Literatura de cartier

Stiu deja, de multa vreme, ca in viata culturala braileana este ceva putred. O dulce amicitie de fatada, care astupa aproape parinteste orice voce nemultumita. Scriitorii braileni se imbraca unul pe altul, cordial, in platose de laude stralucitoare si defileaza tantos, prin centrul satului, atunci cind din banii contribuabililor mai apare o carte, se mai organizeaza o lansare ori o mica chermeza de intelectuali. Cu banii contribuabililor apar carti atunci cind autorul este unul dintre Cei-Alesi, adica unul bine infipt in protipendada Brailei. Altfel, autorii se duc la cele doua-trei edituri din oras care au invatat sa traiasca din asta si isi scot maretele opere pe banii lor. Apoi le impart pe la prieteni si colegi de breasla. Din punctul meu de vedere, asta nu-i viata literara, asta nu-i literatura.
De acord, am mai spus lucrurile acestea si cu alte ocazii si, in fond, acesta a fost si motivul pentru care impreuna cu citiva tineri scriitori si critici am initiat o pagina de literatura si arta chiar aici, in ziarul „Obiectiv”, o pagina in care, in fiecare joi, autori care isi publica textele in reviste literare ori la edituri din capitala semneaza articole in care sint luate in „colimator” (si) volumele autorilor braileni. Textele pot fi citite si pe net, la www.obiectivbr.ro, sectiunea de „literatura si arta”. Ei bine, spuneam la inceput ca, la Braila, orice voce nemultumita este parinteste astupata. In cazul unei critici sincere, dar nemiloase, datele problemei se schimba, iar reactiile discrete sint inlocuite de amenintari cu procese, bataia sau moartea. Ieri am privit spectacolul ridicol al unui scriitor brailean care, suparat fiindca a fost publicata o cronica nefavorabila despre cartea sa, si-a dat jos pojghita de intelectual rasat abordind, in fata mea, stilul de neconfundat al baietilor de cartier. Am auzit apoi ca poetul cu pricina a urcat in Biblioteca Judeteana si l-a amenintat pe unul dintre colaboratorii nostri, motiv pentru care cel din urma va depune o plingere la politie.
Si gata, nu prea mai am cuvinte. La Braila, imi pare, pina si poezia este incumetrita cu violenta, iar puterea de a ramine drept in fata unei opinii care nu te avantajeaza si de a o combate cu argumente logice nu pulseaza in venele nimanui.

Comments

comments

0 de pareri despre “Literatura de cartier

  1. He,he,he !
    Bre Nea Mariane, vedeti ca suparati „pohetii” din Braila si astia umbla cu blesteme grele !
    Sa nu patiti ceva neplacut , aveti grija !

    Cu ceva timp in urma, cand am mazgalit „poiezeaua” de mai jos, io la ce te gandesti matale acuma , la aiasta imi fugea si mie unicul neuron pe care il mai am in dotare ! Vremuri grele, da haioase !

    Sa mai si zambim , asadar ! ( Cine mai poate. )

    Poetul atomic

    gemând, cuvintele cangrenoase, blestemate,
    ca nişte cranii rânjind sfărâmandu-se unul de altul
    aranjate, permutate, combinate- autorul nu iartă nimic
    sensurile se deschid apocaliptic, scapă cine poate
    din faţa lor, ochii roşii bulbucaţi, creierii varză
    trăiri, emoţii ne copleşesc, cădem pe spate, extaz
    orgasm, fracturi, poet genial, original, chinuit, neînţeles
    avangardist, postmodernist, masochist,
    nu îl citeşte nici dracu decât vreo doi-trei babuini în cenaclu
    jurii, critici trişti, limbişti, zguduiţi, hămesiţi, dau certificate
    de bună practică: de poezia lui n-a murit nimeni până acum!
    ziarele prevestesc: marele, cutarele, mesia, hamsia
    publicul strâmbă din nas, scuipă buimac, sictir
    elite decadente , huuuuo! la muncă !

    poetul se încruntă, bea un kil de trotil, vodkă , uraniu îmbogăţit,
    muza zace violată, maltratată cu arcada şi buza spartă
    poetul mai face o încercare pe ziua de azi
    de a intra în eternitate îşi suflecă mânecile
    îşi pune mănuşile de cauciuc , ochelarii de sudură
    îşi scoate pantofii -mai mici cu două numere , ce chin
    ehee! acum e altă viaţă , fugăreşte, dă iama din nou în lexic
    cuvintele se bulucesc năuce din calea lui care-ncotro
    după aşa vânătoare -safari cuvintele se predau cu ochii închişi
    siluite, îngrozite, terorizate , sfârşite, în lesă domesticite
    mulţumit poetul , perfectul , estetul, artistul ,
    karatistul 6 dan al vorbelor meşteşugite
    rânjeşte mefistofelic, hingheric, aristotelic
    îşi desface nodul de la cravată, fericit, izbăvit, împlinit :

    din foaia de scris hohotind
    un cernobâl al liricii contemporane
    iradiază spre universalitate
    versuri mutante
    —————

    La buna recitire !

  2. Multumesc pentru poezea, Iulian. Cit despre grija, ce sa zic… mi-e teama ca deja i-am suparat pe „pohetii” cu pricina inca din ziua in care am publicat in ziar „catalogul scriitorilor braileni care au pupat in fund regimul comunist”. Sau atunci cind a aparut articolul cu cafteala dintre autorii de la nu stiu care cenaclu brailean. Versuri in singe, care va sa zica.

  3. Mai Marian, acum e rindul meu sa te intreb cum de esti asa naiv. Ar fi trebuit sa stii ca inca dinainte de ’90, continuind in zilele noastre si probabil cu urmasii urmasilor nostri, si in Iasi, si la Braila si Galati, si oriunde in Romanica asta, critica este perceputa drept atac la persoana. Nimeni nu se gindeste ca o critica il poate face mai bun…. Toti se cred Eminesti si Cosbuci, dar nimeni nu vrea sa accepte macar o bruma de Maiorescu sau Calinescu… Noapte buna, Romania, oriunde te-ai afla!

Lasă un răspuns