Am terminat?

Asta-i intrebarea care ma framinta acum. Am terminat-o sau nu? Da, am scris-o si-mi place. Cel mai mindru sint de sfirsitul ei si de ultimul capitol, „Amnezia mov”. Dupa mine, daca ma intrebati, e mai fain decit „Testamentul de ciocolata”. Doar ca… doar ca am o problema. Cu doar 150.000 de semne, cartea se anunta prea mica.

Deci Am terminat? – aceasta-i intrebarea.

Pierduti intr-o mare de rahat

De ce naufragiat?

Fiindca trebuie sa fii orb ca sa nu vezi ca Braila pluteste in deriva, invirtindu-se de 17 ani in acelasi cerc ametitor, ca o balerina gigantica, stricata, intr-un parc de distractii provincial. In oceanul de rahat, Titanicului nostru i-au disparut literele aurite de la prova, iar pavilionul patat de stropii adusi de furtuni e inclinat si sta sa cada. Cerul e rosu si-n el se-nvirt pasari de prada, in timp ce in apa, muscind din corpul navei, se balacesc rechini carora, daca ai putea sa le privesti chipul, l-ai recunoaste pe cel al politicienilor locali.

Sa ramai impasibil pe vaporul asta este ca si cind accepti ca ai 90 de ani si ca azilul de batrini este locul in care merita sa te retragi. Nu, nu avem barci de salvare, nici veste nu avem. Doar citeva hirtii din care putem impaturi barcute. Ne urcam in ele si tragem dupa noi Titanicul. Hai, curaj. Citi sintem? Unu, doi? Ne vor minca rechinii, ne vor apuca in gheare pescarusii gigantici? Ne vor scufunda valurile, ne vom minji si noi sau vom putea sa trecem mai departe, tragind cu miinile goale, catre un port linistit, batrina noastra corabie?

Dinozauri in desert

Pe 15 septembrie, in ziua in care acest editorial a aparut pe prima pagina a cotidianului „Obiectiv”, m-am hotarit sa deschid acest blog. Daca am facut bine ori rau o sa vedem in zilele ce vor urma. Pina una alta, reiau articolul aici ca sa stim de unde plecam. 

Nu, nu mai am incredere. Nu mai am incredere in vocile voastre ragusite, in discursurile mestesugite, in gesturile voastre studiate, in parul carunt, nins pe la timple, nu mai am incredere in privirea voastra piezisa ori in sprincenele incruntate, nu mai am incredere in puterea voastra de a face ceva. Sinteti intriganti si rai, sinteti patati, corupti si mincinosi. Sinteti stricati. Defecti. Si nu, nu o spun cu rautate, ci cu un soi de mila. De voi, dar mai ales de noi, astia care trebuie sa va suportam dupa cum o familie necajita isi suporta tatal nebun, betiv si violent.

Nu mai am incredere in dumneavoastra, domnule Vasioiu. Filiala locala a Partidului Democrat este o gradina pustie in care nu mai creste nici macar o buruiana tinara, ca despre trandafiri si panselute nici nu poate fi vorba. N-ati semanat nimic pe tarla in atitia ani de zile si, uite, locu-i gol. La urmatoarele alegeri o sa defilati cu aceiasi oameni de care ne-am saturat. O sa va cocotati in cap de lista si o sa zburati spre Parlament un stol intreg, gratie presedintelui Basescu de pe urma caruia s-a umflat PD-ul cit un taur din grajdurile de la Pamplona.

Nu rideti domnule primar. Sinteti seful unui partid care nu-si da seama ca e pe moarte si ca paseste pe scena politica asemeni unei fantome printr-o casa bintuita. Va doare-n fund de cei care cred in liberalism si care au sperat ceva de la formatiunea de dreapta in fruntea careia ati ajuns in urma unui meci dezonorant cu un alt intrigant politic, doctorul acela care a fugit de alegeri ca dracu de tamiie.

Nu-i asa, domnule Sabau? Ce fel de politicieni oti fi voi, astia care va feriti de uninominale, astia care gasiti tertipuri sa nu care cumva sa ajungeti fata-n fata cu alegatorii? Chiar si cu aia din propriul partid. Credeti ca daca il tineti de mina pe Stolo o sa transpiram de emotie, probabil, si o sa ne apuce tremuratul. Ne lasa rece, domnule doctor, sinteti o apa si-un pamint.

Domnule Stancu, opriti-va o clipa din ascultatul zgomotului pe care-l face acumularea dobinzii banilor la banca si priviti-va partidul. Ar fi trebuit sa fie un partid de stinga, sa dezvoltati proiecte pentru amariti, sa aveti grija de infrastructura de la sate, ca, vorba aia, sinteti presedinte de CJ. O-ho, cite ati fi avut de facut… Dar ce stinga zic eu? Cu 40 de miliarde cistigate in trei ani, chiar daca ati fi privit lucrurile din stinga, tot v-ar fi baleat imaginea. Si numai oameni de-astia, de stinga, vad ca aveti prin partid, oameni care-si fac nunti de miliarde.

Cum as putea sa am incredere in voi, cind v-ati batut joc nu numai de cei care v-au ales, ci si de propriile partide, pe care le-ati transformat in deserturi prin care pasiti doar voi, dinozaurii politici. Tinuturi sterpe prin care se mai tirasc libarci oportuniste si pupincuristi celebri ce migreaza dintr-un desert in altul. Asta sint partidele voastre. De PRM si PNG n-as pomeni. Sint capcanele pe care tot voi le-ntindeti electoratului roman, si v-ati legat de ele prin funii nevazute, facind din masonerie reteta voastra alchimica de a avea mereu miinile curate.

Mi-e teama ca n-o sa mai vin la vot, stimati dinozauri. Nu o sa mai vin pina n-o sa scormoniti orasul asta dupa oameni noi. Nu o sa mai vin pina n-o sa va deschideti partidele, pina n-o sa gasiti tineri cu capul pe umeri, interesati mai mult de oameni si mai putin de propriile portofele. Si problema nu este ca nu o sa vin eu, ci ca, din vina voastra, o sa va treziti cu urnele goale.

Numaratori inverse

Am tras tare si ma apropii de finalul cartii. Am terminat „Copilaria doamnei Cala”, e aproape gata si „Amnezia mov”. Incerc sa termin totul pina pe 5 octombrie, noul meu dead-line.

Intr-o alta ordine de idei, am deschis un nou blog, www.jurnalistprovincial.wordpress.com. Un blog despre Braila si despre ziarul la care lucrez. Blogul…. mmmm… hai ca zic: blogul jurnalistului Marian Coman. Am pus de astazi ceva in el, dar oficial se deschide miine. No, lectura placuta.

Atentie, cad frunze!

Am publicat astazi, in Obiectiv, un articol – o miniancheta despre poetii braileni care pupau in fund regimul comunist. Ma gindesc la el, la articolul asta, cu un soi de ciuda, fiindca, uite, mi-ar fi placut sa scriu altceva. Mi-ar fi placut sa am despre cine sa scriu asa cum a scris Gheo despre Emil Brumaru. Doar ca Braila e arida, si chiar daca ai aduce de altundeva un poet si l-ai infige in pamintul ei, cred ca s-ar usca. Marii scriitori ai Brailei au stralucit abia dupa ce au plecat din orasul asta care nici salcimi nu mai are. Panait Istrati, Mihail Sebastian s-ar fi ofilit, cred, de-ar fi ramas aici. Braila e un loc de care e placut doar sa-ti amintesti ori in care e placut sa revii, asa, vreo 2 zile, cit sa nu se sature prietenii de tine si nici tu de ei. Apoi sa pleci si sa scrii cu dor de ei si de orasul tau.

5 lei bucata

Gata, e oficial, Tritonicul si-a pus la punct site-ul. Cu magazin si tot tacimul. Vestea faina este legata de reduceri, care depasesc in unele cazuri 50%. Prin urmare, puteti comanda volumul meu de debut, spre exemplu, cu doar 5 lei. Si tot la 5  lei bucata gasiti si antologia lui Horia Nicola Ursu, „Transformarea lui Martin Lake si alte povestiri”, unde se afla si textul meu „Testamentul de ciocolata”. Reduceri sint la mai multe carti, asa ca nu strica sa aruncati o privire.

Terorism la TVR

Iaca stirea de pe Mediafax: 

Protest la sediul TVR faţă de scoaterea din grilă a unor emisiuni culturale 

Peste 60 de persoane au protestat, marţi seara, la intrarea din strada Ermil Pangratti a Televiziunii Române, faţă de scoaterea din grila de toamnă a postului public a unor emisiuni culturale, printre cei prezenţi la eveniment aflându-se şi scriitorul Mircea Cărtărescu.”Protestăm faţă de scoaterea din grila TVR 1 a unor emisiuni culturale („Nocturne”, realizată de Marina Constantinescu şi „Lumea citeşte”, a lui Ioan T. Morar, n.r.). Eu cred că ele erau foarte utile şi că ar trebui nu doar să continue, ci să mai apară şi altele. Noi asta aşteptăm de la televiziunea publică, post care are şi rolul de a instrui oamenii şi de a-i cultiva. E o formă de protest frumoasă, naivă, romantică şi tocmai de aceea sunt şi eu aici. Nu ne bazăm pe eficienţă”, a încheiat Cărtărescu.

Participanţii la protest s-au instalat în faţa intrării TVR, unii dintre ei pe jos, alţii rămânând în picioare, fiecare cu o carte în mână, printre titluri aflându-se „Rătăcit în casa oglinzilor”, a lui John Barth şi „La pescuit de păstrăvi în America”, scrisă de Richard Brautigan.

Preşedintele Asociaţiei Consumatorilor de Media, Horea Bădău, a spus că este un protest „faţă de programele tv excesiv politizate” şi „un îndemn pentru programele culturale de calitate”.

N-ai carte, da-o parte-n parte

Daca as fi astazi (marti, 4 septembrie 2007) in Bucuresti, as lua o carte cu mine si, la ora 19.00, as citi citeva pagini in fata TVR. Asa, in semn de protest. Eu nu sint in Bucuresti, dar poate tu esti, asa ca daca simti ca tocmai ti s-a furat dreptul la carte si ca ceva din distopia lui Ray Bradbury a inceput sa picure din ecranul televizorului in lumea ta, ar fi bine sa-ti rupi citeva minute si sa citesti in fata TVR. Uite, detalii gasesti aici.