Mi-e frica de SF

O excelenta insemnare din blogul lui Bogdan Hrib m-a pus azi, din nou, pe ginduri. Concluzia gindurilor mele a fost pentru a mia oara la fel de neplacuta ca de fiecare data cind neuronul meu a crosetat acest subiect.

Sint un marginal. De fapt, nici nu stiu cum sa spun ca sa nu sune atit de prost pe cit suna. In fine, prost sau rau… sint un marginal. Fiindca m-am incapatinat sa ascult rock intr-o perioada si intr-un oras in care sa ai parul lung si sa umbli imbracat in blugi era un fel de crima necondamnabila dar demna de oprobiul public, am fost un marginal. Ca „rockere, tzara te vrea tuns” e un refren la moda din nou prin cartierele Orasului-Care-Nu-Ma-Iubeste, ma pastreaza in aria marginalilor si acum, din acest punct de vedere. Uneori mi-e frica sa spun ca ascult rock. Fiindca rock-ul a fost doar unul dintre multele genuri de muzica pe care le-am ascultat m-a dus la marginea marginalilor melomani. Uneori mi-e frica sa spun ce muzica ascult.

Sint un marginal. Fiindca ma incapatinez sa cred in libertate dar si in moralitate deopotriva, fiindca dispretuiesc religia si televiziunea, fiindca nu-mi plac smecherii si smecheriile, fiindca inca mai cred in cuvinte pe care altii le-au golit de sens fluturindu-le, sint un marginal. Uneori mi-e frica sa spun ce cred.

Sint un marginal. Fiindca citesc carti in timp ce lumea din jurul meu nu citeste sint un marginal. Uneori mi-e frica sa spun ca citesc. Fiindca, printre altele, citesc carti SF, sint un marginal. Uneori mi-e frica sa spun ca citesc SF.

Sint un marginal pentru ca scriu. Uneori mi-e frica sa spun ca scriu. Si sint marginal de-a dreptul cind scriu SF. Uneori mi-e frica sa spun ce scriu. Iar in SF sint marginal fiindca nu scriu SF. Uneori mi-e frica de SF.

In fine… Asta a fost o poezie proasta si sper ca… Sper ca ce? Nu sper nimic. O analiza de acum vreun an a ziarului Cotinianul arata cum nu se poate mai bine ca, printre altele, criticilor romani de literatura le e frica de literatura SF ca dracului de tamaie. Lucru al – ca tot l-am pomenit – dracului de aiurea pentru cititorii care, fiindca indraznesc sa citeasca SF (sau ce naiba mai spun literele astea), trebuie sa poarte in circa o culpa artificiala. Aceea ca se plimba pe la marginea literaturii. Prin paraliteratura. Prin pseudo/sub/extra…

Dar, vai, ce ma bucur ca mitul acesta scortzos, fosilar si zbircit se duce pe copca, cum se duc toate etichetele cladite de domni care s-au saturat sa construiasca stiinta umbrelelor. Si ca ne vom opri la un moment dat din dat definitii la fantastic, SF si mainstream si ca ne vom multumi cu a scrie. Si a citi literatura buna indiferent din ce zona vine ea.

Of… cred ca am batut cimpii si ca n-am reusit sa spun lucrul asta: cititorule, draga, nu te teme sa citesti ceea ce vrei. Nu te teme sa spui ceea ce vrei. Nu te teme sa gindesti ceea ce vrei. Si, mai cu seama, nu te teme.

Comments

comments

0 de pareri despre “Mi-e frica de SF

  1. acum ca am citit la tine si ca m-am gandit un pic… am ajuns la punctul ala in care as fi ‘ciudata’ in grupul meu de prieteni daca NU as asculta rock si NU as citi SF. pretty neat.

  2. Unde sunt ostenii care asculta rock-ul de alta data ? Unde sunt tricourile cu Judas , Led Zeppelin … parintii rock-ului … unde sunt oamenii care daca ii intrebi stiu mai mult decat melodia „One” de la Metallica ?! Unde sunt oamenii care pot vorbi mai mult de 10 min despre o piesa de teatru ! Se pare ca te numeri printre ei !!! Salutare ! Patrunjel !

  3. Inseamna ca nu se supara nimeni daca eu nu sunt cititoare de SF [si nu pentru ca am prejudecati – sper ca nu am!- ci pentru ca pur si simplu nu ma atrage] 😀

Lasă un răspuns