Gata. Am intilnit si cititori extrem de nemultumiti

„In partea a treia, Cala este o institutoare dura, iar naratorul e un baietel prins in mrejele ei; cind baiatul incepe sa se plimbe cu Lala, o fetita de virsta lui, cei doi se intilnesc cu bunicul lui, care se poarta ciudat; la fel si Lala. Naratorul innebuneste”.

Acesta este un fragment dintr-un articol de critica publicat zilele trecute intr-o revista de literatura de pe la noi. Fragmentul rezuma, cica, cea de a treia parte din volumul „Testamentul de ciocolata”. Intregul articol transeaza trei volume de proza contemporana: „Potirnichi lovite de vijelie” – Livia Isidor, Editura Compania 2008 (232 pagini); „Nastasia, un amor de aproape un an” – Ion Marculescu, Editura Trei, 2007 (205 pagini) si „Testamentul de ciocolata” – Marian Coman (120 pagini), Editura Tritonic, 2007. Autoarea textului marturiseste ca a citit cele 3 carti intr-o dupa-amiaza, in timp ce a baut un ceai de cactus. Bun. Chiar daca nu inteleg cind a lecturat 550 de pagini, pot sa-mi dau seama de ce articolul a iesit asa tzepos :).

 

Comments

comments

0 de pareri despre “Gata. Am intilnit si cititori extrem de nemultumiti

  1. Ei lasa, pe mine m-au facut schizoida in bikini, cred ca de tine s-au luat mai frumos 😀 Ma rog, nu ca nu mi-ar place termenul sau ca nu ar fi adevarat. Dar sa o zici asa pe fata? 😆

  2. Tare chestia cu cititul de dupa amiaza… O fi citit sub forma de pastile sau tinctura… hi hi hi… stai sa vezi ce-l ucide Alex. Stefanescu pe Cristi R-C in Ziarul de duminica de… vineri. Suntem buni, ne baga lumea in seama… Vezi ca Oana vrea sa te vada la Pitesti…

  3. Marian, dar esti tu sigur ca a citit toata cartea? Eu m-as mira. Si, de obicei, cand citesti peste 500 pag intr-o zi, inseamna ca nu poti lasa cartea din mana. Eu trag de cartile nasoale cate o saptamana, cand pun mana pe cate una pe care o pot citi intr-o zi, atunci chiar ca sunt fericita. De fapt, eu cred ca a rasfoit-o, a scos niste pasaje si gata. Asa fac eu cand sunt in criza de timp, dar trebuie sa prezint o carte. Asa ca procedeul nu imi e necunoscut. Se tot practica. Dar, important e ca te baga in seama, indiferent ce ar spune. Uneori e mai bine sa spuna de rau. Crede-ma! 😉

  4. @ Bogdan – Yeap. O sa fac tot posibilul sa ajung la Pitesti. Miine o sa stiu sigur daca o sa pot merge.

    @ Oana – Nu sufar de nevoia de a fi bagat in seama, crede-ma. 🙂 Dar sa nu fiu inteles gresit: nu ma deranjeaza comentariul. In momentul in care am publicat cartea, mi-am asumat si faptul ca or sa fie si pareri negative. Ca asa-i in tenis. Ma ingrijoreaza insa nivelul criticii din Romania: sa citesti la norma, pe diagonala, pe fuga si pe sarite peste 500 de pagini pentru a scrie despre 3 carti, apoi sa ai pretentia ca faci critica literara, ca exprimi, in fond, parerea unui specialist, asta nu mi se pare tocmai in regula. Dar… in fine. Fiecare cu meseria si cu treaba lui pe care si-o face asa cum crede de cuviinta.

  5. Marian, da, asa e. Adevarul e ca nu prea aveam critici de valoare. Ma rog, eu nu am criticat pe nimeni fara sa citesc cap coada, cu notite si insemnari. Ca na. Dar pana nici eu, care pot citi 400 pag pe zi, daca sunt libera si binedispusa. Nu stiu, cu chef, cred ca nu as fi reusit sa dau gata 550 de pagini. De aia spun ca a luat cateva pasaje la nimereala. Pur si simplu a avut chef sa te faca K.O. Mai sunt si din astia.

  6. @ Corn – 🙂 Nop. Nu si-l pierde. Cred ca e stapina pe situatie.
    @ Oana – Nu. Exclud varianta ca a vrut sa ma faca, pur si simplu, KO. Aia era o treaba. Insemna ca are ceva cu mine, eventual ca ma cunoaste. Nu, eu cred ca asta e felul in care crede ea ca se face jobul ei. Trebuie scrisa o analiza cu cartile aparute in 2007-2008, ea primeste 3, 4, 5 volume la redactie, autorii nu sint dintre cei pe care ii stie, editurile nu sint cele cu care ea colaboreaza asa ca nu o retine nimic. Cu doua prejudecati care-ti eclipseaza aparatul critic – in caz ca ai asa ceva – ai toate sansele sa dai de pamint cu cine iti iese in cale. A doua zi mai rizi si cu prietenii tai literati pe tema asta. Cam asa functioneaza lucrurile, iar acesta nu e un caz singular, stii bine.
    Dar ce naiba fac? Vad ca vorbesc deja prea mult despre lucrul asta. E o critica nefavorabila, si cu asta basta. Or sa mai fie si altele, sint convins. Treaba mea e sa scriu mai bine, daca pot. Si pot. 🙂

  7. băi, ce scop să fie în a face nişte texte KO? cui prodest? – te întreb eu, ca să mă dau rotund…
    pe bune! păi şi la analiza literară de la liceu, unde nu excelam absolut deloc, mi-ar fi fost jenă să scriu, la temele de acasă, sau la extemporal, frazele pe care le-ai reprodus…

  8. @ Corn – Scop? Poate misiune. Pardon: Mi-si-une! Misiunea criticului de a separa apele, de a culege griul din neghina, de a arata ce-i bun si ce-i rau. 🙂 Glumesc, fireste. Nu stiu ce sa zic… Treaba lor. 🙂

  9. 1}nu purta bikini 2}orice critic trebuie sa se ia de cineva,altfel nu isi justifica salariul.3}nici macar nu cred ca ti-a citit cartea{in adevaratul sens al cuvantului}4}nu mai fi si tu asa de sensibilos,bagi in seama toti acarienii.5}iti spun eu ca scrii foarte bine.dixit.

  10. Sa lasam prostiile 🙂 De ex. Mihai Iovanel ti-a citit cartea, a scris despre ea, iar el este 100% ceea ce se poate numi critic literar

  11. @ Dumitru – Multumesc. Post-ul meu era mai mult o gluma… In fine. Uite, ca veni vorba, am micile mele bucurii. Am gasit chiar azi un blog, googalind dupa „testamentul de ciocolata”. Cineva, un baiat din Bucuresti, pe care nu-l stiu si care nu ma stie, a scris cindva, prin martie, citeva cuvinte dupa ce a citit „Testamentul…”. Sint chestii care fac (pentru mine) mai mult decit 1.000 de pagini „de bine” scrise de nu stiu ce critic: http://somethinginterestingandsecret.blogspot.com/2008/03/o-carte-dulcesi-tare.html
    Fiindca omul a platit probabil cartea si nu a primit-o la redactie. Fiindca a scris dezinteresat si fara sa astepte ceva de pe urma chestiei asteia.

Lasă un răspuns