Descentralizare sau nu

După 20 de ani de sughiţuri, de forţări şi frustrări, democraţia românească se află pe punctul de a face un nou pas. Renunţarea la sistemul centralizat este, sunt de acord, o reformă îndelung amânată. Probabil că dacă această măsură ar fi fost luată în urmă cu 10 sau 15 ani, sistemul s-ar fi maturizat până acum şi, spre exemplu, proiectele care priveau comunităţile locale ar fi fost mai bine implementate. Dar fiindcă e mai bine mai târziu decât niciodată, nu ne rămâne decât să salutăm decizia descentralizării şi să avertizăm, aşa cum probabil ar fi făcut-o presa în urmă cu 10 sau 15 ani, asupra pericolelor care pândesc această măsură:

1. Mai multă putere pentru baroni. Cu toate pârghiile puterii în mână, cu posibilitatea de a numi după bunul plac orice şef şi şefuleţ de la grădiniţă până la spital, cu acces la fonduri de sute de ori mai mari decât până acum şi cu posibilitatea de a le dirija acolo unde ştie că este mai bine, orice şef de judeţ care acum are grijă de firmele proprii ori ale rudelor, îşi va consolida feuda şi va impune regulile după care va juca piaţa. Mult mai mult decât o face acum.

2. Lipsa finanţării. În măsura în care felul cum se va face finanţarea în sistemul descentralizat este, la momentul actual, total neclar, grija bugetarilor pentru propriile salarii ar putea să capete proporţii. Cu atât mai mult cu cât criza economică a dat şi acum bătăi de cap guvernului să facă rost de bani pentru plata oamenilor din sistem şi pentru pensionari. Prin urmare, pericolul ca un judeţ ca Brăila, fără mare trecere la ministeriabilii bucureşteni, să aibă probleme nu ar fi improbabil în cazul în care finanţarea sau sursele de finanţare nu vor ţine cont de particularităţile fiecărei comunităţi în parte.

3. Lipsa controlului asupra deciziilor din plan local. Cu prefecţi aflaţi la mâna unor preşedinţi de partid, care uneori sunt şi şefi ai administraţiei locale, guvernului îi va fi aproape imposibil să corijeze derapajele unor primari ori preşedinţi de consilii judeţene. Măsuri aberante precum cea a primarului de la Constanţa, care cerea taxă de drum pentru turiştii din alte judeţe, reprezintă un astfel de exemplu, iar ultima declaraţie a preşedintelui CJ Brăila, care se arăta revoltat de faptul că prefectul are atribuţii de supraveghere şi control asupra sa este emblematică pentru modul în care este privită descentralizarea de şefii din teritoriu.
În concluzie, sunt de părere că – şi aici o să-i dau dreptate lui Gheorghe Bunea Stancu – „va mai dura timp până să se regleze lucrurile după descentralizarea propriu-zisă”. Şi că mai întâi o să dăm nas în nas cu problemele descentralizării şi abia apoi cu beneficiile acesteia. Dar, cum spuneam, în 10 – 15 ani, sistemul are timp să se maturizeze, aşa că e mai bine mai târziu decât niciodată.

Comments

comments

0 de pareri despre “Descentralizare sau nu

  1. Stii ce e interesant? Faptul ca pericolele descentralizarii (enuntate de tine) pot fi, mutatis mutandis, si pericole ale trecerii de la tiranie la democratie, in general. Cred ca exista un cuvint cheie aici, si anume: justitia. Daca justitia merge ca pe roate, atunci aceste pericole de care vorbeai dispar. Cu o justitie slaba, descentralizarea poate degenera in mafie, iar centralizarea intr-o noua tiranie.

  2. @ andruska – Ai dreptate. O problema in plus a Romaniei contemporane o reprezinta baronii locali – cunosti specia. Ei beneficiaza de o bizara imunitate, asa ca justitia despre care vorbeai, care dupa ce ca e schioapa, mai e si cu totul oarba in privinta lor.

Lasă un răspuns