Afaceri cu fata umana!

Cu o avere estimata la peste 50 milioane de dolari si un profit pe anul trecut de peste 20 de milioane RON (200 de miliarde de lei vechi!), Gheorghe Caruz se numara printre cei mai avuti oameni de afaceri din Romania si intre primii trei bogatasi braileni.
Sa lucrezi la o companie care deruleaza o cifra de afaceri de sute de miliarde si care inregistreaza profituri uriase ar putea reprezenta un vis pentru orice om cu capul pe umeri, indiferent de pregatire si de domeniul in care s-a specializat, chiar daca vorbim despre ferme care se ocupa cu cresterea animalelor. Din nefericire, Romania postrevolutionara a fost terenul fertil in care a inflorit un anumit tip de patron: lacom, egocentrist, lipsit de scrupule si de orice forma de respect pentru comunitate ori pentru propriii angajati. Tipul de patron care nu-si asuma nici o forma de responsabilitate sociala. Imi place sa cred ca majoritatea oamenilor de afaceri de acest tip au disparut la sfirsitul anilor ’90 ori imediat dupa 2000. Lacomia i-a bagat in puscarii, egocentrismul le-a fragmentat relatiile, lipsa de morala s-a intors impotriva lor si i-a ingenuncheat. Cazul magnatului de la Slobozia care clonase casa din celebrul serial „Dallas” pe propriul domeniu este un astfel de exemplu si mai stiu alte citeva asemenea cazuri de „imburgheziti” carora dictonul machiavelic „scopul scuza mijloacele” nu le-a tinut de cald la infinit. Cei mai multi dintre cei care au supravietuit au inceput sa-si aprecieze angajatii si au invatat lectia de „afacereza” din tarile prin care au umblat. Cu alte cuvinte, s-au adaptat si au inteles ce este aceea responsabilitate sociala corporatista, adica grija pentru mediu, relatia cu angajatii, conditii de munca civilizate, masuri privind sanatatea si securitatea in munca, facilitati oferite angajatilor de catre companie pentru pregatirea profesionala, corectitudine in relatia cu partenerii de afaceri, transparenta activitatilor companiei fata de angajati, clienti, comunitate si administratie si, nu in ultimul rind, implicarea in viata comunitatii. Responsabilitatea sociala corporatista se bazeaza pe responsabilitatea sociala personala, pe grija si disponibilitatea fiecarui individ de a-si duce viata tinind cont de tot ce este in jurul lui, in contextul regasirii in valorile promovate de companii. Acestea nu sint scornelile mele, sint dezideratele oricarei mari firme din lumea civilizata.
Dar cred ca pentru Gheorghe Caruz, Romania nu a intrat in mileniul III si nici din Europa nu face parte. Braila, cel putin, este inca in anii ’90, iar el, patronul, se comporta ca atare: in societatile in care este actionar si care au aproape 250 de salariati nu functioneaza nici un sindicat si, in timp ce angajatii se pling ca au salarii de mizerie si ca primesc din partea firmei produse ce ar trebui scoase de la vinzare, Caruz se incrunta si tuna: „Noi producem carne si salam, carne si salam le dam!”. Fermele sale deverseaza tone de fecale in Dunare si, in timp ce Braila duhneste de-ti sare nasul de pe fata, Caruz ne flutura sub ochi documentele prin care s-a inteles cu Uniunea Europeana sa-si esaloneze investitiile de mediu pina la Sfintu’ Asteapta. Mai nou, desi angajatii sai au incetat greva spunind ca au ajuns la o intelegere cu administratia, Caruz neaga orice fel de acord si lasa sa se inteleaga faptul ca grevistii nu vor pupa nici macar punga de carne tocata cu care i-a amagit inainte de greva.
Or, dintre toate „defectele” lui Gheorghe Caruz, faptul ca isi umileste angajatii mi se pare cel mai blamabil, mai ales ca, la banii pe care ii invirte, Caruz si-ar permite „luxul” sa faca afaceri cu fata umana, chiar daca veniturile se calculeaza in functie de capetele de porci tranzactionate.

Comments

comments

Lasă un răspuns