Fluviul șoaptelor. De la BD la proză și înapoi

HAC18

HAC18Nu a fost nimic planificat. Nu a fost un demers al meu sau al editurii, ci exclusiv inițiativa lui Beniamin Vasile, un tânăr de 19 ani care s-a hotărât să deseneze aventurile lui Haiganu și ale lui Zourazi. El a adaptat ”Fluviul șoaptelor”, primul roman din seria Haiganu, într-o bandă desenată realizată în stilul manga, apoi a trimis câteva pagini pe adresa editurii, iar Mihai a decis publicarea în HAC!. M-a surprins viziunea lui Beniamin și m-a onorat demersul său.

Treaba e că dacă v-a plăcut romanul meu, vă propun să-l citiți și din perspectiva unui desenator. Primul episod a apărut în numărul 25 al revistei ”HAC!”.

 

Despre scris (II) Copilării, violențe și benzi desenate

Revista Orion 3Știu, a devenit un clișeu ce o să spun la început: în anii 80 n-aveam internet, televiziune, jocuri pe calculator. La Brăila, mulți dintre congenerii mei se jucau și se băteau în fața blocului. Aterizat aici din Mangalia, un oraș mic și liniștit de pe litoralul Mării Negre, unde să îți cumperi un Pepsi chiar și de la o alimentară ceaușistă nu era așa un miracol, violența și sărăcia Brăilei m-au șocat. Copiii ăia se băteau serios, cu bâte și bolovani, cu pumni și picioare, se amenințau ori se jefuiau la poarta școlii și în fața cinematografului. Unii dintre ei au performat și au ajuns, la maturitate, capi ai lumii interlope ori au înfundat pușcăria. Mai târziu, am citit și am scris despre ei prin ziare. Povestea e că, nu neapărat conștient, m-am autoexilat din lumea aia, așa că atunci când nu pedalam pe o bicicletă galbenă Pegas Modern cu coarne lungi, ca de Harley Davidson, obișnuiam să-mi petrec zilele în casă jucându-mă, desenând ori citind.

În perioada aia am descoperit Almanahul Anticipația și tot atunci am dat peste revistele Orion, unde am întâlnit primele benzi desenate românești. Îmi amintesc perfect cum discutam cu frate-miu despre desenele tipului ăluia care semna Viorel, legându-și cea de-a treia literă din nume, de anul desenului: Viorel 88, Viorel 89… Pe Viorel Pîrligras l-am cunoscut mai târziu, și am continuat să-i citesc benzile desenate, inclusiv în timpul studenției, la Iași, unde, într-un cotidian local îl publica pe ”Oscar”. Același cotidian care găzduia ”Supernova”, suplimentul în care mi-am publicat prima povestire.

hac24Odată cu numărul 24 al HAC! mă încearcă un sentiment nou. Faptul că îmi apare numele pe aceeași copertă cu al celui care m-a ajutat fără să știe să visez, atunci, în Brăila cenușie a anilor 80, este mai mult decât o mare bucurie. Este bucurie amestecată cu nostalgie, cu un pic de copilărie și de dor de oameni care nu mai sunt. Mulțumesc frumos, Viorel Pîrligras pentru ceea ce nici nu știi că ai făcut pentru mine și, cred, pentru alți copii și adolescenți din anii 80.

HAC! Generația 2.0

6x4Iau o scurtă pauză de la ”Furia Oarbă” să mai dau un semn de viață pe blog.

O să vă spun că, probabil, numărul 24 al HAC! a ieșit deja din tipografie și se pregătește să pornească spre abonați și spre chioșcurile din toată țara. El punctează patru ani de apariție neîntreruptă a publicației. Pentru mine, înseamnă și patru ani de când am început colaborarea cu HAC! precum și 4 ani de când am început să scriu la ”Haiganu”. Ca un făcut, în numărul ăsta apare și cel de-al patrulea episod din ”Furia Oarbă”.

Aș zice că după numărul 24, HAC! va intra în ”perioada 2.0”, însă mai multe detalii o să găsiți în editorialul lui Mihai din paginile revistei. Din 15 august, în benzinării, în chioșcuri, la Cărturești, pe Supererou și în multe alte părți.

Mai jos, o fotografie cu noul episod din ”Haiganu. Furia Oarbă”, în tipografie. Să aveți poftă!

IMG_7565

Primul SF 100% românesc cu copertă 3D

http://i0.wp.com/gallery.mailchimp.com/f3765642c363b0edd00e3c316/images/de153c88-1460-4c60-9906-37f4ab05d4d7.gif?resize=502%2C691&ssl=1

 

Hai să recapitulăm un pic: 200 de pagini de bandă desenată, articole, schițe, pagini de scenariu. Și acum – ta-na-nam! – copertă 3D. Nu știu ce părere aveți voi despre asta, dar eu sunt încântat și onorat că sunt parte în acest proiect, din ce știu, prima publicație românească cu subiect science-fiction cu copertă 3d și, cu siguranță, prima bandă desenată de acest fel. Dacă vreți să vedeți bijuteria asta, musai să ajungeți la Comic Con. Or să fie acolo toți oamenii din spatele benzilor desenate HAC! și TFB. Și editorul Mihai Ionașcu, și desenatorii Bogdan Chelaru și Andrei Moldovan, și – mare antenție! – coloristul Daniel Rosa Duran, bașca toate fetele din redacție, toți oamenii frumoși care fac posibile asemenea minunății.

coperte personalizateStați așa că vă mai zic. Pe lângă minunăția asta de album, Andrei și Bogdan vor desena la Comic Con coperte personalizate. Fix acolo, în fața ta. Cam cât de cool este să ai o revistă de benzi desenate cu o copertă unică, desenată special pentru tine? Or fi Bogdan Chelaru și Andrei Moldovan oamenii cu care lucrez deja de niște ani, dar eu sigur o să-i pun acum la treabă numai și numai pentru mine.

tablouApoi, dacă vă plac personajele HAC!, aveți ocazia să puneți mâna pe niște printuri de mari dimensiuni cu care să vă decorați pereții dormitorului ori ai biroului.

 

Fluviul Șoaptelor și Testamentul de ciocolată
Testamentul de ciocolatăM-ați întrebat despre ”Testamentul de ciocolată” și m-am gândit să onorez câteva promisiuni. Pe lângă ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor”, la Comic Con vor fi disponibile câteva exemplare din ediția a II-a a ”Testamentului de ciocolată”. Vă aștept cu mare drag. Abia aștept să stăm la povești.

Și nu uita de panelul nostru. Sâmbătă. 27 mai. Ora 12.00. Comic Con. Romexpo. București.

TFB – Albumul. La Comic Con

Stai așa că se îngroașă glumă. Mă, deci ne vedem la Comic Con. Sâmbătă, de la 12.00, avem panel. Vorbim, prezentăm, stăm la povești.

Așa… Sunt mai multe chestii grozave pe care echipa HAC! le-a pregătit pentru ceea ce a devenit cea mai importantă sărbătoare a benzilor desenate, iar astăzi o să vă zic despre prima: albumul TFB. Nu mai puțin de 200 de pagini cu benzile desenate SF inspirate de ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, adică tot ce a apărut în cele șase numere TFB, plus articole, sketch-uri, bucăți de scenariu, concept art, pagini cu ink și culoare de bază.

Albumul vine la exact un an de la lansarea primului număr al revistei. Pentru TFB am lucrat alături de Mihai Ionașcu (editor), Bogdan Chelaru (desen) și Daniel Rosa Duran (culoare), iar albumul e un fel de bijuterie a coroanei în proiectul ăsta fiindcă adună toată munca noastră, înfășurată cu multă pasiune pe cea mai frumoasă poveste românească.

Nu uitați: sâmbătă, 28 mai 2016, ora 12.00, East European Comic Con – Centrul expozițional Romexpo București. Revin curând cu vești despre alte lucruri ce se coc pentru Comic Con în laboratoarele HAC! BD.

Un an de TFB

DSC_0165Pe 9 mai 2015, adică în urmă cu fix un an, avea loc lansarea oficială a primului număr din TFB. Se întâmpla la Comic Con și trebuie să mărturisesc faptul că, pentru o secundă, mi s-a tăiat răsuflarea când am văzut în fața câtor oameni trebuie să vorbim.

TFB a avut șase numere și a spus povestea Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte într-o cheie science-fiction. Sper că v-a plăcut ori că o să vă placă reinterpretarea noastră (Mihai Ionașcu – editor, Bogdan Chelaru – desene, Daniel Rosa Duran – culoare, Marian Coman – scenariu), în caz că încă nu v-a picat în mână. V-aș spune eu la ce scriu acum, însă nu dau din casă. Ne vedem la Comic Con, bine?

Primul număr al revistei TFB (Tinerețe fără bătrânețe)
Primul număr al revistei TFB (Tinerețe fără bătrânețe)

 

Mâine beau cafeaua la Bibliotecă. Hai și tu!

Intalnire cu scriitoriiAm fost invitat de Dragoș Neagu, directorul Bibliotecii brăilene Panait Istrati, la o întâlnire cu tinerii pasionați de literatură din Clubul ”Arta de a scrie”. Evenimentul are loc mâine (sâmbătă, 7 mai), de la ora 10.00 și, alături de mine, sunt așteptați și oaspeți de la București: scriitorii Adina Speteanu, Lucia Verona, Michael Haulică și Bogdan Hrib. Intrarea e liberă și permisă tuturor, așa că de aveți chef să stăm la o vorbă despre cărți, benzi desenate și alte alea, aș fi bucuros să ne (re)întâlnim. Musai bem și o cafea. În timpul evenimentului sau după.

Clubul „Arta de a scrie” este destinat tinerilor preocupaţi de cultivarea şi educarea gustului pentru literatură în vederea dezvoltării personale, îmbunătăţirea performanţelor şcolare, dezvoltarea creativităţii şi imaginaţiei, se zice într-un comunicat. Activitatea este susţinută de Dan Bistricean, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est şi Elisaveta Drăghici, restaurator documente. Întâlnirile au loc o dată pe lună la Secția Colecții Speciale. Centrul Multilingv din Str. Belvedere, nr. 3, Brăila.

Despre scris (I). Copilării nucleare

Copilării nucleareÎn ziua în care am auzit întâia oară ceva despre Cernobîl, mă jucam cu un cerc zburător în Fabrica de Case, împreună cu fratele meu. Cercul zburător era, chiar așa, un cerc din plastic portocaliu care, într-un final, a ajuns pe un acoperiș de unde n-am reușit să-l recuperăm fiindcă tata, care ne însoțea, nu ne-a lăsat să ne cățărăm. Era o zi călduroasă de duminică – probabil 4 mai după cum arată calendarele vremii, iar tata vorbea cu cineva despre explozia de la centrala nucleară. Pentru mine, un copil de 8 ani, treaba asta a sunat cumva. Adică a sunat așa: Muanta mia! Explozie?! Centrală nucleară?! Ce mișto! Apoi, după ce am ajuns acasă, ai mei au continuat să discute în șoaptă despre Cernobîl, pericole, Ceaușescu, radiații, bla bla, însă amintirile mele se estompează aici.

În săptămâna următoare, la școală, ni s-au dat niște pilule portocalii, gelatinoase –  de parcă cineva ar fi făcut biluțe din cercul zburător topit la soare pe acoperișul de azbest din Fabrica de Case. Și gata. Acesta e accidentul de la Cernobîl păstrat în mintea unui puști din anii 80.

Am folosit această secvență fiindcă se împlinesc 30 de ani de atunci, însă puteam folosi orice amintire. Sunt fermecat de felul în care funcționează memoria copiilor, detaliile colorate și jucăușe care însoțesc evenimente dramatice și am încercat să folosesc procesul ăsta în textele mele (inclusiv în Haiganu. Fluviul șoaptelor) alături de atmosfera și de locurile prin care am copilărit. Lumea aceea distopică, bolnavă, de dinainte de 89, filtrată prin ochii copilăriei, este pentru mine cea mai prețioasă sursă de inspirație și se regăsește în multe din poveștile publicate în Nopți albe, zile negre, precum și în secvențe din Testamentul de ciocolată ori din povestirile mai noi (Albilița, Lică, Omulețul din perete), dar și în texte ce stau să vie.

Gata. Să vă mai zic de-astea?

 

Semn de viață

Am fost apostrofat, pe bună dreptate, că am lăsat site-ul în paragină.

Mi-am asumat criticile așa că promit să revin cu noi postări și să actualizez paginile cu informații la zi – interviuri, recenzii, antologii etc.

Altfel, să știți că scriu de zor la ”Furia oarbă”, al doilea roman din seria Haiganu, și la scenariile pentru HAC! Vă mulțumesc mult că nu ați încetat să dați pe aici și că sunteți alături de mine. Promit să revin zilele următoare cu chestii.

Have fun!

Turneul. Ca un an care se sfârșește

Nu obișnuiesc să-mi fac bilanțuri. Nu prea trag linii, nu scad și nu adun bunele și relele de peste an. Cred că lucrurile se socotesc altfel ori nu se socotesc deloc. Viața e un drum continuu, iar anii și bilanțurile anuale sunt în mare parte doar convențiile noastre pornite din nevoia de repere și de revoltă în fața deșertăciunii. Am promis însă că o să revin cu un text despre turneul de promovare a romanului ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” și nu aș vrea să las anul ăsta să treacă fără să-mi țin promisiunea și, mai cu seamă, fără a le mulțumi celor care m-au susținut în acest demers.

Turneul a fost, în fond, finalul meu de an ori finalul lucrului la cartea pe care am început-o în 2012 pentru a fi publicată, în foileton, în revista ”Harap Alb continuă”. Să vă mai spun oare cât de fericit sunt că romanul ăsta a apărut și cât de bucuros pentru mesajele pe care le-am primit de la voi, pentru notele și review-urile de pe Goodreads, pentru recenziile de pe bloguri ori din reviste? Sunt tare mândru de toate astea și bucuros că romanul meu v-a plăcut, așa că o să încep prin a vă mulțumi vouă, tuturor celor care ați citit cartea, tuturor celor care ați cumpărat-o ori ați împrumutat-o, tuturor celor care mi-ați scris ori ați participat la întâlnirile din țară, celor care mi-ați strâns mâna ori m-ați felicitat, tuturor celor care ați alunecat în lumea lui Haiganu.

Apoi o să-i mulțumesc lui Mihai Ionașcu fiindcă m-a făcut complice la aventura HAC! și că mi-a dat în acest fel prilejul să scriu ”Fluviul Șoaptelor” și să particip la dezvoltarea unui univers fantasy de care nu mă mai pot sătura, Roxanei Ionașcu și familiei Lăpușan pentru sprijinul lor discret, Ionelei pentru efortul depus zi de zi în timpul turneului pentru a-mi găsi cele mai bune cazări și spații de lansare, lui Cip pentru campania de pe Facebook, celorlalți foști și actuali membri ai echipelor HAC! și Zitec ce au fost implicați în vreun fel în dezvoltarea lumii lui Harap Alb ori în lansarea de la Gaudeamus sau din alte părți. Mulțumiri cu totul și cu totul speciale lui Andrei Moldovan, cel care a realizat coperta și ilustrațiile din roman, Anei-Maria Arsene și lui Cătălin Badea-Gheracostea pentru redactare, corecturi și feed-back și lui Bogdan Chelaru pentru că mi-a fost alături la București și la Iași.

Și fiindcă am pomenit de Gaudeamus, acolo unde a debutat turneul de promovare, vreau tare mult să le mulțumesc actorului Emilian Oprea și lui Ionuț Vulpescu, fostul ministru al Culturii, pentru că au acceptat să participe activ la lansarea de la Romexpo.

Lansării de la București i-a urmat prezentarea de la Galați unde m-am bucurat de sprijinul actorului Cristi Gheorghe și al echipei Teatrului Dramatic Fani Tardini, dar și de cel al jurnaliștilor de la Viața Liberă, Monitorul de Galați, Antidotul și Realitatea TV Galați – Brăila.

La Brăila, prezentarea a avut loc în Music Pub, așa că am a-i mulțumi lui Cătălin Curcă, nu numai pentru găzduire și moderarea întâlnirii, ci și pentru eforturile pe care le face aducând la Brăila spectacole live de muzică și teatru într-o perioadă în care orașul își continuă scufundarea. Mulțumiri colegilor de la Obiectiv pentru promovare, în mod special Monicăi Paraschiv pentru acest interviu.

Cred că e clar deja că una dintre concluziile care se pot trage după turneul meu este că petru un asemenea maraton, sprijinul presei locale – și nu numai – este esențial. Am a le mulțumi tuturor jurnaliștilor care au mediatizat evenimentul în cele 22 de orașe prin care am trecut, în mod special lui Claudiu Pădurean (Cluj), Camelia Onciu (Brașov), Teo Rusu (Piatra Neamț), Ada Codău (Constanța), Sânziana Ionescu (Constanța), Adrian Popovici (Suceava), Gheorghe Băltățescu (Bacău), Irinel Călin (Tulcea) și lui Sorin Rugină și echipei de la Realitatea TV Galați – Brăila, jurnaliștilor de la Adevărul, Hot News, Radio România, TVR 2, România Liberă, Expres TV, Bistrițeanul, TV1 Satu Mare etc.

A doua concluzie și poate cea mai importantă este cea legată de importanța librarilor în organizarea unor asemenea evenimente și, în general, în vânzarea de carte. Când te afli în turneu îți este imposibil să controlezi de pe drum aspectele care țin de organizarea evenimentului în plan local, așa că totul depinde în mare parte de sprijinul gazdelor. Am avut surprize plăcute în orașe precum Deva (Diverta) și Baia Mare (Mihai Eminescu), spre exemplu, unde estimam prezentări eșec, dar unde am găsit echipe de librari extraordinari care, prin propriul magnetism, au reușit să strângă oameni și să pună bazele unor întâlniri de succes. Tot în topul librarilor îi menționez pe Marian Coman și echipa sa de la Habitus (Sibiu) și pe Vali Derevlean (Librarium – Cluj), oameni speciali, dedicați uneia dintre cele mai fruoase meserii din lume.

Într-un astfel de turneu, sprijinul unor prieteni din plan local poate fi esențial. Așa s-a întâmplat la Satu Mare, unde implicarea lui Horia Nicola Ursu a fost mai mult decât binevenită ori la Piatra Neamț, unde m-am bucurat de sprijinul lui Dan Popescu. Tot așa, Ovidiu Bufnilă m-a însoțit la Iași, la Piatra și la Bacău, Cătălin Badea-Gheracostea la București, Iași și Suceava.

Turneul a semănat cumva cu anul pe care astăzi tocmai îl închei. La fel ca acest an, turneul a fost dedicat cărții Zeului Osândit, iar în momentele esențiale la fel ca în 2015 am fost înconjurat de prieteni, de cărți și de cititori. Pe drum, la fel ca atunci când am scris romanul, am fost singur (scrisul este o aventură solitară, nu-i așa?), iar opririle în cele 22 de orașe au semănat cumva cu episoadele ”Fluviului” publicate în revistă din 2012 până anul ăsta.

Ne vedem în 2016, dragilor. Lucrând la o altă carte, pregătind alte întâlniri. Să aveți parte de călătorii și de lecturi plăcute!