Incredere si neincredere

Cind calugarita Irina a fost ucisa in urma unui primitiv ritual de exorcizare
la manastirea Tanacu, ma intrebam daca increderea de care se bucura Biserica in
rindul populatiei este sau nu indreptatita, daca nu cumva criza valorilor din
societatea romaneasca s-a intins, contagioasa, si in lumea aparent imaculata a
ortodoxiei romanesti.
Scandalurile din jurul unor generali din fruntea MApN, nelipsitele urlete de
„hai liberare!” de pe peroanele garilor, la ceas de incorporare, ori povestile
cazone cu iz de batjocura mi-au ridicat intrebari asemanatoare legate de motivele
care au clasat Armata pe locul 2 in topul increderii populatiei in institutii.
Iar criza ostaticilor, urmata de ample discutii intre „specialisti”, greselile
aproape catastrofale ale unora dintre jurnalistii romani, razboaiele necrutatoare
din jurul unor ziare precum „Evenimentul Zilei” si „Adevarul” ori contractele
de publicitate alocate pe criterii politice m-au facut, de asemenea, sa fiu nedumerit
in ceea ce priveste pirghiile care au facut din Presa ocupanta locului 3 in topul
mai sus amintit, dupa Biserica si Armata.
Ce resorturi au functionat in subconstientul colectiv al acestui popor pentru
a alcatui o asemenea scala a increderii e greu de spus.
Motivata sau nu, increderea romanilor in cele trei institutii s-a dovedit insa
a nu fi in van. Pentru ca nici Guvernul, nici Politia si nici autoritatile locale
nu au fost primele care au dat o mina consistenta de ajutor celor loviti de soarta
in ultima vreme.
In satele imbibate de apa, unde casele oamenilor s-au topit ca inghetata uitata
la soare, preotii s-au dovedit administratori ai crizei inundatiilor mai buni
decit primarii. Nu numai un umar pe care sa plingi ori o rugaciune din suflet,
ci o usa deschisa, o farfurie de mincare, ori un adapost pentru o noapte. La Nanesti,
Maicanesti ori Corbu Vechi si, de fapt, in majoritatea localitatilor lovite de
inundatii, cei care au sarit efectiv in ajutorul sinistratilor scotindu-i din
ape, cei care au adunat cadavrele putrezite de animale, cei care muncesc la refacerea
drumurilor ori a podurilor, la descarcarea tirurilor ori cei care asigura pur
si simplu paza caselor prabusite si parasite sint militarii. Apoi, nicicind nu
am vazut o mai mare mobilizare a colegilor din presa ca in aceste zile, cu iz
de sfirsit de lume. Campanii de intrajutorare care au strins sute de miliarde
de lei, tiruri intregi incarcate cu imbracaminte, materiale de constructii ori
hrana. Ajutoarele colectate de miinile care pina mai ieri erau obisnuite mai degraba
cu pixurile, tastaturile ori camerele de luat vederi, au fost un alt sprijin important
pentru cei care au supravietuit potopului.
Ma inclin, asadar, in fata majoritatii, in fata miraculoasei intelepciuni nascuta
prin „insumarea” statistica a creierelor. In fata celor care au stiut ca, la mare
nevoie, Biserica, Armata si Presa sint institutiile care vor intinde neconditionat
o mina de ajutor.

Comments

comments

0 de pareri despre “Incredere si neincredere

  1. in ce mare eroare te afli, ca un consumator cumsecade orbit de… oh… de cine oare… de puterea aia, a treia?
    nu mai spun ca, din postul asta, reiese ca armata e un stat in stat, un fel de institutie care face diverse chestii de capu’ ei…

  2. Tot despre armata. Adica tu crezi ca armata (si jandarmii, care tin de interne) s-a dus de capul ei acolo, fara ordin de la ministrul apararii? Care ministru (ca si cel al internelor sub care sint jandarmii) face pare din guvern… Eu cred ca poporul roman habar n-are ce face cind pune un x in casutele alea cu biserica-armata-presa… oricm poporul roman nu prea stie ce e cu el… Poate si pentru ca presa e preocupata mai mult de a gasi subiecte nasoale (si ieftine, usor de gasit/provocat) decit de a vedea care sint adevaratele probeme ale natiei. dar pentru asta ar fi nevoie de talent, inteligenta, munca…

  3. Nu domnilor, nu am zis nici ca armata e stat in stat si nici ca soldatii aia actioneaza de capul lor. Am spus doar ca increderea romanilor in cele trei institutii, incredere care mie imi parea fara nici o sustinere reala, s-a dovedit a nu fi in van. Nu stiu daca ati ajuns vreunul dintre voi doi intr-unul dintre satele astea inundate, dar daca ati fi facut-o, ati fi vazut tirurile jurnalistilor pline cu ajutoare, soldatii, preotii si… atit. Primaria orasului in care locuiesc nu a alocat nici un leu pentru inundatii. In schimb a strins bani presa. Prefectura judetului nu a trimis nici un om in satele inundate pentru a gestiona si administra ajutoarele primite. S-au ocupat de aceste lucruri preotii. Serviciile de salubritate nu au strins hoiturile animalelor. S-au ocupat de acest lucru militarii.
    Cei in care romanii si-au pus sperantele nu i-au dezamagit. Despre asta e vorba.
    Casutele, …

  4. fac! 🙂 am scris prea mult in postul anterior si mi-au disparut ultimile fraze.
    Mai ziceam asa: Casutele, x-urile ori subiectele nasoale pe care le cauta presa sint o alta discutie. Si inca ceva pentru a nu fi inteles gresit (iar): detest biserica si armata, insa asta nu inseamna sa nu le recunosc meritele, atunci cind le au.
    In rest, numai de bine.

  5. imi pare rau, oricit m-as stradui, nu reusesc sa gasesc merite ale bisericii romane. nu vorbesc de cite vreun preot razletit, vorbesc de biserica romana.
    cit despre presa, si aici, din ce in ce mai rar merite. si din ce in ce mai pronuntate prostia, interesele financiare, reaua vointa. nimic nu se spala cu trei camioane de ajutoare!

  6. iar sorry: am invatat niste chestii si am trecut prin altele (sau multimile astea doua se intersecteaza) inainte de a-mi da seama ca nici asta nu e-n regula: asta cu laudarea faptelor bune si taxarea alora rele. ca nu-i atit de simplu, si in 90% dintre cazuri e doar o aparenta de bine in faptele bune. nu ma refer neaparat la cazul asta. dar ma refer la cazurile originate in politica si in orice alta institutie cu raspindire nationala sau supranationala.

  7. Perfect de acord cu tine. Nici eu nu am incredere in biserica, in armata sau in presa. Asta spuneam si in prima parte a postului.
    Dar raportindu-ne strict la cazul de fata, e greu sa nu vezi (daca faci un drum in satele alea) meritele celor trei institutii de care am vorbit. E drept, asta nu spala ceva din pacatele anterioare. Dar e interesant cum s-a „nimerit” ca tocmai cele trei institutii sa fie si in topul increderii. Apoi, cred asa e corect: cind cineva greseste, sa fie taxat, cind cineva face un lucru bun, sa fie laudat. Uorevar… 🙂

Lasă un răspuns