea cu care cred că au fost înzestraţi este reflexul tiraniei.

Citeste mai departe

Comments

comments

O parere despre “Reflexul tiraniei şi oamenii-lift

Lasă un răspuns