Pierduti intr-o mare de rahat

De ce naufragiat?

Fiindca trebuie sa fii orb ca sa nu vezi ca Braila pluteste in deriva, invirtindu-se de 17 ani in acelasi cerc ametitor, ca o balerina gigantica, stricata, intr-un parc de distractii provincial. In oceanul de rahat, Titanicului nostru i-au disparut literele aurite de la prova, iar pavilionul patat de stropii adusi de furtuni e inclinat si sta sa cada. Cerul e rosu si-n el se-nvirt pasari de prada, in timp ce in apa, muscind din corpul navei, se balacesc rechini carora, daca ai putea sa le privesti chipul, l-ai recunoaste pe cel al politicienilor locali.

Sa ramai impasibil pe vaporul asta este ca si cind accepti ca ai 90 de ani si ca azilul de batrini este locul in care merita sa te retragi. Nu, nu avem barci de salvare, nici veste nu avem. Doar citeva hirtii din care putem impaturi barcute. Ne urcam in ele si tragem dupa noi Titanicul. Hai, curaj. Citi sintem? Unu, doi? Ne vor minca rechinii, ne vor apuca in gheare pescarusii gigantici? Ne vor scufunda valurile, ne vom minji si noi sau vom putea sa trecem mai departe, tragind cu miinile goale, catre un port linistit, batrina noastra corabie?