Oratori de sacrificiu

Nu am inteles niciodata de ce fiecare inceput de an scolar trebuie sa fie insotit
de discursurile impopotonate ale politicienilor. Nu am priceput care este rostul
orelor pierdute in fata unei scene de la care oratori mai mult sau mai putin iscusiti
dau drumul la cite un suvoi de cuvinte, cu promisiuni, planuri, proiecte ori amintiri
din copilarie.
Cui folosesc toate acestea? Lor, celor care le rostesc? Sa fim seriosi. Majoritatea
vin la microfon pentru ca asa cere protocolul, pentru ca asa le spun consilierii
– ca da bine „o baie de multime”-, ori – cine stie? – pentru ca s-au trezit dimineata
cu fata la cearsaf.
Sau poate ca aceste discursuri folosesc profesorilor. Or fi facute din cuvinte
a caror semnificatie ascunsa ii face pe angajatii din sistemul de educatie sa
uite ca au cele mai mici salarii printre bugetari ori ca, in multe cazuri, scolile
in care predau sint vai de capul lor. Hm, n-as prea crede.
O alta varianta ar fi aceea ca parintii care isi aduc odraslele sa asculte intiiul
clopotel sint ahtiati dupa astfel de festivitati. Cu soarele infipt in crestet,
cu picioarele umflate in pantofi si copilul necajit ca s-a trezit mai devreme
decit de obicei, orele fara sfirsit pline de cuvinte raspicate or fi vreo desfatare.
S-avem pardon! Ce parinte vine in curtea scolii sa asculte aberatiile demagogice
ale domnilor alesi?
Sau poate ca ei, vorbitorii, se gindesc la faptul ca, vorbind, fac un bine copiilor.
Poate au impresia ca micutii aceia cu camasi scrobite si pantaloni calcati la
dunga, gigilicile alea cu pampoane albe in par si pantofi proaspat dati cu crema
chiar le asculta minciunile de oameni mari.
In loc sa ridice miinile in aer si sa-si rosteasca solemnitatile, ei, oratorii,
ar face mai bine daca si-ar cere scuze caci, daca ar fi dupa mintile lor, tocmai
ar incepe scoala o noua generatie de sacrificiu. Iar daca ar fi dupa mintea mea,
mai bine i-am sacrifica pe ei, cu tot cu discursurile lor stufoase pe care nu
le asculta nimeni.

Comments

comments

0 de pareri despre “Oratori de sacrificiu

  1. ‘cu picioarele umflate-n pantofi si copilul necajit…’ – :)))) ce dragut! ce simpatetic!
    (da’ sa stii ca peste tot in lume se tin discursuri de-astea la-nceput de an. au si ei falitii lor)

  2. Ai zis-o beton. Sincer sa fiu eu nu am fost prezent la rahaturile astea decat poate in calsa I is poate a II-a can ma ducea mama de mana ca dupa aia……..pana mea. Oricum pt toti cei care mai intrati va rog sa dati stele articolului asta ca merita din plin. Yo pun 25 si sper sa ajunga in top pt ca merita.

Lasă un răspuns