Ca un licurici

Sa va povestesc.

Pai sa va povestesc faptul ca m-am urcat in masina si am plecat la Medgidia. Singur cu soseaua, vreme de vreo 2 ore si ceva. La Cuza Voda, am luat o doamna care facea autostopul si am dus-o (m-a dus, de fapt) pina in centrul Medgidiei. M-am intilnit apoi cu Zully Mustafa, cu Bogdan Hrib si Razvan Dolea, cu Andreea Manea si baietii de la Tritonic. Am baut cafea, am mincat placinta apoi am lansat. Carti. Oameni faini la Medgidia, fain si orasul, cu localuri in care se cinta muzica „a la Dan Spataru”. Are Medgidia ceva din anii ’90, as zice chiar ’80, dar spun ’90 fiindca desi nu exista presa scrisa in oras, exista o televiziune in care o echipa de oameni ambitiosi imi aminteste de studiourile de la Storm ori Cony-Sat din Braila anilor ’94-’95, atunci cind, adolescent fiind, realizam o emisiune despre literatura si arta (SF) intr-un studio aflat in camera unui hotel de pe strada Republicii ori vorbeam ca invitat in emisiunile lui Mircea Carbunaru. Ca o ironie a sortii, redactia ziarului „Obiectiv”, unde lucrez acum, se afla in acelasi fost hotel de pe Republicii.

In fine, dupa ce am terminat cu lansarea de la Biblioteca Municipala din Megidia, dupa ce un foarte tinar desenator (uite aici!) mi-a facut o caricatura, dupa ce am mai baut un suc, iar tritonicii si-au numarat cartile, am mers in studioul televiziunii cu pricina – Alfa Media, pe numele ei – si am stat de vorba. Emisiunea trebuia sa dureze o ora, dar directoarei, doamna Mioara Tutu, i-a placut atit de mult, incit nu ne-a intrerupt. Iar noi am tot lalait despre carti, despre edituri, despre educatie, istorie, erotism, cultura, tineret si politica inca jumatate de ora. S-a facut 21.45 cind am plecat de la TV catre un loc fermecat. Adica un mic restaurant unde se gateste demential supa a la grec si ciulama de pui cu ciuperci. Se cheama „La Jieni” sau cam asa ceva, si daca ajungeti in Medgidia, e bine sa dati o fuga pina acolo. Daca nu o sa va placa, sa-mi spuneti „cutzu!” (nu, nu am luat nici un ban pentru reclama). Zully mi-a povestit despre pelerinajul ei, despre drumul catre capatul pamintului si mi-a placut. Am plecat cind deja se facuse a doua zi. Si am mers iarasi, singur pe o sosea intunecata, spre Braigal. Am dormit citeva ore, apoi ne-am reintilnit, in aproape aceeasi formatie – la care s-a adaugat Cristian Robu Corcan – la Braila.

La Braila, am auzit ca a iesit bine. Eram suficient de obosit incit sa vorbeasca gura fara mine si sa ma aprind ca un licurici in timp ce vorbesc, ba chiar sa nu-mi amintesc acum cu exactitate cum au decurs lucrurile. Imi amintesc, spre exemplu, ca, in sala, se aflau foarte putini din vechii mei prieteni, semn ca ramin din ce in ce mai singur. Vorbesc din cind in cind cu ei – unii in Bucuresti, altii la Londra, in Iasi, in Budapesta ori in alte parti. Si cind gindesc in cheia asta, Braila imi pare un soi de Medgidia, ba chiar Romania cu totul imi pare ca se micsoreaza si ca se aseaza la o margine de lume.

Gata, ma opresc aici fiindca risc sa devin patetic :). Va multumesc celor care ati fost alaturi de mine la lansari. Chiar daca nu se vede, inseamna ceva pentru mine lucrul asta.

PS – Miine, 14 iunie, de la ora 12.00 o sa ma puteti urmari in direct la Antena 1 Braila-Galati, la o sueta cu Mircea Ciucasu. Emisiunea o sa fie in direct, iar eu somnoros.

Comments

comments

0 de pareri despre “Ca un licurici

Lasă un răspuns