Necrofagii

Nu mi-am inchipuit niciodata cit chin si ce lume amara se ascunde in spatele
unei inmormintari. Ce zbatere fara noima, ce munca absurda de organizare si cita
birocratie dubleaza durerea pe care o traieste familia unui nefericit agatat de
ghearele reci ale mortii.
Zilele trecute, tatal meu a murit. Stiu, este o durere personala si m-am gindit
o vreme daca are rost sa scriu despre lucrul acesta. Dar, la fel ca mine, fiecare
dintre voi are ori a avut parinti si se va lovi ori s-a lovit macar o data de
un astfel de funebru eveniment.
Nu vreau sa vorbesc de mizeria din spitale, de banii aruncati in stinga si-n
dreapta pentru o banala injectie, si aia cumparata de la farmacia din colt, despre
faptul ca platim ca prostii asigurari medicale care nu ne servesc la nimic, pentru
ca, oricum ai invirti lucrurile, in spitale nu gasesti nici medicamente, nici
echipamente si nici profesionalism ori bunavointa, decit daca platesti. Ici-colo,
citiva medici care nu si-au uitat juramintele par duhuri sfinte pentru cei loviti
de soarta si de boala.
Ei bine, cel mai infiorator este ce se intimpla dupa. Urci si cobori ‘jdemii
de etaje din spital pentru o adeverinta de constatare a decesului. Si astepti.
Ore. Alergi apoi cu hirtia in mina si cu o alta gramada de acte la – a dracu’
ironie – Casa Casatoriilor. Astepti si aici citeva zeci de minute pentru certificatul
de deces. Urmeaza cumparaturi facute cu nodul in git si o goana nebuna dupa o
groapa in cimitir pe care nu stiu cum o obtii daca nu ai prieteni. Alergi dupa
biserici si preoti, si cumperi luminari, tamiie si carbuni, sicriu, cruce, prosoape
si batiste de toate dimensiunile, adulmeci urma brutariilor care pregatesc colaci
de ingropaciune si iei aminte la toate grozaviile pe care ti le spun babele din
fata blocului ori de aiurea, despre ritualul pe care tocmai il construiesti fara
putinta de impotrivire. Inmormintarea are o dinamica a ei, si tot universul pare
ca se duce la groapa in timp ce trupul tau bate strazile orasului dupa mormane
de adeverinte si chitante, dupa oameni ce-si freaca palmele in timp ce-i tocmesti
sa-ti poarte coroanele si crucea.
Dupa trei zile in care n-ai stat o clipa, ultimul drum pare fara sfirsit, si
ajungi sa vezi o dulce usurare in neagra groapa scobita in pamint. Dar chiar acolo,
pe buza ei, trei cersetori te mulg de suferinta si nu ai vlaga sa te impotrivesti.
Iar in final, cind cel drag iti zace pe fundul gropii, iti dai seama ca ai uitat
ceva. Ai uitat sa plingi.
Crezi ca s-a terminat? Urmeaza pomeni si parastase, de nu ai spate sa le poti
duce.

Comments

comments

0 de pareri despre “Necrofagii

Lasă un răspuns