Prietenii nu mor niciodata

 

 

Pe Leonard Cohen l-am descoperit in anii ’90, urmarind obsedati, eu si Catalin, genericul de la „Natural born killers” sa vedem cine semneaza coloana sonora. Apoi tot Catalin mi-a adus „The Future”, o caseta pirat cumparata din Republica Moldova de un coleg cu care impartea o camera de camin in Iasi. Apoi am mai baut niste Busuioaca de Bohotin si am mai ascultat niste Cohen, apoi am citit niste Cohen. Apoi Catalin a murit. Cind scriu, ascult Leonard Cohen si ma gindesc uneori la Catalin.

Miine ma duc sa-l vad si sa-l ascult pe Cohen. Si sa ma gindesc ca prietenii nu mor niciodata.

*

LATER EDIT:

Si ca tot vorbeam de prieteni de care imi este dor, am intrat pe blogul lui Andrei, alaturi de care Raluca isi aminteste ca ascultam Leonard Cohen. Da, e adevarat. Si Doamne, cit imi e de dor de zilele alea. In fine… ideea e ca, vizitind blogul lui, am observat ca m-a lepsuit. Si desi sint zgircit cu raspunsurile la lepse, uite ca de data asta o sa raspund. So:

1. Cand ti s-a-ntamplat ca lectiile invatate de la cei vechi sa contribuie la succesul tau?

Tirziu. Sunt autodidact. Motiv pentru care rareori invat din greselile altora. Uneori, nici dintr-ale mele nu invat cum ar trebui. Si n-as zice ca sint chiar prost, chiar daca asa pare. Daca as fi fluture, mi-as praji aripile la flacara luminarii, chiar daca as vedea ca alti o suta de fluturi au patit asta inaintea mea si chiar daca un fluture batrin si plin de cicatrici mi-ar spune ca lumina aia frumoasa face sa doara. Eh, mi-as zice, si daca taman cind o sa ma duc eu, poarta aia se va deschide si o sa intru in lumea aia cu multa lumina, mm?

2. Daca ai putea invita un mare clasic la cina, cine ar fi si de ce?

Bacovia la felul intii. L-as invita sa-i iau un interviu si sa-l pun pe blog. Poate chiar o sa o fac la un moment dat. Apoi l-as lua un pic la intrebari pe Eminescu, sa fac misto de el povestindu-i toate porcariile de serbari comuniste care se fac pe seama lui de fiecare data cind e ziua lui de nastere ori de deces. Apropo, crede cineva ca lui Eminescu i-ar fi pe plac toate dracoveniile prafuite care se fac si se spun pe seama lui? Ei bine, la desert as minca un profiterol cu Jules Verne (si cu un traducator, fireste – ca n-am chef sa vorbesc prin semne) si i-as povesti, in timpul betiei de dupa profiterol, toate porcariile. „Vezi, boule, ce a ajuns lumea asta?”, l-as intreba la final. Fireste ca apoi, dupa ce se va fi nascut, mahmur, isi va fi amintit profiterolul si discutia cu mine si se va fi apucat de scris cartile pe care le-a scris. Asta e. Eu i-am vorbit despre misiunea Apollo, el a inteles ca-i vorba de un tun gigantic. Eu i-am zis de marile submarine atomice, el a scaldat-o cu capitanul Nemo si cu Nautilus. Scriitorii astia… Mai bine il chemam pe Leonardo DaVinci, da’ ala era cam ticnit si, in plus, mi-e teama ca i-ar fi mirosit gura. In plus, cred ca l-a chemat deja altcineva.

3. Cine-i cea mai influenta persoana in viata ta?

Eu, cu siguranta. Zic asa ca sa nu raspund la intrebarea asta. Sper ca v-ati prins, da?

4. Care-i ambitia ta secreta?   

Sa mor impacat. Fara regrete, fara remuscari si fara dureri.

5. Pretul gloriei?

Nu-l stiu. Si mi-e teama ca e prea scump pentru cit imi permit eu.

6. Greci sau Romani?

Greci. Romani n-am cunoscut, dar in Grecia mi-a placut.

Gata. La bonus nu raspund fiindca raspunsul e evident.

Comments

comments

0 de pareri despre “Prietenii nu mor niciodata

Lasă un răspuns